Toți profesorii vor participa obligatoriu și periodic la un curs de prim ajutor, după cum prevede noua lege a Educației la secțiunea de formare continuă

7.662 de vizualizări
Foto: © Andrey Popov | Dreamstime.com
Profesorii vor participa obligatoriu și periodic la un curs de prim ajutor, după cum prevede Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Cursul face parte din formarea continuă a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, conform sursei citate anterior. Cu toate acestea, reprezentanții Ministerului Educației au transmis comunității Declic faptul că elevii și profesorii nu vor avea parte de cursuri de prim ajutor nici în acest an.

Art. 188 – „(11) Pentru personalul din învățământul preuniversitar, formarea continuă va include, în mod obligatoriu și periodic, un curs de prim ajutor”, se arată în Legea învățământului preuniversitar.

Miercuri, 27 septembrie, a avut loc o acțiune a comunității Declic, în fața Ministerului Educației, prin care i s-a cerut ministrei Ligia Deca să organizeze de anul acesta cursuri de prim ajutor pentru elevi și profesori.

Conform unui comunicat Declic, după discuțiile cu reprezentanții Ministerului Educației, elevii și profesorii nu vor avea parte de cursuri de prim ajutor nici în acest an: „În urma protestului, la care au participat zeci de oameni, reprezentanții Ministerului au anunțat că amână, din nou, finalizarea normelor, până în 2024”, se arată în comunicat.

Pe termen scurt, reprezentanții Ministerului au promis că în Săptămâna Altfel a acestui an cursurile de prim ajutor vor fi o temă prioritară pentru școli, se arată în informare.

Potrivit sursei citate, „acțiunea de miercuri a venit după ce, în luna august, membrii Declic au fost în audiență la secretarul de stat Florian Lixandru. Atunci, reprezentantul Ministerului Educației și-a asumat că instituția va prioritiza cursurile de prim ajutor și va înființa un grup de lucru, care să elaboreze planuri concrete de implementare a legii. A trecut o lună și totul a rămas la nivel de promisiuni.”

Comunicatul integral poate fi consultat mai jos:

Edupedu.ro a scris că petiția “Cursuri de prim ajutor în școli. Urgent!” a strâns peste 35.000 de semnături în 3 zile. Inițiatorii au cerut atunci senatorilor să includă cursuri de prim ajutor în proiectele legilor Educației.

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 prevede ca elevii să învețe în trunchiul comun elemente de educație rutieră, de alimentație, de educație civică, sănătate și altele.

Art. 88 – „(10) Planurile-cadru de învățământ și programele școlare pentru disciplinele de studiu și modulele de pregătire obligatorii din învățământul preuniversitar au în vedere, în mod obligatoriu, includerea următoarelor teme: educație pentru mediu și schimbări climatice, educație pentru sănătate, noțiuni pentru acordarea primului ajutor, educație financiară, educație juridică, educație antreprenorială, educație tehnologică, educație rutieră, educație civică, istorie și civilizație locală, educație interculturală, educație pentru cetățenie democratică, egalitate de șanse, etică, gândire critică, oratorie și dezvoltare personală, educație pentru cetățenie europeană, securitate cibernetică, educație pentru alimentație sănătoasă.”

În luna mai, după ce un proiect de lege care viza cursuri de prim ajutor în școli a primit vot negativ în Senat, PSD a precizat că aceste cursuri de prim ajutor trebuie introduse în programa şcolară, aşa cum se întâmpla în trecut, potrivit G4Media.ro.

Ce prevede noua lege a Educației despre formarea continuă a profesorilor

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 prevede că „pentru personalul didactic, formarea continuă este un drept și o obligație.”

Art. 188 – „(3) Distribuția numărului de credite ECTS obținut, începând cu numărul minim, va respecta următoarele criterii:

a) minimum 5 credite ECTS vor respecta competențele prioritare prevăzute în planul național de formare continuă în cariera didactică. Acestea sunt finanțate prin programe naționale, din bugetul CCD sau, după caz, din finanțarea specială a unităților de învățământ pentru cheltuieli privind perfecționarea pregătirii profesionale a personalului didactic și didactic auxiliar, pentru implementarea politicilor și strategiilor Ministerului Educației;

b) minimum 5 credite ECTS vor respecta prioritățile la nivel școlar sau, după caz, local, în conformitate cu cartografierea periodică a nevoilor de formare la nivelul județului, realizată de CCD, sau, după caz, în funcție de nevoile de formare continuă ale personalului didactic identificate la nivelul CFDCD. Acestea sunt finanțate din bugetul CCD sau, după caz, din finanțarea de bază a unităților de învățământ pentru cheltuieli cu pregătirea profesională, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale;

c) maximum 5 credite ECTS vor fi la decizia cadrului didactic. Acestea pot fi finanțate din bugetul CCD sau, după caz, din finanțarea de bază a unităților de învățământ pentru cheltuieli cu formarea continuă, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.”

Foto: Captură – Legea învățământului preuniversitar 198/2023 – legislatie.just

Foto: © Andrey Popov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Noile planuri-cadru vor fi finalizate în iunie 2024, potrivit declarațiilor secretarului de stat Kallós Zoltán, la o întâlnire cu reprezentanții Declic
Manifest public al comunității Declic, miercuri, în fața Ministerului Educației, prin care i se cere ministrei Ligia Deca să organizeze de anul acesta cursuri de prim ajutor pentru elevii, profesorii și personalul nedidactic din școli, așa cum prevede legea

8 comments
  1. Ca ce chestie? Nu suntem medici si nici platiti la nivelul lor…Asa ca, sa se descurce cu ce au…cu medicii platiti astronomic si plini de șpagă…Noi suntem platiti pentru a invata copiii si nicidecum sa i salvam de la moarte… Ferească Dumnezeu! 👎👎👎👎👎👎

  2. De ce să fie obligatorii niște cursuri care nu au nicio legătură cu specializarea de cadru didactic?

    Cui i-a plăcut medicina plus alte motive, a ajuns în domeniu!
    Să obligi pe toți să facă un asemenea curs chiar este o mare aberație!?
    Să mai facă ciorbe în scoli, ăsta e curs…, și să se trimită la diferite cantine…..
    Nu mai inventați tot felul de cursuri că peste ceva timp expiră…., iar omul nu rămâne cu calificare, ci cu o adeverință pe care o folosește pe verso când nu are ciornă…..

  3. Sorry, nu am condiția fizică (din cauza învățământului minunat am dobândit boli cronice, nerecunoscute ca boli profesionale, pentru că de ce-ar fi, nu-i așa?) necesară aplicării unui prim-ajutor eficient.

    Mă duc la doctor să-mi dea scutire de la cursurile astea, am voie, tanti Deca?

    1. Ei, tu crezi ca va fi vreun prost de profesor sa accepte asa ceva? Sunt oameni bolnavi, sunt oameni carora li se face rau, greata cand vad sange sau situatii de genul, sunt oameni fara empatie medicala( si e normal, sunt profesori, nu medici). Sunt situatii si situatii ce nu pot fi condamnabile si nici puse in carca unui profesor. Asa cum nu poti cere rabdare si dedicare infinita pentru elev unui excavatorist, nu poti cere nici profesorului lucruri ce tin de medicina. Eu nu voi accepta asta. Efectiv nu am inclinatia spre medicina, prim ajutor, nu suflu in gura niciunui manechin sau elev drept model, nu ating pielea omului, nu ma intereseaza sa salvez vieti in medicina de urgenta etc. Vreau sa raman profesor, ca deja m am saturat sa fiu de toate cele inafara de profesor. Si cred ca pot fi un profesor normal si foarte bun si fara sa stiu medicina de urgenta si sa o aplic in scoala. Eu am pregatire didactico-pedagogica, in niciun caz medicala. Sa lasam fiecarui domeniu oamenii care au ales acel domeniu. Nu bagam omul de serviciu in predare, asistenta medicala la corectat teste, fochistul la tinut dirigentie etc. Atunci hai sa oprim circoteca aceasta cu obligarea profesorului sa fie paznic, bona, medic, psihiatru si alte minuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like