Teoria conspirației propagată de Călin Georgescu cu privire la contractul educațional: Se dorește controlul umanității de către sistemul oligarhic mondial. Statul român este oligarhic, este un parazit, el nu există

3.134 de vizualizări
Foto: Silviu Matei/ Agerpres Foto
O serie de teorii ale conspirației au fost vânturate de Călin Georgescu într-o emisiune din 16 septembrie 2024, la Metropola TV. Candidatul la alegerile prezidențiale abordează tema contractului educațional, despre care susține că ar fi obligatoriu pentru părinți pentru că prin el „se dorește controlul umanității de către sistemul oligarhic mondial”. Reamintim, Călin Georgescu a obținut aproape 23% dintre voturile de la primul tur al alegerilor prezidențiale din România, din 24 noiembrie, clasându-se pe primul loc. Acesta a fost promovat intens pe rețeaua chineză TikTok și pe alte rețele de socializare. Călin Georgescu este un candidat pro-Rusia, anti-Occident, anti-NATO și anti-UE, cu mesaje care glorifică legionarii și legionarismul, antisemite și cu un pronunțat caracter religios.

Potrivit lui Georgescu, contractul educațional „este inutil. El pregătește ce vor să facă ulterior: orașele de 15 minute, toată această apologie, din nou, care se va regla, din nou, pentru COVID și toate aceste mizerii care nu au niciun sens. De ce? Pentru că se dorește, practic, controlul umanității”.

Întrebat de moderator cine dorește asta?, Georgescu răspunde: „Sistemul oligarhic mondial, despre asta vorbim. Nu, nu este tema statul minimal sau maximal, ci doar el să nu fie oligarhic, asta este problema care ar trebui să ne preocupe.

Moderator: Și statul român este oligarhic?

Călin Georgescu: Bineînțeles că este oligarhic, statul român în primul rând este un parazit. El nu există.”

Călin Georgescu susține că „nu mai e învățământ” și că „cel mai bun educator a fost Domnul Trandafir și cel mai bun pedagog a fost Smaranda Creangă“.

Redăm discuția lui Călin Georgescu pe tema educației cu moderatorul emisiunii, Radu Preda, teolog român, fost director executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc:

Călin Georgescu: „Limba noastră română este icoană identității noastre. Cine mai vorbește astăzi, cel puțin la nivel deținătorilor de putere, o limbă română corectă? Aveți în fiecare zi o sumedenie de exemple, pentru că nu mai interesează pe nimeni, exact cum ați spus mai devreme și foarte corect. Dar ce ne interesează pe noi este că nu contează ce fac ei, contează ce facem noi. Prin urmare, educația și, ulterior, școala – cum arată astăzi școala va arăta mâine țara, spune Haret și avea perfectă dreptate. Legea, că toată lumea vorbește de educație, păi, noi dacă am luat legea lui Haret, am aplica-o, lucrurile s-ar rezolva instant.

Credeți? În contextul de acum?

Călin Georgescu: Uitați, eu vă dau exemplu concret: Japonia modernă, astăzi, se bazează pe legea lui Spiru Haret. O știu asta de la maistrul meu, Mircea Malița, trimis de Ceaușescu la vremea respectivă în Japonia, văzând saltul japonez, l-au plimbat prin Japonia și tot nu-i spuneau despre ce e vorba. Și sătul, după două-3 zile, le-a spus bine, domnule, spuneți, domnule, cum ați făcut chestia asta, că n-am n-am înțeles nimic. Și ăștia jenați, japonezii, în stilul lor foarte elegant, i-au spus domnule, păi, noi am luat legea romanului vostru Spiru Haret și am aplicat-o în Japonia. Asta este. Și de ce? Pentru că este vorba aici de ceea ce noi avem și am distrus. Cel mai important sau cel mai bun educator a fost Domnul Trandafir și cel mai bun pedagog a fost Smaranda Creangă. Asta este ideea. Pentru că este relația umană pe care tu trebuie să o ai ca dascăl, ca profesor, cu ce înseamnă tânăr sau copil și atunci când profesorul intră în clasă să fie capabil să spună sunt pregătit cu inima și sufletul meu să vă călăuzesc. Nu propaganda legată de agenda școlară care este stufoasă, îmbâcsită și care nu rezolvă nimic

Dar gândiți-vă că s-a schimbat complet paradigma în care se desfășoară procesul de învățământ…

Călin Georgescu: Bineînțeles, despre asta este vorba, nu mai e învățământ.

Păi nu putem să mai vorbim de Domnul Trandafir, când școlarul nu-l mai are doar pe Domnul Trandafir care să-i deschidă mintea și se duce și absoarbe ca un burete, ci are telefonul mobil unde are Tiktok, are Facebook și e expus la lucrurile astea..

Călin Georgescu: Și cine ne oprește să facem ceea ce trebuie?

Adică?

Călin Georgescu: Păi dacă totul este politizat în această țară, de la paznic până la șeful statului care vorbește de România educată, un om needucat el însuși.

Păi a fost prioritatea mandatului domniei sale.

Călin Georgescu: Care prioritate? Nu este nicio prioritate în halul în care a ajuns. Și contractul educațional – știți de acest lucru, de contractul educațional care se impune? Nu există nicăieri în această lume ca să semnezi un contract prin forță. Nu există așa ceva. Se plătește amendă între 1.000 și 5.000 lei dacă părintele nu semnează acest contract educațional. Și ce spune acest contract…

A fost introdus prin noua lege?

Călin Georgescu: Prin noua lege, da, s-a dezbătut foarte mult în ultima perioadă. Deci este viciul acestei situații de consimțământ, a libertății consimțământului pe care tu trebuie să o dai. Când semnezi un contract, ambele părți trebuie să fie de acord cu ce semnează. Nu trebuie să-l obligi, n-ai cum să-l obligi. 

Pe de altă parte, gândiți-vă că este un contract care implică toți școlarii

Călin Georgescu: Ce implică? Nu implică nimic. Este inutil

A, deci să nu-l facem deloc?

Călin Georgescu: Păi despre asta spun, este inutil. El pregătește ce vor să facă ulterior: orașele de 15 minute, toată această apologie, din nou, care se va regla, din nou, pentru COVID și toate aceste mizerii care nu au niciun sens. De ce? Pentru că se dorește, practic, controlul umanității.

Cine dorește asta?

Călin Georgescu: Sistemul oligarhic mondial, despre asta vorbim. Nu, nu este tema statul minimal sau maximal, ci doar el să nu fie oligarhic, asta este problema care ar trebui să ne preocupe.

Și statul român este oligarhic?

Călin Georgescu: Bineînțeles că este oligarhic, statul român în primul rând este un parazit. El nu există. El trăiește de pe…

Păi nu poate să fie și parazit și oligarhic.

Călin Georgescu: Păi da, pentru că el sprijină sistemul oligarhic care-l susține pe el”.

Articol în curs de actualizare


6 comments
  1. Acest pro-rus vrea sa fie președintele țării. Ce a putut să debiteze: singura șansă a românilor este înțelepciunea rușilor. Am ajuns din nou în anii 50, când prietenii Moscovei distrugeau poporul român? Ieri, acest mincinos s-a sucit cu 180 grade. Nu recunoaște ce a spus în ultimii ani. Este un pocăit pervers. După,un turnător, un mut, urmează un pocăit?

  2. Am si eu intrebare simpla. Acum este isterie cu social media, ca acest candidat a folosit social media si a castigat voturi. Dar cum se face ca actualul presedinte a ajuns presedinte cu ajutorul social media. De ce atunci social media era buna si acum este nociva?

  3. ce vorbești , domnule ?!?
    statul roman isi iubește și respecta cetatenii
    – gravidele care nu platesc , nasc in curtea maternitatii cu soferu ambulantei
    – copiii pt care nu se plateste , mor in triaj neoperati
    a’ lui Iordanescu și a’ lu Pascu au parte de cele mai bune condiții și tratament
    vb aia , statul Roman isi iubește copiii : le aplica selectia ‘ naturala’
    O fi extremist Georgescu dar daca parlamentul european (ala care a pus o pe manzatu sefa după un simulacru de interpelări la care inteligenta pământului s a balbait ca ea nu interzice telefoanele ca o sa le plece votantii ), se arata preocupat , inseamna ca ii deranjeaza becul aprins de către nationalistu lui peste.

  4. Buna ziua .
    Un psihopat in toata regula .
    Mai este si profesor universitar . Ce ii invata pe studentii la care preda ?
    Dupa toate aceste mesaje , ar trebui cercetat disciplinar si apoi exclus din sistemul de invatamant .

    1. Remus. 80 la suta din colegii mei l-au votat. Uita-te la comentariile de mai sus ale unor profesori. Ingrijorator. Macar la Simion votantii sunt cu 8-10 clase maximum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Procedura Direcției de Sănătate Publică București, despre stabilirea scenariului școlilor și grădinițelor, suspendarea și reluarea cursurilor, elevii și profesorii care au simptome specifice cu infectării cu SARS-CoV-2, carantinarea copiilor

Ce se întâmplă dacă elevii prezintă stare febrilă în timpul orelor de curs, precum și la apariția unui caz pozitiv într-o grupă de grădiniță sau într-o clasă de elevi, suspendarea…
Vezi articolul

Incendiu într-un cămin al Politehnica din campusul Regie, duminică dimineață / Mai mulți studenți au ieșit din camere – VIDEO / Nu au fost persoane rănite

Incendiu duminică dimineață într-un cămin al Politehnicii București (UNSTPB), potrivit surselor Edupedu.ro. Informația a fost confirmată pentru Edupedu.ro de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov (B-IF). Mai mulți studenți…
Vezi articolul

Condițiile de școală din Ucraina, unde profesorii încearcă să ajute copiii să învețe, în pofida războiului / “Un elev a desenat o casă și apoi a spus: oh, cred că eu nu mai am casă, pentru că au bombardat-o”

Câteva milioane de elevi din Ucraina au reluat, într-o formă sau alta, învățarea încă de la începutul acestei luni, în pofida războiului care macină țara, potrivit The Guardian, care face…
Vezi articolul