Marți, 15 aprilie, Inspectoratul Școlar Județean Argeș a solicitat din nou școlilor din județ să transmită situația sentințelor judecătorești, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. De menționat este că toți directorii din județul Argeș au fost convocați de inspectoratul școlar, miercuri, 2 aprilie, la Pitești, la o întâlnire la care aceștia au adus toate dosarele aflate în instanță pentru sporul de condiții vătămătoare.
Concret, școlile din județul Argeș au de completat următoarele date:
- sentința judecătorească privind sporul pentru;
- nr. sentințe plătite raportat la perioada 2019-2025;
- nr. sentințe în curs de plată (cele care sunt în curs de plată și cele care urmează a fi plătite);
- număr sentință aflată pe rolul instanței (sentințe care nu sunt definitive);
- observații;
Adrian Voica, lider al SIPA (Sindicatul Învățământ Preuniversitar Argeșean – n.red) Muntenia, a declarat, pentru Edupedu.ro, că au venit directorii de școli cu „zeci de dosare” la întâlnirea din data de 2 aprilie.
Conform unui document al Inspectoratului Școlar Județean Argeș, în luna august 2024 erau aproape 700 de sentințe judecătorești definitive, având ca obiect acordarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare. Potrivit ISJ Argeș, în județ sunt în jur de 212 unități școlare.
Despre sporul pentru condiții vătămătoare
Recent, sindicatele din Educație au semnalat că aplicația de salarizare a personalului din Învățământ nu permite plata sporului pentru condiții vătămătoare, potrivit unei informări a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). Sindicatele din Învățământ au cerut Ministrului Educației și Cercetării ca aplicația de salarizare să fie modificată urgent, astfel încât să permită permită calculul și plata acestor drepturi.
În februarie 2024, Edupedu.ro a scris că zeci de angajați ai Inspectoratului Școlar Hunedoara – inspectori, profesori și personal administrativ – nu au mai primit sporul de condiții vătămătoare după o decizie arbitrară a conducerii instituției. Decizia inspectoratului a fost suspendată apoi în primă instanță doar pentru cele patru persoane care au reclamat abuzul.
În luna martie 2024, Edupedu.ro a scris că Ministerul Educației trebuie să deblocheze/actualizeze aplicația de salarizare a personalului din Învățământ, pentru calcularea şi plata lunară a sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare, după cum decis joi, 14 martie, Tribunalul Hunedoara. Decizia este definitivă.
Apoi, reprezentanții Ministerului Educației au transmis sindicatelor profesorilor că aplicația de salarizare a personalului din Învățământ „a permis și permite și la momentul actual plata” sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare, potrivit unei informări a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).
În luna mai 2024 a fost dat un ordin de ministru care stabilește că aplicația de salarizare a personalului din Învățământ va fi deblocată doar pentru salariații unde există sentințe. Este vorba de ordinul ministrului educației nr. 4517 din 30.05.2024, pentru punerea în executare a Deciziei civile nr. 81/A/2024 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în dosarul nr. 3.694/221/2022.
De menționat este că toți angajații din Ministerul Educației obțin sporul de condiții vătămătoare, potrivit unui document al instituției, în timp ce pentru angajații din școli și grădinițe a trebuit să decidă instanța plata acestui spor.
Ce stabilește Legea salarizării nr. 153/2017
Articolul 13 – „(1) În raport cu condițiile de muncă în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestora se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din Regulamentul prevăzut la art. 23 din prezenta lege, elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens.
(3) Personalul didactic care desfășoară activitate de predare – învățare – evaluare în sistemul penitenciar primește un spor de până la 15% din salariul de bază.”
Contractul colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector – Învățământ 2023 prevede următoarele:
Articolul 28 – „(12) Angajaţii care lucrează în condiţii grele, periculoase sau vătămătoare, nevăzătorii, alte persoane cu handicap, tinerii sub vârsta de 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de 6 zile lucrătoare, în condiţiile legii.”
Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
1 comment
tot e rostogolita aceasta stire fara a se intelege importanta ei
Buna parte din stimatii directori si-au dat in judecata propriile scoli, nu le-au reprezentat in instanta corespunzator si si-au acordat ac est spor doar lor.
Aici pare un conflict de interese si acestia risca o plangere penala