Toate școlile din Oradea ar urma să fie dotate cu mobilier, echipamente IT şi materiale didactice, inclusiv pentru sălile de sport, prin fonduri PNRR. Primăria anunță că depune un proiect pentru 75 milioane de lei / Miercuri, 29 martie, expiră termenul pentru apelul privind dotarea mobilier și materiale didactice

263 de vizualizări
Foto: © Rido | Dreamstime.com
Primăria Oradea va depune spre finanţare un proiect PNRR de peste 75 milioane de lei care vizează dotarea tuturor unităţilor de învăţământ din oraş, aflate în subordinea Consiliului Local, cu mobilier, echipamente IT şi materiale didactice, inclusiv pentru sălile de sport, scrie Agerpres. De precizat: Ministerul Educației a prelungit recent, prin ordine de ministru, termenele limită de înscriere. Astfel, pentru apelul legat de dotarea cu laboratoare inteligente termenul până la care se pot depune proiecte a expirat vineri, 24 martie 2023, iar pentru dotarea cu mobilier și materiale didactice, termenul limită este 29 martie.

43 de şcoli, licee şi grădiniţe din Oradea, precum şi Palatul Copiilor vor putea fi dotate cu echipamente achiziţionate din bani europeni, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Componenţa C15 – Educaţie. Finanţarea nerambursabilă fiind de 100%.

Consilierii locali au votat, vineri, proiectul Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadrul Primăriei care va fi depus spre finanţare.

Prin proiect vor fi dotate 1.275 săli de clasă şi de grupă cu mobilier şi materiale didactice: bănci, scaune, catedre pentru profesori, dulapuri pentru elevi, dulapuri pentru materiale didactice şi alte materiale didactice.

1.322 de săli de clasă şi de grupă vor avea table interactive, laptopuri sau sisteme all-in-one pentru cadrele didactice, sisteme de sunet, camere videoconferinţă, imprimante, scannere documente şi alte dotări.

Totodată, vor fi dotate cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale 31 de laboratoare de ştiinţe împărţite astfel: 5 laboratoare de fizică, 4 laboratoare de chimie, 2 laboratoare de biologie şi 20 de laboratoare multidisciplinare (fizică, chimie şi biologie).

De asemenea, 33 de laboratoare de informatică vor fi echipate cu table interactive, sisteme de tip desktop cu monitor, sisteme all-in-one sau laptopuri, sisteme sunet, imprimante, camere videoconferinţă, router wi-fi şi alte dotări, în timp ce 33 de cabinete şcolare vor fi dotate cu mobilier specific şi materiale didactice specifice, inclusiv echipamente digitale pentru diferite discipline precum: limbi moderne, cabinet multidisciplinar la nivelul ariei curriculare om şi societate, desen tehnic construcţii şi altele.

Vor primi mobilier specific şi 42 de cabinete pentru asistenţă psihopedagogică, precum şi materiale didactice cum ar fi echipamente digitale, jocuri de dezvoltare personală şi albume logopedice.

În cadrul proiectului vor mai fi dotate 40 de săli de sport cu mobilier specific şi materiale didactice specifice precum: bancă gimnastică, ladă gimnastică, masă tenis interior sau materiale pentru jocuri sportive, în timp ce 4 ateliere de practică pentru învăţământul profesional şi tehnic din Oradea vor fi dotate cu materiale didactice şi echipamente digitale. Atelierele de practică vizează  domenii precum: construcţii, instalaţii, mecanică sau alimentaţie publică.

Până în prezent, municipiul Oradea a finanţat prin fonduri europene 12 proiecte de reabilitare de licee, şcoli şi grădiniţe, două proiecte de construire a unor grădiniţe şi construirea campusului de la Colegiul Economic Partenie Cosma. Totodată, prin PNRR a fost obţinută finanţare pentru reabilitarea a 27 de unităţi de învăţământ.

Astfel, municipiul Oradea a finalizat sau derulează peste 40 de proiecte din domeniul educaţiei, în valoare de aproximativ 80 de milioane de euro.

Foto: © Rido | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elita matematicii internaționale condamnă intervenția Rusiei în Ucraina: Organizația ce conferă Medalia Fields, “Nobelul pentru matematică”, își mută online congresul care era programat să aibă loc la Sankt Petersburg

Uniunea Matematică Internațională, organizație globală care promovează cooperarea și care oferă cel mai prestigios premiu în domeniu, a decis sâmbătă ca anul acesta să renunțe la organizarea Congresului Internațional de…
Vezi articolul

Sindicatele din educație, despre creșterile cu aproape 300% ale salariilor profesorilor prezentate de ministrul muncii: Sunt cifre eronate. Ne simțim folosiți în campania electorală

“Ministrul Muncii prezintă în spațiul public cifre eronate privind creșterile de salarii din educație”, anunță Federația Sindicatelor Libere din Învățământ. Reacția FSLI, unul dintre cele două mari sindicate din învățământul…
Vezi articolul
Postlicealele Ministerului de Interne

ULTIMA ORĂ Ministerul Educației vrea să piloteze o nouă “arhitectură curriculară”, începând chiar din septembrie, fără să fi pus vreun document în dezbatere. Consiliul Elevilor: Noile planuri-cadru nu au legătură cu tăierea numărului de ore

Ministerul Educației vrea să piloteze “o nouă arhitectură curriculară” începând chiar din septembrie, a declarat pentru Edupedu.ro președintele Consiliului Național al Elevilor, după o consultare cu reprezentanții Ministerului Educației. Noi…
Vezi articolul