Tudor Chirilă: Cu capul plecat, ca în fotografia cu Klaus Iohannis, Ligia Deca spune ce i se spune să spună – că nu mai e nevoie de 6% din PIB pentru educație. Nu vă așteptați la nicio schimbare în educație până în 2024, vin alegerile

2.023 de vizualizări
Ligia Deca și Klaus Iohannis, la depunerea jurământului la Cotroceni / Foto: Captură video
Reacții de sancționare a Guvernului Ciucă, după ce executivul a propus pentru educație cel mai mic buget din istoria recentă (2,1% din PIB) în timpul mandatului de ministru al educației deținut chiar de coordonatoarea proiectului prezidențial “România Educată”, Ligia Deca. “Cu capul plecat, ca în fotografia cu Klaus Iohannis, Ligia Deca (Ministerul Educației – România) spune ce i se spune să spună: că nu mai e nevoie de 6% din PIB pentru educație”, scrie Tudor Chirilă.

Nu vă așteptați la nicio schimbare în educație până în 2024: vin alegerile. Plătesc copiii noștri. Dar nu acum, ci mai încolo, toată viața“, spune actorul și muzicianul Tudor Chirilă, angajat în susținerea unei schimbări a sistemului educațional.

Cunoscutul artist face referire la recenta schimbare radicală de opinie a ministrului educației, Ligia Deca, în ce privește bugetul educației. Dacă în 2013 spunea că 6% din PIB pentru educație este „singura șansă pentru o democrație funcțională” („Aș vrea să susțin ideea de 6% pentru educație și campania asociata acesteia, pentru că, din punctul meu de vedere, educația este singura șansă pentru a avea o democrație funcțională” – spunea Deca în urmă cu 9 ani), acum Ministerul Finanțelor, din guvernul din care Deca face parte ca ministru al Educației, propune alocarea a 2,1% din PIB Educației pentru anul 2023.

  • Nu este clar nici cum ar putea fi implementată o nouă lege a educației, așa cum a cerut Klaus Iohannis, cu un buget pe sector chiar mai mic decât anul trecut

Tot în cursul zilei de astăzi, reacții la bugetul propus educației au venit și de la scriitorul Radu Vancu, și de la alianța națională a studenților. Dacă proiectul de Lege a Bugetului de Stat pe 2023 va fi trimis în Parlament în varianta ce prevede o alocare de 2,1% pentru educație, ANOSR anunță că va “demara de îndată proteste față de nepăsarea clasei politice față de educația din România și față de propriile promisiuni”. Într-un comunicat emis miercuri, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) se declară “siderată” de proiectul de buget, subliniind că alocarea de 2,1% reprezintă “cel mai scăzut nivel de finanțare din istoria recentă”.

În tabelul de mai jos puteți vedea alocările bugetare și execuțiile, adică cheltuielile din acele alocări, pentru Ministerul Educației, în perioada 2018-2023, cu mențiunea că pentru 2023 este vorba despre un proiect de lege, iar execuția pentru 2022 este cea preliminată, anul nefiind încheiat. Dacă pentru 2023 Guvernul Ciucă propune 2,1% din PIB pentru educație, în anul în care președintele Klaus Iohannis a cerut aplicarea unei noi legi a educației, anul trecut bugetul Educației a fost de 2,28% din PIB. În 2021 bugetul Educației a fost de 2,39% din PIB, în 2020 bugetul Educației – 2,90% din PIB, în 2019 bugetul Educației – 2,92% din PIB, în 2018 bugetul Educației – 2,24% din PIB.

Iată cheltuiala pentru Educație, adică toate cheltuielile guvernamentale pentru educație, inclusiv cele prin bugetul Ministerului Educației, raportate la PIB, potrivit Eurostat:

Citește și:
VIDEO Ligia Deca, în 2013: 6% din PIB pentru Educație este singura șansă pentru a avea o democrație funcțională. Pentru 2023, cu Ligia Deca ministru al Educației, Guvernul propune 2,1% din PIB pentru Educație
Scriitorul Radu Vancu, reacție dură la cel mai mic buget pentru educație din istoria recentă, propus în mandatul Ligiei Deca: Maximul de ipocrizie e să vorbești despre România educată, guvernul tău să fie plin de plagiatori și să dai 2% pentru educație
Propunerea de 2,1% din PIB pentru Educație, în proiectul de buget pe 2023 nu are nicio legătură cu prioritățile programului România Educată, spune Alianța organizațiilor studențești, care amenință cu proteste „față de nepăsarea clasei politice”
BREAKING Bugetul Ministerului Educației va fi de 2,1% din PIB în 2023 – proiect / Ar fi cel mai mic buget din istoria recentă
Prioritățile pentru educație în viitorul apropiat, în ochii OCDE, organizație la care România dorește să adere: bani și resurse pentru a depăși crizele produse de război și pandemie și schimbările accelerate din digital, energie curată, media 

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rezolvarea subiectelor la Limba română, BAC 2023. Profesoara Genoveva Cerchez: Probabil că majoritatea candidaților vor scrie eseuri învățate, eventual pe de rost, ceea ce e complet frustrant pentru toată lumea

Profesoara Genoveva Cerchez a rezolvat pentru Edupedu.ro subiectele pe care le-au primit elevii de clasa a XII-a la proba scrisă de Limba română de la examenul național de Bacalaureat 2023. Subiectele…
Vezi articolul

Rectorul Remus Pricopie, despre tensiunile dintre partidul AUR și SNSPA: “Așa cum ieri cei de la AUR au intrat în sălile de clasă și încercau să spună că această școală nu e bună, veniți la noi la AUR, același mesaj era în perioada legionarilor, în ’39-’40”

Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), apreciază, într-un interviu acordat Digi24.ro, că atitudinea sa și a profesorilor SNSPA care au luat poziție publică față de…
Vezi articolul

Suma forfetară pentru naveta elevilor nu e exceptată de la calculul veniturilor pentru familiile sărace care au nevoie de ajutoare sociale / Amendament depus în Parlament pentru corectarea situației, în urma intervenției Avocatului Poporului, la apelul Asociației Elevilor din Constanța

Suma forfetară primită pentru cheltuielile de transport de elevii care fac naveta nu este exceptată de la calculul venitului minim garantat, ceea ce înseamnă că beneficiile sociale pe care le…
Vezi articolul