Târgul de carte Gaudeamus 2019: Recomandări de cărți pentru copii și adolescenți

4.362 de vizualizări
Foto: Colaj Facebook
Târgul Internațional Gaudeamus – Carte de învățătură – s-a deschis la Romexpo și poate fi vizitat de copii, adolescenți, tineri și adulți până duminică, 24 noiembrie. “Astrofizica pentru copii grăbiți”, “Elmer și Wilbur”, “Zăpada”; “Băiatul din bulă”, “Noaptea de Ajun în Țara Minunilor” sunt doar câteva dintre cărțile pentru copii cu care editurile îi așteaptă pe cei mici și mari la evenimentul de carte.

Cercetătorul Cristian Presură anunță că lansează sâmbătă, la standul Humanitas, noul său volum: “O călătorie prin univers. Astrofizica povestită“, cu ilustrații de Ana Alfianu. Detalii pe pagina de Facebook a cunoscutului fizician.

Programul de vizitare a târgului Gaudeamus este zilnic între orele 10.00 și 20.00. Gaudeamus este organizat de postul public de radiodofuziune, Radio România, a început miercuri, 20 noiembrie, și va fi deschis inclusiv duminică 24 noiembrie, în Pavilionul B2 Romexpo.

Au acces gratuit preșcolarii, elevii, studenții, profesorii, bibliotecarii, pensionarii, persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora, precum și grupurile organizate. Pentru vizitatorii care nu se încadrează în aceste categorii, intrarea se face pe bază de bilet (în valoare de 5 lei) sau de abonamente (în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada).

Editura Pandora anunță, într-un comunicat remis Edupedu.ro, că tinerii și părinții vor găsi la târg ghidul pentru cunoașterea cosmosului Astrofizica pentru copii grăbiți, semnat de celebrul astrofizician și cercetător Neil de Grasse Tyson, care descrie cu umor și inteligență legile fundamentale ale universului nostru. Tot la eveniment va fi și disponibil și Profesorul Astro Cat și odiseea corpului uman de Dr. Dominic Walliman & Ben Newman.

Volumul trei din seria Ordinul iepurilor regali de Santa Montefiore și Simon Sebag Montefiore – Goana după diamant – și romanul Hipopotamul de la capătul coridorului de Helen Cooper, o aventură fantastică într-o lume de basm. Tot în colecția LITERATI va apărea seria Doctor Proctor, debutul în lumea cărților pentru copii al celebrului autor norvegian de romane polițiste, Jo Nesbø. Primul volum al seriei, Praful de vânturi al Doctorului Proctor, este o aventură super-amuzantă, perfectă pentru puștii isteți cu imaginație bogată creatori de invenții trăsnite. 

Cititorii seriei Cine? Ce? Unde? vor adăuga un nou titlu în colecția lor preferată despre locuri uimitoare și personalităţi care au marcat cursul istoriei: Unde este Turnul Eiffel?

În colecția PanDA apar personaje noi: Violeta discreta și Victoraș greieraș din seria Întâmplări drăguțe cu animăluțe de Antoon Krings, precum și noi cărți despre prietenie, iubire, respect, compasiune, optimism, curaj, identitate: Findus se mută de Sven Nordqvist, La plimbare cu mami de Judith Kerr, Elmer și Wilbur de David McKee, Noi suntem aici. Note despre viață pe planeta Pământ de Oliver Jeffers, Îmbrățișarea de Eoin McLaughlin, Bob e artist de Marion Deuchars, O pasăre pe umărul meu de Sibylle Delacroix, Tu ești puterea ta de Danielle Dufayet și Iepurele Înțelept și secretul poveștilor de Andreea Iatagan.

Humanitas şi Humanitas Fiction anunță că îi aşteaptă pe cititori, la Gaudeamus, cu peste 1.100 de titluri, peste 80 de cărţi-eveniment, 31 de lansări. Cele 31 de evenimente care se vor desfăşura în standul Humanitas vor oferi prilejul întâlnirii şi cu Gabriel Liiceanu, Lucian Boia, Radu Paraschivescu, Horia-Roman Patapievici, Cătălin Dorian Florescu, Ioana Pârvulescu, Mircea Cărtărescu, Matei Vişniec, Ioan Stanomir, Radu Vancu, Vlad Zografi, Denisa Comanescu, Georgeta Filitti, Alina Pavelescu, Tania Radu, Monica Pillat, Florin Bican, Ioana Nicolaie, Adriana Bittel, Marius Chivu, T.O. Bobe, George Volceanov, relatează Agerpres.

În urmă cu o zi, editura a anunțat că la târg poate fi găsită și Povestea numărului Π de Pietro Greco, în colecția #Știință, în traducerea profesorului de matematică Liviu Ornea.

Potrivit editurii, cărţile şi audiobookurile Humanitas vor putea fi cumpărate cu o reducere de preţ de 10%, iar la ediţiile de colecţie şi cărţile pentru copii vor fi oferite preţuri speciale, valabile numai la Gaudeamus, cu până la 40% mai mici.

Curtea Veche Publishing aşteaptă vizitatorii cu reduceri de 25%, multe titluri noi şi întâlniri cu Adrian Cioroianu, Alec Bălăşescu, Traian Berbeceanu, Marian Godină, Trupa VUNK, Joseph Hadad, Diana Bulimar, Elena Butuc (LaLena.ro), Cristina şi Alex Donovici (Poveştile Cristinei).

Editura Polirom va participa la “Gaudeamus” cu peste 1.500 de titluri, toate aflate la reducere: 30% Colecţia Junior, 20% titlurile apărute înainte de 2019, 10% Colecţia Top10+, 10% titlurile publicate în 2019.

Evenimentele dedicate celor mai recente apariţii Polirom – în colecţiile “Plural”, “Historia”, “Seria de autor Andrei Oişteanu”, “Seria de autor Gheorghe Crăciun”, “Fiction LTD”, “Ego.Proză”, “Ego-grafii”, “Biografii romanţate”, “Biblioteca Polirom”, “Junior” – vor prilejui la această nouă ediţie Gaudeamus întâlniri cu Alina Isac Alak, Sorin Antohi, Florin Bican, Bianca Burţă-Cernat, Mircea Cărtărescu, Paul Cernat, Ionuţ Chiva, Marius Chivu, Cosmin Ciotloş, Liliana Corobca, Călin Cotoi, Mircea Daneliuc, Caius Dobrescu, Mircea Dumitru, Vasile Ernu, Bogdan Ghiu, Bedros Horasangian, Ion Bogdan Lefter, Dan Lungu, Ciprian Măceşaru, Mircea Mihăieş, Mariana Mihuţ, Bogdan Murgescu, Carmen Muşat, Eugen Negrici, Dorica Nicolae, Andrei Oişteanu, George Onofrei, Horia-Roman Patapievici, Cezar Paul-Bădescu, Ioan Pânzaru, Cristian Preda, Victor Rebengiuc, Costi Rogozanu, Doina Ruşti, Bogdan-Alexandru Stănescu, Matei Vişniec, Fatma Yilmaz, transmite agenția de presă citată.

Editura Litera prezintă titluri precum “Schiţă”, primul volum din trilogia semnată de Rachel Cusk, scriitoarea contemporană aflată pe lista celor mai buni tineri romancieri, “Babilon” de Yasmina Reza, roman finalist la Premiul Goncourt şi câştigător al Premiului Renaudot, “Glasul de taină”, de Geraldine Brooks, câştigătoare a Premiului Pulitzer, dar şi cărţi în curs de ecranizare şi thrillere ce se regăsesc în super-colecţia “Buzz Books”.

Michelle Obama revine la Editura Litera cu “Povestea mea. Jurnal”, iar fanii celebrului scriitor norvegian Karl Ove Knausglrd vor putea citi volumul “Toamna”, prima carte din cvartetul “Anotimpuri”, o enciclopedie personală despre lume, scrisă de un tată pentru fiica sa nenăscută.

Pentru copii, Editura Litera propune una dintre cele mai frumoase cărţi ilustrate de iarnă – “Zăpada”, de Walter de la Mare.

La standurile Grupului Editorial ART se vor găsi peste 1.200 de titluri, dintre care mai bine de 100 de noutăţi publicate la Editurile Vlad şi Cartea cu Genius, Arthur, Youngart, Grafic, ART şi Paladin.

Editura Gama, cunoscută pe piaţa de carte autohtonă drept un specialist în educaţie, propune cititorilor peste 1.000 de titluri, volume şi produse educative. Printre noutăţile de anul acesta se numără trei titluri premiate de ficţiune pentru copii şi adolescenţi: “Băiatul din bulă” de Stewart Foster, “Orangeboy” de Patrice Lawrence şi “Acum sunt normală?”, primul volum al trilogiei feministe “Clubul Fetelor Bătrâne” de Holly Bourne.

Nu lipsesc titlurile de Crăciun, o apariţie specială fiind “Noaptea de Ajun în Ţara Minunilor” de Carys Bexington şi Kate Hindley – o poveste ilustrată, în versuri, inspirată de clasicul poem “Twas The Night Before Christmas” şi “Alice în Ţara Minunilor”.

La această ediţie a târgului, ICR oferă albume şi cărţi publicate de Editura ICR la preţ redus de 30%, scrieri care vor fi disponibile alături de revista Lettre Internationale (ediţia în limba română).

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ghid de pregătire pentru Olimpiada Națională de Informatică, lansat de profesori și studenți din Societatea pentru Excelență și Performanță – SEPI. Cartea despre algoritmi și structuri de date conține probleme și rezolvări explicate – DESCARCĂ

Un ghid de pregătire pentru elevii care vor să participe la Olimpiada Națională de Informatică (ONI) în acest an școlar, elaborat de profesori și foști olimpici la informatică, a fost…
Vezi articolul

Cum îi facem pe copii să nu mai copieze eseuri făcute cu ChatGPT pentru temele de la școală? Sorin Ion: Rezolvarea acestei situații stă în formarea profesorilor. Mai mult de jumătate din aceștia din România vor fi formați să aibă competențe digitale, prin PNRR

Soluția pentru ca elevii să nu își mai rezolve temele cu ajutorul platformelor de inteligență artificială precum ChatGPT este formarea profesorilor, care să își dea seama care texte sunt generate…
Vezi articolul