Teleșcoala reîncepe luni 27 iulie cu sezonul 2 de pregătire pentru Bacalaureatul de toamnă. Orarul pentru săptămâna viitoare are câte 4 ore pe zi

4.073 de vizualizări
„De luni, 27 iulie 2020, reîncepe Teleșcoala”, anunță Televiziunea Română pe pagina oficială a programului de lecții televizate. Vor fi doar ședințe de pregătire pentru examenul de Bacalaureat, deci pentru absolvenții de clasa a XII-a, potrivit sursei citate.

„Pentru mulți dintre voi perioada examenelor a trecut deja. Dar sunt elevi care vor susține probele de BAC în sesiunea a doua, 24 august-5 septembrie. Suntem alături de ei, firește”, se arată în mesajul publicat de TVR.

Orarul cursurilor pentru săptămâna 27-31 iulie arată că vpr fi câte 4 lecții pe zi. Fiecare disciplină are rezervate câte 30 de minute, iar orele vor fi difuzate atât dimineață, de la 9 și de la 9:30 (în acest interval orar erau orele pentru clasa a VIII-a în sezonul 1 al Teleșcoala), cât și de la ora 15 și 15:30. Săptămâna viitoare sunt ore de română, matematică, biologie, chimie și fizică.

Materiile de exament pentru clasa a XII-a sunt predate de către profesori experimentaţi, pe baza manualelor aprobate de Ministerul Educației și Cercetării, potrivit TVR.

Cursurile pot fi urmărite atât la TVR2, cât şi online pe canalul de YouTube al TVR, pe pagina de Facebook a emisiunii şi pe tvr.ro.

Program unic, „Teleșcoala” este o emisiune produsă integral de Televiziunea Română, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării.

Pentru Bacalaureatul de toamnă azi se încheie înscrierile.

Probele scrise sunt programate în săptămâna 24 – 27 august, astfel:

  • 24 august: Limba și literatura română – E.a)
  • 25 august: proba obligatorie a profilului – E.c)
  • 26 august: proba la alegere a profilului și specializării – E.d)
  • 27 august: Limba și literatura maternă –  proba E.b)

Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se pot realiza în zilele de 28 și 31 august, respectiv 1 septembrie.  În acest sens, comisiile de bacalaureat din unitățile de învățământ liceal vor calcula mediile candidaților și vor asigura echivalarea/recunoașterea nivelurilor de competență, la probele de profil din cadrul examenului național de Bacalaureat (2020), potrivit metodologiei specifice.

Afișarea primelor rezultate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie (până la ora 12:00) și va fi urmată de etapa depunerii contestaților, în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 – 20:00.


2 comments
  1. Chiar sunt curioasa ce pot sa faca in 30 de minute la Telescoala asta. Cat din materia de BAC este parcursa si cat ii ajuta pe elevi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bacalaureat 2024, competențe de comunicare într-o limbă străină. Audierea textului se face de două ori și timpul de lucru este de 20 de minute, iar la scris candidații au două ore

Sesiunea de vară a Bacalaureatului 2024 continuă pentru candidați cu probele orale la limba străină, începând de marți, 25 iunie, potrivit calendarului de examen și planificării probelor de competențe stabilită…
Vezi articolul

„Fraudă fără precedent” la examenele naționale, acuză Consiliul Național al Elevilor după ce subiectele la Evaluarea Națională și la proba de Limba română de Bacalaureat 2024 s-au scurs la presă / CNE: o „veste proastă” într-un „an cu deosebită relevanță pentru viitorul politic al României”

„Examenele naționale sunt tratate cu mai multă superficialitate decât oricând”, apreciază Consiliul Național al Elevilor (CNE) într-o luare de poziție făcută publică luni. Organizația acuză o „fraudă fără precedent” la…
Vezi articolul