BREAKING Toate școlile, grădinițele și creșele din Ilfov vor fi închise mâine, 8 octombrie, în perioada codului roșu – anunță prefecta județului, Simona Neculae

4.687 de vizualizări
Ploaie în București / Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Toate școlile, liceele, grădinițele și creșele din Ilfov vor fi închise mâine, 8 octombrie 2025, în contextul codului roșu de ploi torențiale emis de ANM, a declarat pentru Edupedu.ro prefecta județului, Simona Neculae.

Contactată de Edupedu.ro, prefecta județului Ilfov a anunțat că în cursul zilei de astăzi „a fost adoptată hotărârea numărul 15 a comitetului județean pentru situații de urgență prin care s-a dispus suspendarea tuturor cursurilor școlare pentru perioada codului roșu, adica în ziua de mâine [8 octombrie 2025]”. 

În consecință, toți copiii de „creșă, grădiniță, școală și liceu înscriși la instituțiile de învățământ din județul Ilfov stau mâine acasă”, a precizat pentru Edupedu.ro prefecta Simona Neculae.

Aceeași decizie a fost luată și pentru București, aflat de asemenea sub avertizare cod roșu de ploi torențiale și intensificări puternice ale vântului. „Școlile municipiului București vor fi închise pe perioada codului roșu, începând de mâine”, a declarat primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, într-o intervenție la Antena 3.

Conform prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie, municipiul București și județul Ilfov se vor afla sub cod roșu între marți seara, ora 21:00, și miercuri, ora 15:00, pentru ploi torențiale și abundente, cu acumulări de 40-50 l/mp în noaptea de marți spre miercuri și alte 30-40 l/mp în cursul zilei de miercuri. Vântul va avea intensificări de până la 65 km/h.

Și Ministerul Educației a anunțat că în Comitetele pentru Situații de Urgență s-a decis suspendarea pentru mâine, 8 octombrie 2025, a cursurilor în toate școlile și grădinițele din București, Ilfov, Giurgiu, Călărași, Constanța și Ialomița. Măsura a fost luată în contextul codului roșu de ploi abundente emis de Administrația Națională de Meteorologie. Potrivit ministerului, consiliile de administrație ale unităților de învățământ din județele afectate vor stabili măsuri pentru recuperarea orelor.

Citește și:
BREAKING Toate școlile și grădinițele din București vor fi închise miercuri, 8 octombrie, din cauza codului roșu de furtună – a anunțat primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu
Școlile închise din cauza codului roșu de vreme rea vor recupera orele, anunță Ministerul Educației: Măsura se aplică în Constanța, Călărași și Ialomița, iar situația altor județe este în analiză
Inspectoratul Școlar București a propus suspendarea cursurilor cu prezență fizică în școlile și grădinițele din Capitală, în contextul codului roșu de ploi torențiale – anunță inspectorul general Florian Lixandru
Meteorologul ANM Iris Răducanu, despre codul roșu de vreme rea: Ciclonul care determină aceste ploi torențiale și abundente este venit dinspre zona Mării Mediterane și, momentan, se află deasupra bazinului Mării Negre, unde se încarcă din nou cu umezeală
EXCLUSIV Prefectul Bucureștiului, Andrei Nistor: Referitor la închiderea școlilor din cauza codului roșu de ploi, există această idee pe masă, dar nu am luat încă o decizie. Strict la nivel personal, mi-aș dori să nu facem asta. Ne coordonăm și cu cei de la Prefectura Ilfov ca să încercăm să avem o decizie comună
Școlile din județele Constanța, Ialomița și Călărași vor fi închise miercuri, 8 octombrie 2025, din cauza codului roșu de ploi
LISTA celor 690 de școli și grădinițe care vor fi închise miercuri, 8 octombrie, din cauza codului roșu de furtună – LIVE UPDATE


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David, reacție la memoriul decanilor facultăților de Istorie: Este un model pe care putem merge / Bătălia mea, ca ministru, nu este pe numărul de ore. Dacă modelul este bun, putem să alocăm oricâte ore sunt necesare pentru ca acesta să funcționeze

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că susține memoriul primit din partea decanilor de la facultățile de Istorie din țară, a președintelui Academiei Române și a șefului secției de Istorie-Arheologie…
Vezi articolul

PROIECT La liceele cu profil teologic, Religia trece din trunchiul comun în curriculumul de specialitate, ca disciplină diferită – Planurile-cadru puse în consultare publică / La Cultul Ortodox, scădere majoră a numărului de ore din curriculumul la decizia elevului, creștere la curriculumul de specialitate

Cele mai multe schimbări în actualul proiect al planurilor-cadru pentru liceu, față de cel din iarnă, în ceea ce privește Filiera vocațională – profilul Teologic – Cultul Ortodox ține de…
Vezi articolul