Premiul Nobel pentru Medicină 2025. Trei cercetători primesc medalia după ce au descoperit mecanismul care împiedică sistemul imunitar să atace propriul corp

2.561 de vizualizări
Foto: Captură X.com / The Nobel Prize
Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină din 2025 a fost acordat cercetătorilor Mary E. Brunkow (Institute for Systems Biology, Seattle, SUA), Fred Ramsdell (Sonoma Biotherapeutics, San Francisco, SUA) și Shimon Sakaguchi (Universitatea din Osaka, Japonia), „pentru descoperirile lor privind toleranța imună periferică” – mecanismul care împiedică sistemul imunitar să atace propriile țesuturi ale organismului, potrivit unui anunț al organizatorilor.

Este primul premiu din seria celor acordate în 2025.

Cum funcționează „gardienii” sistemului imunitar

Sistemul imunitar protejează zilnic corpul uman de mii de agenți patogeni, dar, dacă nu este reglat corect, poate deveni periculos pentru propriile organe. Laureații din acest an au identificat celulele T reglatoare (regulatory T cells) – celulele care acționează ca „gardieni” ai sistemului imunitar, prevenind atacul asupra propriului organism.

„Descoperirile lor au fost decisive pentru înțelegerea modului în care funcționează sistemul imunitar și de ce nu dezvoltăm toți boli autoimune grave”, a declarat Olle Kämpe, președintele Comitetului Nobel, conform sursei citate.

Primele descoperiri: o teorie contrazisă

În 1995, Shimon Sakaguchi a contrazis o teorie dominantă în lumea științifică, potrivit căreia toleranța imună se formează exclusiv în timus, prin eliminarea celulelor periculoase – un proces numit „toleranță centrală”. El a demonstrat că există și o toleranță periferică, descoperind un tip necunoscut până atunci de celule imune, care protejează organismul de bolile autoimune.

Foto: nobelprize.org
Legătura cu genetica: rolul genei Foxp3

Câțiva ani mai târziu, în 2001, Mary Brunkow și Fred Ramsdell au descoperit motivul pentru care o anumită specie de șoareci era predispusă la boli autoimune. Cei doi cercetători au identificat o mutație într-o genă pe care au numit-o Foxp3, demonstrând ulterior că mutațiile aceleiași gene la oameni duc la apariția unei boli autoimune severe, IPEX.

În 2003, Sakaguchi a completat cercetarea, arătând că Foxp3 controlează dezvoltarea celulelor T reglatoare descoperite anterior. Aceste celule monitorizează alte celule ale sistemului imunitar, asigurând toleranța față de propriile țesuturi ale corpului.

Descoperirile celor trei laureați au deschis un nou domeniu de cercetare în imunologie – toleranța imună periferică – și au dus la dezvoltarea unor terapii experimentale pentru cancer, boli autoimune și pentru îmbunătățirea transplanturilor de organe. Mai multe tratamente bazate pe aceste mecanisme se află în prezent în studii clinice.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dana Rogoz, părinte de copil în clasa pregătitoare: Sper să nu înțeleagă că asta e școala, ci că asta e doar o perioadă la care cu toții ne adaptăm / E o perioadă care nu e definitivă, nu e pentru totdeauna și apoi vedem cum vom putea recupera

„Sper să nu înțeleagă că asta e școala, ci că asta e doar o perioadă la care cu toții ne adaptăm”, spune Dana Rogoz, despre copilul său care a intrat…
Vezi articolul

Din ianuarie, indemnizația de hrană este acordată doar angajaților cu salarii de 6.000 lei net sau mai mici, potrivit Legii Bolojan. Valoarea indemnizației rămâne plafonată la 347 de lei pe lună / Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată

Din luna ianuarie 2026, indemnizația de hrană va fi acordată doar angajaților cu salarii nete de 6.000 de lei pe lună și mai puțin, potrivit Legii nr. 141/2025. Aplicația de…
Vezi articolul

Guvernul: Premierul a cerut Ministerului Afacerilor Interne anchetarea de urgență a cazului semnalat de publicația G4Media/ Ciucă: Nu voi tolera niciodată astfel de încercări de intimidare la adresa jurnaliștilor

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a cerut ministrului Afacerilor Interne anchetarea de urgență a cazului semnalat de publicația G4Media, privind amenințarea soției jurnalistului Cristian Pantazi, se arată într-un comunicat transmis G4Media.ro. Potrivit…
Vezi articolul

PROIECT Masteratul didactic obligatoriu pentru oricine vrea să devină profesor. Disciplinele de studiu și condițiile de organizare / La masterul de un an lipsesc 4 discipline față de cel din prezent, iar practica are 50 de ore în plus

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat în consultare publică un proiect de ordin care reglementează înființarea și organizarea programelor universitare de masterat didactic și a celor de formare psihopedagogică…
Vezi articolul