Titularizare: 24 de profesori au încercat să copieze la examenul de angajare în școală, anunță ministrul

4.717 vizualizări
teme pentru acasă
Foto: Freepik.com
La examenul de titularizare de săptămâna aceasta s-au înscris în total 27.685 de candidați și s-au prezentat 23.572. Dintre cei înscriși la titularizare, 4.682 au absolvit facultatea chiar în 2019 și 4.068 dintre ei s-au și prezentat la examen. Dintre cei care au absolvit în anii trecuți facultatea, 24 au încercat să copieze, a anunțat ministrul Educației.

În legătură cu examenul de titularizare a profesorilor, pot să vă spun că din promoția de absolvenți din acest an s-au prezentat 87% [se înscriseseră 4.682 de absolvenți de facultate 2019 și s-au prezentat 4.068 dintre ei – potrivit datelor defalcate ale Ministerului – n.red.], deci o proporție mai mare; ceilalți au avut o prezență mai joasă – de 85%. S-au înscris 27.685 de candidați, s-au prezentat 23.572 de candidați. Dacă ne uităm comparativ la cei care s-au înscris în examenul de titularizare şi provin din serii anterioare, față de cei care provin din această serie, o să constatăm că şi prezența, dar şi faptul că la seria aceasta nu a fost nicio tentativă de fraudă, în timp ce în partea cealaltă am avut 24 de tentative şi sigur au fost scoşi din examen. (…) Aici aş putea să fac comparația acum: prezență mai bună la cei care provin din seria aceasta şi lipsa tentativei de fraudă şi fără îndoială că este o chestiune pe care trebuie să o apreciem”, a susținut Andronescu, citată de Agerpres.

Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.

Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

Primele rezultate de la proba scrisă de titularizare vor fi afișate pe 23 iulie.

Ce se întâmplă cu profesorii prinși la copiat în examenul de titularizare 2019

Candidații care în timpul examenului scris de titularizare 2019 sunt surprinși copiind, având asupra lor telefoane mobile sau alte mijloace calcul sau de comunicare la distanță ori transmițând rezolvarea subiectelor sunt dați afară din examen. Profesorii asistenți încheie un proces verbal în care consemnează eliminarea lor din examen.

Candidații eliminați din concurs pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu sunt repartizați pe posturi didactice/catedre în anul școlar 2019-2020, stabilește procedura de desfășurare a examenului de titularizare.

Calendar titularizare 2019 actualizat

3 – 28 iunie 2019           Probele practice/orale și Inspecțiile speciale la clasă

Notă: În perioada 31 mai – 28 iunie pot participa la probele practice/orale și la inspecțiile la clasă și cadrele didactice titulare rămase cu reducerea de activitate nesoluționată sau a căror reducere de activitate a apărut în perioada aprilie – iunie 2019.

17 iulie 2019                   Proba scrisă: examenul de titularizare

23 iulie 2019                   Afișarea rezultatelor la titularizare 2019

23 – 24 iulie 2019          Depunerea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora la centrele de evaluare

30 iulie 2019                  Afișarea rezultatelor finale la titularizare

31 iulie 2019                  Repartizarea candidaţilor cu media de repartizare minimum 7, pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată

(integral aici)

REZULTATELE LA TITULARIZARE ÎN ULTIMII 11 ANI

Vezi mai jos rezultatele de la examenele de titularizare din ultimii 11 ani, pe tranșe de note. Sursa datelor istorice este HotNews.ro.

În urmă cu un an, procentul de promovare (rata notelor de 7 și peste 7) a examenului de titularizare, după soluționarea contestațiilor, a fost de 49,71, cu 2,32 puncte procentuale mai mare decât înainte de contestații. Numărul mediilor de 10 a crescut în 2018, după contestații, la 124 – de la 121 înregistrate inițial.

Rezultate titularizare 2018
  • candidați cu note între 1 şi 4,99: 16,39%
  • candidați cu note între 5 şi 6,99: 33,81%
  • candidați cu note între 7 şi 9,99: 49,13% (față de 46,84% – înainte de contestații)
  • 124 de candidați au obținut nota 10 (înainte de contestații, 121 de candidați obținuseră nota maximă)
  • La examenul de titularizare 2018 s-au prezentat 24.070 de candidați. Dintre ei, 2.531 s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, 61 au fost eliminați, dintre care 27 pentru fraudă, iar 34 pentru lipsa documentelor de identitate. Lucrările a 18 candidați au fost anulate la centrele de concurs din motive legate de nerespectarea metodologiei
  • În 2018 au fost depuse 4.187 de contestații, iar pentru 2.721 de lucrări contestate notele inițiale au fost mărite, în timp ce pentru 1.295 de lucrări notele au fost micşorate – Sursa: HotNews.ro

La titularizarea din 2018, cel mai ridicat procent de note peste 7 (interval 7 – 9,99) s-a înregistrat în județul Dolj (58,7%), iar cel mai scăzut în județul Caraș-Severin (30,04%).

Rezultate titularizare 2017
  • candidați cu note sub 5: 19,29%
  • candidați cu note între 5 și 6,99: 33,07%
  • candidați cu note între 7 și 10 (titularizabili): 47,63%
  • note de 10: 118 candidati au obtinut nota 10
Rezultate titularizare 2016
  • candidați cu note sub 5: 18,67%
  • candidați cu note între 5 și 6,99: 34,68%
  • candidați cu note între 7 și 10: 46,65%
  • note de 10: 83 de candidați (0,41%)
Rezultate titularizare 2015
  • candidați cu note sub 5: 23,74%
  • candidați cu note între 5 și 6,99: 36,80%
  • candidați cu note între 7 și 10: 39,46%
  • note de 10: 41 de candidați
Rezultate titularizare 2014 (înainte de soluționarea contestațiilor)
  • candidați cu note sub 5: 4.639 de candidați (20,12%)
  • candidați cu note între 5 și 6,99: 8.151 de candidați (31,22%)
  • candidați cu note între 7 și 10: 13.161 de candidați (48,66%)
  • note de 10: 158 de candidați
Rezultate titularizare 2013 (înainte de soluționarea contestațiilor)
  • candidați cu note sub 5: 5.935 (20,11%)
  • candidați cu note între 5 și 6,99: 9.476 (32,11%)
  • candidați cu note între 7 și 10: 14.098 (47,78%)
  • note de 10: 160 de candidați
Rezultate titularizare 2012
  • candidați cu note sub 5: 17,85%
  • candidați cu note între 5 și 6,99: 32,66%
  • candidați cu note între 7 și 10: 49,49%
Rezultate titularizare 2011
  • note sub 5: 29,69%
  • note între 5 și 7: 38,67%
  • note între 7 și 9,99: 31,53%
  • note de 10: 26 (0,11%)
Rezultate titularizare 2010
  • note sub 5: 23%
  • note între 5 și 7: 39%
  • note peste 7: 38%
Rezultate titularizare 2009
  • note sub 5: 17%
  • note între 5 și 7: 39%
  • note peste 7: 44%
Rezultate titularizare 2008
  • note sub 5: 18%
  • note între 5 și 7: 37%
  • note peste 7: 45%
Actele normative referitoare la Titularizare 2019:

 

Citește și:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO „Cadrele didactice care nu sunt vaccinate vor preda online” – o „ipoteză” pentru reluarea școlii, anunțată de ministrul Educației / „E o presiune din ce în ce mai mare din partea părinților”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a susținut marți, într-o conferință desfășurată la Ploiești, că există o „presiune din ce în ce mai mare din partea părinților” ca reluarea școlii cu prezență…
Vezi articolul

Ar trebui o atenție sporită în spațiile unde elevii vor fi relocați. Direcțiile de sănătate publică vor verifica respectarea tuturor normelor minime de igienă pentru copii, spune Amalia Șerban, de la direcția de sănătate publică din Ministerul Sănătății

„Direcțiile de sănătate publice vor verifica spațiile în care elevii care vor învăța anul acesta în alte clădiri decât cele în care se află școlile, ca să fie respectare toate…
Vezi articolul
Lipsa de implicare a unor părinți în educația copiilor

Doar 6% din 35.400 de părinți, care au răspuns unui sondaj, vor ca școala să înceapă online, restul – cu prezență fizică / Peste trei sferturi spun că părinții ar trebui să decidă, nu autoritățile, dacă propriul copil va merge fizic la școală sau va urma cursurile online

Peste 88% dintre părinţii participanți la un sondaj online, făcut de Federația Națională a Asociațiilor de Părinți, consideră că pe data de 13 septembrie cursurile pot începe cu prezenţă fizică.…
Vezi articolul

Un profesor excepțional de matematică poate să fie un director catastrofal din punct de vedere managerial, susține secretarul de stat Florian Lixandru / Politizarea inspectoratelor școlare și detașările de directori de școli, criticate în cel mai recent raport Code for Romania

„Un profesor excepțional de matematică poate să fie un director catastrofal, cu toate că a promovat acel concurs care din păcate nu a certificat competențele manageriale pe zona financiară”, a…
Vezi articolul

Reacția sindicatelor după ce ministrul Daniel David a declarat că nu toți profesorii sunt supărați, ci cei din sindicate: Ceea ce ministrul numește simplist „supărare” este manifestarea unei frustrări acumulate

„Ministrul a ales să minimalizeze amploarea protestelor din educație, reducând nemulțumirile legitime ale angajaților din învățământ la simple și trecătoare «stări de supărare», limitate, în opinia sa, strict la «zona…
Vezi articolul