Un cadru didactic poate fi numit coordonator pentru proiecte educaționale europene de către director, în școlile cu mai mult de 3 proiecte ale UE, anunță Ministerul Educației. Versiunea finală a proiectului de ROFUIP a fost trimisă la Monitorul Oficial

14.143 de vizualizări
Foto: © Liquoricelegs | Dreamstime.com
Directorii școlilor și liceelor în care se derulează mai mult de 3 programe ale Uniunii Europene (UE) în domeniul educației vor putea desemna un cadru didactic coordonator pentru proiecte educaționale europene, potrivit Ministerului Educației, care a anunțat astăzi, 7 august, pe Facebook că a trimis noile proiecte ale regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar și Statutului elevului la Monitorul Oficial pentru publicare.

Anunțul din această dimineață al Ministerului Educației este următorul: „În unitățile de învățământ preuniversitar în care se derulează mai mult de trei programe ale UE în domeniul educației, directorul poate numi, după consultarea consiliului profesoral, un cadru didactic coordonator pentru proiecte educaționale europene”.

  • De reținut este faptul că Federaţia Sindicatelor Libere din Învățământ si Federatia Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” au avizat negativ ROFIUP, întrucât propunerile făcute de aceste organizații nu au fost incluse în textul final al proiectului.

În draftul inițial al regulamentului, la articolul 60, alineatul 6, se prevede: „În unitățile de învățământ preuniversitar în care se derulează mai mult de trei programe ale UE
în domeniul educației, directorul poate numi, după consultarea consiliului profesoral, în baza hotărârii consiliului de administraţie, un cadru didactic coordonator pentru proiecte educaționale europene”.

Atribuțiile coordonatorului pentru proiecte educaționale europene nu sunt precizate în proiectul final.

În plus, nu este specificat dacă profesorul responsabil pentru aceste proiecte educaționale va fi remunerat suplimentar.

În acest proiect propus inițial nu sunt definite proiectele Uniunii Europene în domeniul educației. Nu este clar nici dacă proiectele finanțate din fonduri europene vor fi coordonate de cadrele didactice desemnate la nivelul școlilor și liceelor.

Edupedu.ro va actualiza articolul cu forma finală a acestei măsuri după publicarea versiunii finale a proiectului de ROFUIP în Monitorul Oficial.

Foto: © Liquoricelegs | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Și unde este noutatea? Avem coordonator de proiecte europene în școală de cel puțin 10 ani…

  2. In ce domeniu bugetar mai vorbim de șef sau coordonator fără remunerare?

    Că tot vorbim de salarizare diferențiată.
    Păi tocmai asta ar fi soluția evidenta.
    Ești președinte de comisie ești remunerat pe perioada activității suplimentare.

    Numai in învățământ primești tot felul de obligații suplimentare față de fișa postului fără plată.

    Abia aștept momentul in care cineva va chema în judecată școala pt a fi platit pentru munca suplimentară de acest tip (comisia proiecte, burse, transport, achiziții, casări, psi etc )

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

HARTA România, printre statele europene care au donat cel mai puțin în cadrul teledonului organizat de Comisia Europeană/ Cine a donat cele mai mari sume pentru descoperirea unui vaccin și tratament împotriva COVID 19

Șefa Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, a anunțat, luni, că în urma teledonului internațional găzduit de executivul european având ca scop strângerea de fonduri pentru descoperirea unui vaccin, diagnostic…
Vezi articolul

BREAKING PISA 2022 România – penultima în UE și pe locurile 45-48 din 81 de țări și teritorii din lume, la cele trei evaluări principale: matematică, științe, citire / Aproape de 3 ori mai puțini elevi de top și de 2 ori mai mulți elevi sub pragul alfabetismului funcțional, față de media OCDE

România nu a înregistrat niciun progres relevant, în cinci ani, față de celelalte țări participante la PISA 2022, evaluarea competențelor de bază a elevilor de 15 ani, organizată de Organizația…
Vezi articolul

Numărul copiilor din grădiniţe scade în Deltă şi în satele din judeţ, motiv pentru care unele grădinițe au fost închise / Copiii trebuie să facă naveta, iar autocarul care transportă profesorii și copiii din Sulina se strică aproape săptămânal

Din cauza scăderii numărului de copii, unele unități de învățământ din județul Tulcea se închid, spune Inspectorul general şcolar al ISJ Tulcea, Viorica Pavel, pentru Agerpres. 9 din cele 143…
Vezi articolul