Un magnat chinez a pierdut miliarde de dolari ca urmare a campaniei demarate de Beijing împotriva industriei meditațiilor

932 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Un magnat chinez, fost profesor, a pierdut miliarde de dolari ca urmare a campaniei demarate de autorităţile chineze împotriva industriei meditaţiilor private, transmite Bloomberg, citat de Agerpres. Averea lui Larry Chen, preşedinte şi director general la Gaotu Techedu Inc., se situează la 336 milioane de dolari după ce acţiunile la firma sa de meditaţii online s-au prăbuşit cu 98%, conform Bloomberg Billionaires Index.

Sâmbătă, autorităţile chineze de reglementare au interzis companiilor private care predau programa şcolară să facă profit să strângă capital sau să se listeze. Averea lui Larry Chen s-a diminuat cu peste 15 miliarde de dolari de la începutul acestui an ca urmare a deprecierii acţiunilor companiei sale.

Gaotu „va respecta reglementările şi îşi va îndeplini responsabilităţile sociale”, a informat Larry Chen într-o postare pe reţeaua socială Weibo.

Larry Chen nu este singurul miliardar chinez afectat de campania demarată de Beijing împotriva industriei meditaţiilor. Averea lui Zhang Bangxin, directorul general de la TAL Education Group, a scăzut cu 2,5 miliarde de dolari până la 1,4 miliarde de dolari, după ce acţiunile companiei au căzut cu 71% la bursa de la New York. Preşedintele de la New Oriental Education & Technology Group Inc., Yu Minhong, şi-a pierdut şi el statutul de miliardar în condiţiile în care averea sa a coborât până la 579 milioane de dolari după ce acţiunile companiei au scăzut cu 54%.

Luni, pieţele bursiere chineze înregistrau pierderi puternice ca urmare a vânzărilor mari de acţiuni la companiile de educaţie privată. Acţiunile au scăzut atât la bursele din China continentală, cât şi la bursa de la Hong Kong, indicatorii CSI 300 Index şi Hang Seng Index și au înregistrat scăderi de peste 3%.

Foto: © PojoslawDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Industria meditațiilor private a ajuns la 120 de miliarde de dolari, în China. Guvernul de la Beijing vrea să interzică meditațiile în weekend, pentru reducerea “programului de lucru al elevilor” și pentru a stimula rata natalității


2 comments
  1. Este adevărat ce spune George. Sunt profesor universitar la pensie. Am predat fizica. Sunt surprinzător de mulți copii care nu inteleg la scoala. Și, asa cum spunea George, din diverse motive: au goluri în cunoștințe, în primul rand. Chiar dacă sunt atenți, o data pierdut șirul, nu mai pot urmări. De aici neatenția, alte preocupări, etc. La clasa profesorul nu are timpul fizic sa reia anumite cunoștințe sau sa caute locul unde s-a „rupt” firul. Mai ales în condițiile de acum când clasele au efective descurajant de mari. Ori meditațiile asta fac: detectează golurile și le umplu, elevul capătă incredere și interes, vede ca înțelege mai mult și creste interesul pentru obiectul respectiv. Sunt multe de spus. În primul rand programa este teribil de încărcată. Programul elevului este excesiv de încărcat. Iar industria meditațiilor ar trebui reglementata cumva. De asemenea, consider ca goana după premii la olimpiade este extrem de defavorizata pentru ceilalți elevi, dar și pentru cei în cauza, care, de dragul performantri, neglijează celelalte obiecte.

  2. Sunt convins ca in spatele meditatiilor particulare se ascund multe lucruri incorecte . Dar totusi ele trebuie cumva legiferate . Cei care lovesc fara sa gandeasca prea mult in aceste meditatii particulare uita un lucru esential . Si anume ca principalii beneficiari sunt copii care la urma urmei reprezinta viitorul nostru al tuturor . Deci cei care lovesc in aceste meditatii particulare lovesc de fapt in copii . Niciodata , dar absolut niciodata , nu se va putea compensa in niciun mod beneficiul pe care acesti copii il au de pe urma meditatiilor particulare . Oricat de multe ore ar ramane copii la scoala dupa programul normal sa aprofundeze cu ajutorul profesorilor , ceea ce nu au inteles in timpul orelor de curs , rezultatul va fi complet nul . De ce ? Simplu . In primul rand , meditatii particulare fac acei elevi care in timpul orelor nu inteleg nimic . De multe ori acesti elevi sunt certati in mod absurd de profesori , pe motiv ca nu sunt atenti . Din pacate acest motiv nu sta in picioare . Acesti elevi sunt de multe ori chiar foarte atenti dar tot nu pricep nimic , pentru simplul motiv ca au goluri , sau au uitat ce au invatat ora trecuta , sau gandesc mai incet , sau aud cuvintele profesorului dar nu inteleg ideea enuntata de profesor . Sau pentru ca de multe ori , din simpla comoditate , profesorii prefera sa lucreze doar cu elevii buni si nu mai au chef sa-si bata capul cu „prostii” . Daca copii vor ramane dupa ore in formatie tot de 10 – 15 elevi , se va intampla acelasi lucru . Profesorii vor lucra tot cu elevii buni iar cei slabi vor ramane din nou pe dinafara . Insa , atunci cand un elev slab face meditatii in particular cu un profesor care o sa-i explice lui si numai lui , lucrurile se vor schimba radical . Profesorul isi va adapta modul de a explica conform modului propriu de intelegere si de gandire al elevului si atunci , ca prin farmec , copilul respectiv va incepe sa „stie” . Mi-a povestit odata o fata , ca in timpul liceului , profesorul ei de matematica , emerit de altfel , timp de patru ani , ora de ora , atunci cand fata spunea ca nu a inteles , raspundea invariabil : „Florentina imi pare rau dar nu am timp de tine acum . . . ” . Din pacate , din cauza situatiei materiale
    precare , fata nu a facut meditatii si nici macar in prezent nu a reusit sa ia
    bacalaureatul . . . Vi se pare normal ? Din pacate aceasta trista poveste se repeta de sute de mii de ori intr-un an .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Concediul plătit pentru stat cu copilul

Zile libere pentru supravegherea preşcolarilor de către părinţi în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezența fizică în grădinițe – proiect de lege aprobat de Senat, merge în Camera Deputaților

Senatorii au adoptat, miercuri, cu majoritate de voturi (128), proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 110/2021 privind acordarea unor zile libere plătite părinţilor şi altor categorii de persoane în…
Vezi articolul
Inchidere scoli pe fondul crizei sanitare. Tot mai multe tari si regiuni europene au decis sa opreasca accesul elevilor in scoli.

Unele țări și regiuni europene închid temporar școlile. Caz aparte în Cehia, țară care raportează multe infectări în rândul elevilor și profesorilor / Alte zone – îngrijorate de elevii mari și studenții care merg la petreceri și cluburi de noapte

Unele țări și regiuni din Europa au început să închidă, temporar, școlile din cauza pandemiei de Covid-19 sau să asocieze mediul școlar cu noul val epidemic, contrar curentului produs după…
Vezi articolul

Subiecte simulare județeană pentru Evaluarea Națională 2024. La limba română, elevii din Maramureș au avut să motiveze dacă momentele dificile pot fi depășite mai ușor cu ajutorul prietenilor

Elevii din județul Maramureș au susținut luni, 11 decembrie, proba scrisă la Limba română din cadrul simulării județene a Evaluării Naționale 2024. La subiectul I, unul dintre textele la prima…
Vezi articolul

Autorul unei teze de doctorat pentru care a fost constatat plagiatul și cel care dorește să renunțe unilateral la titlul de doctor trebuie să restituie banii de școlarizare – propuneri PNL „agreate” pentru modificarea proiectelor de legi ale educației, anunță Sorin Cîmpeanu

„A fost agreată propunerea Partidului Național Liberal cu privire la îmbunătățirea proiectului Legii învățământului superior prin reglementarea obligației de restituire a sumelor de bani de către autorul tezei de doctorat,…
Vezi articolul

Religia, impusă ca disciplină opțională la Bacalaureat pentru elevii de la profilul uman, la proba specifică a profilului sau specializării, prin două amendamente adoptate de Comisia de învățământ în proiectul legii educației

Religia a fost introdusă ca disciplină opțională la Bacalaureat, la proba E, proba specifică profilului, potrivit unor amendamente la proiectul legii educației adoptate de Comisia pentru învățământ miercuri la prânz.…
Vezi articolul