Transportul elevilor – a fost eliminată din lege sintagma „pe bază de abonament”. Anisie: Un prim pas pentru deblocarea decontării navetei elevilor

2.150 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Guvernul a adoptat în ședința de marţi o Ordonanța de Urgență pentru modificarea art. 84, alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, prin care este reglementată și, în același timp deblocată, decontarea navetei pentru elevi. Documentul pune în acord legislaţia cu o decizie a Curţii Constituţionale care a considerat că este neconstituţională expresia „pe bază de abonament”.

Actul reglementează decontarea navetei elevilor de nivel liceal care nu sunt şcolarizaţi în localitatea de domiciliu. Acestora li se vor deconta cheltuielile de transport de tip navetă zilnică, pe distanțe în limita a 50 km sau li se va deconta contravaloarea a opt călătorii dus-întors pe semestru dacă locuiesc la internat sau în gazdă, potrivit unui comunicat al ministerului Educaţiei primit de Edupedu.ro.

Aseară, la briefingul de după şedinţa de Guvern ministrul Monica Anisie a declarat:

„În felul acesta se armonizează legislația privind naveta elevilor, decontarea acestei navete, având în vedere faptul că decizia Curții Constituționale prevedea modificarea acestei acestui articol și anume se referă la sintagma decontării pe bază de abonament. Această modificare pe care în seara aceasta am realizat-o este un prim pas pentru deblocarea decontării navetei elevilor. Pentru că această ordonanță de urgență va fi urmată de o hotărâre de guvern prin care vom stabili cu exactitate modul în care se va face această decontare a navetei elevilor. Totodată această ordonanță de urgență crează premisele pentru remedierea efectelor negative generată de ordonanța 51.”

Aproape 430 de mii de elevi fac naveta zilnic la școală, potrivit unei analize a Băncii Mondiale. Timpul mediu petrecut pe drum e mai mare pentru elevii care învață în orașe

Decontarea se va realiza din bugetul Ministerului Educaţiei și Cercetării, prin unităţile de învăţământ în cadrul cărora elevii sunt şcolarizaţi, pe baza documentelor justificative, emise de operatorii de transport.

Curtea Constituțională a decis că decontarea pe „bază de abonament” este neconstituțională, deoarece crea o diferență de tratament juridic între elevii ce pot prezenta abonament și elevii care, din diferite motive obiective, de exemplu, lipsa transportului în comun, nu pot prezenta abonament, dar pot prezenta alte acte doveditoare.

Ca să poată fi aplicatăm ordonanţa trebuie urmată de o hotărâre de Guvern în care să fie detaliate normele de aplicare.

Reamintim că ministrul Anisie a anunţat în luna ianuarie că „începând din toamnă, elevii vor circula gratuit pe baza carnetului de elev, vizat de către unitatea școlară”.

FOTO: pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cum ajungi profesor de biologie, conform proiectului legii educației. Ligia Deca: Dacă până acum era suficient modulul psihopedagogic și un program de licență în domeniu, acum introducem masteratul didactic de un an cu o bursă egală cu salariul mediu pe economie

Ministrul Educației, Ligia Deca, a explicat ce se modifică în formarea profesorilor pentru învățământul preuniversitar, în Comisia de învățământ a Camerei Deputaților, unde se discută proiectul legii învățământului superior, astăzi,…
Vezi articolul

Romanian ex-minister Ligia Deca’s revolving door case: she was named university vice-chancellor less than 3 weeks after proposing Eur 2.3 million project to deploy OECD’s adult skills survey PIAAC nationally – a project opaquely attributed to same university and to another office she is indirectly connected to

Romania’s ex-Education minister Ligia Deca left office on the eve of Christmas 2024, in governmental changes that followed recent parliamentary elections. Less than 3 weeks later, she was announced a…
Vezi articolul

Eliminarea din proiectul legii învățământului a examenului de admitere la colegii, solicitată de mai multe organizații din Educație: Este o politică educațională cu dedicație pentru colegiile centenare

Colegiile naționale să nu aibă posibilitatea de a organiza admitere separată, solicită, printr-o scrisoare deschisă, Societatea Academică din România (SAR) și mai multe organizații și asociații ale părinților și elevilor.…
Vezi articolul

Cazul directorului Colegiului Gojdu, demis de inspectorat – Peste 100 de elevi din patru licee mari din Oradea au protestat față de decizie / Fostul director: Inspectorul a trimis o inspectoare la școală ca să o preseze pe directoarea interimară să facă orele de 50 de minute. Dar nu inspectorul școlar general conduce școala

Peste 100 de elevi din patru licee mari din Oradea au protestat față de decizia inspectoratului școlar de a-l demite pe directorul Colegiului Național „Emanuil Gojdu”, luată vinerea trecută. protestul…
Vezi articolul