Trei cercetătoare ale Universității Babeș-Bolyai și un reprezentant al Universității Al. I. Cuza din Iași – printre autorii unui amplu studiu internațional de psihologie cognitivă și lingvistică publicat în Nature Human Behaviour

36.675 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com – Skypixel
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este reprezentată de trei cercetătoare în cadrul unui studiu internațional de psihologie cognitivă și lingvistică, publicat recent în reputata revistă Nature Human Behaviour, semnalat joi de Autoritatea Națională pentru Cercetare (ANC). Printre sutele de semnatari ai studiului, provenind de pe toate continentele, se mai numără un autor român, din Iași. ANC arată, într-un mesaj publicat pe Facebook, că la cercetare au participat peste 25.000 de persoane din 19 culturi diferite.

Studiul „Measuring the Semantic Priming Effect Across Many Languages” reprezintă „una dintre cele mai ample explorări realizate vreodată asupra modului în care mintea umană asociază semnificațiile cuvintelor”, potrivit ANC.

Autorii români sunt:

Oana David / Foto: IIMH

Prof. Oana David, ca reprezentant al Institutului Internațional de Studii Avansate în Psihoterapie și Sănătate Mintală Aplicată – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Oana David, care este și soția actualului ministru al Educației și Cercetării, Daniel David, este prima listată de ANC în rândul autorilor români semnatari ai studiului

Lect. Univ. Dr. Renata Heilman – Departamentul de Psihologie, UBB Cluj-Napoca

Lect. Univ. Dr. Raluca Copîndean – Departamentul de Psihologie, UBB Cluj-Napoca

Andrei Dumbravă, Universitatea Al. I. Cuza din Iași – acesta nu este menționat deloc în prezentarea ANC, deși se numără printre semnatarii listați de Nature Human Behaviour

  • Potrivit informațiilor sumarizate despre studiu, publicate de Nature, „deși studiile anterioare au oferit perspective despre fundamentele cognitive ale reprezentărilor semantice, ele au suferit de pe urma unui eșantioane reduse și lipsei de diversitate lingvistică și culturală”, acest raport încercând, prin numărul mare de participanți, să elimine acest neajuns. 

Despre tema și relevanța studiului, ANC menționează că:

  • „Rezultatele sunt remarcabile prin precizia și amploarea lor. Studiul confirmă că efectul de priming semantic, adică reacția mai rapidă la cuvinte asociate semantic – de exemplu, “soare-lumină”, comparativ cu altele fără legătură “soare-carte”, este un fenomen robust și universal detectabil. Totodată, modelele statistice indică o variabilitate semnificativă între limbi, semn că procesele de acces semantic nu au aceeași intensitate peste tot, ci reflectă particularități culturale și structurale ale limbilor lumii. Cercetarea oferă astfel o imagine unică asupra modului în care gândirea și limbajul se articulează în rețelele cognitive ale vorbitorilor din culturi diferite.
  • Dincolo de valoarea teoretică, această contribuție redefinește standardele cercetării în psiholingvistică. Lucrarea depășește două limitări majore ale studiilor anterioare. Eșantioane reduse și diversitate lingvistică scăzută, extinzând pentru prima dată analiza la scară globală. Rezultatele oferă o bază solidă pentru înțelegerea universalității proceselor semantice și a modului în care acestea pot fi valorificate în intervenții cognitive și educaționale, inclusiv în domeniul sănătății mintale.”

Mesajul ANC, integral:

Foto: © Dreamstime.com – SkypixelDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


5 comments
  1. Felicitări și reușite în continuare!

  2. După titlul, crezui că au descoperit o ceva din fizica cuantică, o ceva invenție cu aplicare imediată în tehnologie. Nimic din tăte aste. O mare flatulație. A me părere să nu vă fie cu suparare.

  3. Cel de la Iasi nu este mentionat in listele ANC pt ca nu este de la UBB si nici sotul ministrului culturii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sorin Cîmpeanu: Eliminarea unor incompatibilități la promovarea pe post a fost cerută de toate universitățile și elimină ipocrizia existentă în sistemul de învățământ superior românesc

Eliminarea anumitor incompatibilități din metodologia de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante în universități a fost cerută de toate universitățile românești, a declarat pentru Edupedu.ro președintele Consiliului Rectorilor, Sorin…
Vezi articolul

Sindicatul cercetătorilor din Iași de la Academia Română cere retragerea proiectului de OUG care taie indemnizația de doctor la jumătate: Investiția în capitalul uman înalt calificat nu poate fi tratată ca o cheltuială secundară

Sindicatul Angajaților Academiei Române, Filiala Iași, avertizează că reducerea indemnizației pentru titlul științific de doctor la 500 de lei brut lunar, propusă de Guvern pentru anul 2026, este „un semnal…
Vezi articolul

Elevii și studenții din familii cu posibilități reduse pot depune cerere la școli până pe 17 aprilie pentru bonuri valorice de 200 de euro ca să-și cumpere calculatoare, prevede un proiect de HG pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de mâine. Școlile sunt închise până după Paște, cel puțin

Elevii și studenții din familii cu posibilități reduse pot depune cerere la școli până pe 17 aprilie 2020, dacă vor să se înscrie în Programul Euro 200, dacă vor să…
Vezi articolul

Marian Preda, noul rector al Universității din București, ales cu 57,75%: Mi se încredințează funcția cu o misiune precisă, de a o transforma într-un creuzet pentru elitele științifice și sociale ale României

Marian Preda este noul rector al Universității din București, confirmă oficial instituția de învățământ superior. Fostul președinte al Senatului UB a câștigat funcția de rector pentru mandatul 2019-2023 cu 57,75%…
Vezi articolul

Ministrul de Externe, Oana Țoiu: România trebuie să ceară recunoașterea mai rapidă a diplomelor în Europa / Țara nu are cel mai generos buget alocat cercetării, dar există oportunități – în Apărare, în transferul cercetării academice în produse/ Întâlnire privind rețelele universitare europene, la sfârșitul lui iulie

„În termeni de cercetare, trebuie să recunoaștem că România nu are cel mai generos buget alocat cercetării. Dar există o oportunitate aici, în sensul că, dacă noi creștem un buget…
Vezi articolul