UBB Cluj, partener în proiectul de cercetare CONVERGE

67 de vizualizări
Universitatea Babeș-Bolyai / Foto: Facebook.com – UBB
Departamentul de Inginerie Chimică din cadrul Facultății de Chimie şi Inginerie Chimică a Universității Babeş-Bolyai este partener într-un proiectul de cercetare care dorește să găsească soluții alternative la combustibilul fosil. Proiectul CONVERGE face parte din Programul Orizont 2020 și beneficiază de o finanțare de 5 milioane de euro din partea Comisiei Europene.

Cercetarea „îşi propune integrarea unor tehnologii inovatoare pentru conversia eficientă a biomasei şi în acelaşi timp reducerea costurilor de producție a biodiselului”, se arată într-un comunicat al universității.

„CONVERGE presupune şi captarea dioxidului de carbon rezultat în cadrul procesului, reducȃnd astfel cantitatea de gaze cu efect de seră, precum şi valorificarea unor produşi secundari cum ar fi benzenul, toluenul şi xilenul. Rolul Departamentului de Inginerie Chimică în cadrul acestui proiect va fi de a evalua impactul de mediu a noii tehnologii”, mai scrie în comunicat.

Lansată în noiembrie 2018, cercetarea CONVERGE se va desfăşura pe o perioadă de 42 de luni. Vor fi implicate două universități, trei centre de cercetare și cinci companii europene.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Op Ed / Profesoara Iuliana Șerban: Priorități de fațadă. Nu va mai lua nimeni ore suplimentare în condițiile prăbușirii costului la plata cu ora. Creșterea normei didactice va duce la oboseală și demotivare. În acest moment, sistemul de educație este în comă

Nici nu mai țin minte de cât de (oricum foarte) mulți ani, diversele guverne care se tot perindă declară cu emfază cum educația e pentru ele o prioritate. Și, fiind…
Vezi articolul

Anisie: Pregătim o Ordonanță de Urgență cu toate măsurile dacă situația epidemiologică impune desfășurarea în continuare a cursurilor în sistem online

Ministerul Educației pregătește o Ordonanță de urgență prin care se vor stabili măsurile pe care trebuie să le ia autoritățile când începe școala „dacă situația epidemiologică impune desfășurarea în continuare…
Vezi articolul

Peste 70 de studenți ai Universității Dunărea de Jos din Galați, unii dintre ei cu 0 credite anul trecut, „sunt promovați” până la iarnă, când riscă să fie „exmatriculați” / Rectorul Lucian Georgescu declară că, dacă acei studenți nu își rezolvă problemele, „nu vor mai beneficia de buget în niciun fel”

Universitatea Dunărea de Jos din Galați a decis, luna aceasta, să nu mai aplice, pentru un grup de peste 70 de studenți ai uneia dintre facultățile sale, provenind din Republica…
Vezi articolul
Licitația de manuale pentru clasa a VIII-a

EXCLUSIV Manualele de liceu vor fi folosite 8 ani pentru că „programele sunt stabile”, susține Ministerul Educației, care anunță că va transforma în regulă o excepție introdusă tot de MEC în legislație. Instituția nu indică studii, argumente științifice, pedagogice sau recomandări OCDE pentru această decizie

Manualele de liceu pot fi folosite timp de 8 ani pentru că programele școlare sunt stabile, susține Ministerul Educației într-un răspuns la solicitarea Edupedu.ro. Instituția mai arată că măsura ar…
Vezi articolul

Cine face subiectele pentru Evaluarea Națională nu cred că mai lucrează în sistem, spune un director de școală: „Ce e cu miștoul aceasta? Adică dau subiecte grele acum, ca să le dau ușoare în vară?”

Ion Ionici, directorul Liceului Jean Louis Calderon din Timișoara, a declarat pentru Edupedu.ro că „cine face subiectele (pentru examenele naționale – n.red) nu cred că mai lucrează în sistem, adică…
Vezi articolul