Tot mai mulți părinți britanici iau în calcul aerul curat drept principal factor atunci când aleg o școală

203 vizualizări
Foto: Pixabay.com
Din ce în ce mai mulți părinți renunță la școlile de prestigiu din cauza calității aerului din zona lor, în vreme ce unii dintre ei chiar intenționează să se mute afară din orașe, în condițiile în care temerile privind efectele emisiilor diesel asupra sănătății iau amploare.

Un studiu important publicat săptămâna trecută în „Lancet” a constatat că poluarea emisă de mașinile diesel obstrucționează dezvoltarea plămânilor copiilor, lăsându-i cu deficiențe pe viață.

Studiul, efectuat pe mai mult de 2.000 de școlari din Londra, este primul realizat într-un oraș în care poluarea diesel constituie un factor semnificativ.

Am descoperit că copiii și-au pierdut aproximativ 5% din capacitatea pulmonară”, a declarat Sarah MacFadyen, responsabilă cu politici și afaceri publice la British Lung Foundation, care, împreună cu asociația juridică ecologistă Client Earth, a înființat Clean Air Parents’ Network (CAPN), un grup activist care le cere politicienilor să amelioreze calitatea aerului în orășele și orașe. „E un lucru pe care ei nu-l vor mai recupera”, a declarat ea. „Un lucru care îi va supune pe tot parcursul vieții lor riscului de infecții și probleme respiratorii, totul din cauza aerului pe care îl respiră pe drumul spre și de la școală, parc, când ies pur și simplu din casă cu familia lor.”

Un talmeș-balmeș de informații ce tot continuă să apară, inclusiv discuții pe forumuri online, sondaje printre părinți și probe empirice evocate de organizații de sănătate, indică faptul că îngrijorarea părinților a ajuns acum atât de mare încât mulți consideră poluarea drept principal factor atunci când aleg o școală, iar un număr mic dar în creștere e decis să renunțe cu totul la mediul urban.

Este incredibil că în Regatul Unit, în secolul 21, părinții trebuie să se gândească la mutatul familiei pentru a scăpa de aerul poluat ilegal, care le face rău copiilor lor”, a declarat Andrea Lee, activistă la ClientEarth. „Asta se întâmplă atunci când ai un guvern reticent să dedice resurse și voință politică curățării unei chestiuni care a devenit o criză de sănătate publică.

Ben Paul, un arhitect care locuiește cu soția sa în Bloomsbury, în centrul Londrei, a declarat că și-a făcut prima dată griji în privința poluării aerului odată cu nașterea fiului său, acum nouă ani. „Ștergeam pereții și se lua ceva negru de pe ei.

Paul s-a alăturat mai multor asociații pentru aer curat, inclusiv CAPN, și a început să monitorizeze calitatea aerului. „Cam peste tot prin zona noastră era peste limita UE”, a declarat el.

Acum, când consideră că autoritățile naționale și locale au eșuat în a atinge țintele de poluare pentru Londra, se gândește să plece definitiv din oraș: „Suntem în faza aceea în care ne gândim serios unde va merge fiul meu la școală după aceea.”

Vrem să rămânem în zona asta, unde nu a existat nici o diminuare serioasă a poluării în ultimii cinci ani? Unele măsuri adoptate de primar vor avea un pic de efect, dar tot sunt sceptic.

Anul acesta asociația Living Streets i-a înaintat un raport ministrului transporturilor, Jesse Norman, cerându-i acțiuni urgente pentru ameliorarea condițiilor pe drumul spre școală. Asociația, care susține că peste 2.000 de școli primare sunt situate în zone cu poluare concentrată, a oferit pentru Observer date care indică faptul că 10% dintre părinți aleg o școală în primul rând în funcție de poluarea zonei, iar aproape 25% țin cont și de acest lucru, printre alți factori.

Un sondaj realizat de Mumsnet a constatat că unii părinții sunt atât de îngrijorați încât vor să se mute în altă locuință. Aproape patru din 10 părinți din Londra au luat în calcul mutarea, comparativ cu 28% în zonele urbane în general. Într-o recentă postare tipică pe Mumsnet, o mamă a explicat că ea și soțul ei caută să-și trimită copilul la una dintre două școli private din sud-vestul Londrei, drumul cu autobuzul până la una durând 12 minute, iar până la cealaltă 45 de minute. Ea a explicat ca ar fi preferat-o pe cea mai apropiată, dar a renunțat după ce a văzut care e nivelul poluării în zonă.

MacFadyen a declarat că un număr în creștere de părinți din mediul urban sunt suficient de îngrijorați de problemă încât să ia în calcul mutarea la țară. „E un lucru pe care-l auzim din povestite și e clar că oamenii sunt din ce în ce mai îngrijorați”, a declarat ea. „S-ar putea ca pe viitor să vedem acestă tendință luând amploare.

O serie de bătălii judiciare împotriva guvernului, acuzat că nu rezolvă problema poluării aerului, au împins chestiunea în prim-planul conștiinței oamenilor, apreciază MacFadyen.

Scandaluri precum cel care a implicat producătorul de automobile Volkswagen au ajutat și ele la limpezirea minților – după cum ajută și tehnologia: părinții ingenioși folosesc acum aplicații pentru a determina care sunt cele mai poluate străzi, pentru a le evita în drum spre școală.

Poluarea aerului este cu adevărat un domeniu bogat [în informații]”, a declarat MacFadyen. „Știm acum sigur că poluarea aerului este un factor cauzator de cancer pulmonar la oamenii care au deficiențe pulmonare. Îi supune unui risc mai mare de îmbolnăvire. Apar noi studii care fac legătura între poluarea aerului și diverse tipuri de cancer, de diabet, Alzheimer și obezitate.

Sursa: The Guardian/ RADOR


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Monica Anisie, ministru al Educației și profesoară de română, se mândrește cu recomandarea oferită unei foste eleve care vrea să plece din țară / Tânăra “va face lucruri mărețe” ca cercetător în genetică, după studii în America

Ministrul responsabil cu Educația românească, Monica Anisie, se mândrește, miercuri, pe pagina sa de Facebook cu o elevă care vrea să plece din România, pentru a învăța în America. Monica…
Vezi articolul

Pretransfer profesori 2024. În perioada 26 martie – 3 aprilie, cadrele didactice depun la inspectoratul școlar cererile. Model de cerere și lista celor 15 documente necesare

În perioada 26 martie – 3 aprilie, profesorii depun la inspectoratele școlare cererea de pretransfer, potrivit potrivit Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2025 – 2025. Pe 25…
Vezi articolul

ANOSR critică decizia Universității de Arte de a-și atribui dreptul de proprietate asupra creațiilor studenților săi, inclusiv o cotă procentuală din vânzări: „Modificarea este absolut incorectă / O îmbogățire injustă”

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) critică decizia Universității Naționale de Arte din București care a comunicat pe 15 aprilie că „Lucrările cu caracter didactic artistic realizate de…
Vezi articolul