Târgul de carte Gaudeamus 2022 revine în format fizic la București, între 7 și 11 decembrie. Printre expozanți: Humanitas, Booklet, Art, edituri ale universităților din țară

1.408 vizualizări
Foto: gaudeamus.ro
Târgul de carte Gaudeamus 2022, organizat de Radio România, revine în format fizic la București, în pavilionul B2 al Romexpo, de miercuri, 7 decembrie, până duminică, 11 decembrie, inclusiv, după cum se arată pe site-ul evenimentului.

Programul târgului va fi zilnic între orele 10:00 și 20:00. Accesul publicului va fi gratuit, transmit organizatorii.

Anul trecut, la fel ca în 2020, ediția s-a desfășurat în format online. Ultima ediție în format fizic a fost în noiembrie 2019.

Printre editurile/ grupurile editoriale sau instituțiile prezente, peste 150 la număr, se află Humanitas, Rao, Didactica Publishing House, Booklet, Librex, Gama, Corint, Diana, Sigma, Aramis, Paralela 45, Arthur, Litera, Art, Niculescu, Trei, Nemira, Express Publishing, Institutul Francez, Prior Books, Sitka, dar și edituri ale universităților din țară precum cea a Universității de Vest Timișoara, Universitatea Petrol-Gaze Ploiești, Editura Universitară, conform catalogului anunțat de Radio România.

Înscrierea expozanților și alocarea standurilor la această ediție a târgului vor au avut loc în perioada 10 – 28 octombrie.

Vor exista și standuri virtuale

Expozanții vor avea și standuri virtuale care se găsesc și se pot accesa tot din catalogul participanților. Fiecare grup editorial își poate anunța, la secțiunea sa, coduri promoționale, mai scrie pe gaudeamus.ro.

Transmisiunea evenimentelor din programul de activități se realizează online la această secțiune, începând cu prima zi a târgului.


2 comments
  1. Unde este targ de carte incepand din 08 decembrie in Bucuresti?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Topul claselor de mate-info din București

Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București limitează pilotarea doar la clasa a XII-a / Directoarea Ionela Neagoe: Din cauza modificărilor aduse prin legea 141, care prevăd creșterea normei didactice, nu mai putem aplica proiectul și pentru restul claselor

În anul școlar 2025-2026, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” va pilota pentru al cincilea an consecutiv un model educațional diferit față de cel clasic, însă doar pentru clasa a XII-a. Proiectul…
Vezi articolul