Un profesor din Gorj, acuzat de agresiuni sexuale asupra unor eleve minore, încă predă la școala condusă de rude ale sale, conectate politic / Un dosar penal în acest caz a fost închis / Ministra Deca spune că trimite corpul de control – Snoop.ro

2.473 de vizualizări
Foto: Facebook.com
Un profesor de matematică de 55 de ani, din Gorj, continuă să predea deși a fost acuzat de agresiune sexuală și hărțuirea „a cel puțin cinci eleve minore”, în perioada 2019-2022, scrie Snoop.ro. Potrivit sursei citate, școala respectivă este condusă – la nivel de director și director adjunct – de rude ale profesorului, conectate politic.  Snoop.ro scrie că, la începutul acestei luni, s-a închis și dosarul penal deschis în cazul cadrului didactic, iar Parchetul și Poliția Târgu Jiu au refuzat să ofere detalii despre dosar.

Potrivit sursei citate, profesorul Mihai Cornescu este acuzat că ar fi abuzat elevele de gimnaziu la meditații, în garsoniera lui sau la ele acasă sau la Liceul Tehnologic din Turceni, unde predă. Site-ul menționat scrie că o elevă a depus plângere, alte două au dat declarații la politice și o cercetare penală a durat doi ani, timp în care unitatea de învățământ l-a menținut la catedră.

  • Snoop.ro: „Doru Cornescu, fratele profesorului, este directorul general al liceului, fost candidat PSD la primăria Turceni, fost consilier local și inspector școlar. Soția profesorului acuzat este directorul adjunct al liceului. Alte două cumnate îi sunt colege”.

Aceeași publicație scrie în investigația sa, care poate fi citită integral aici, că, după ce a fost contactată, ministra Educației, Ligia Deca, a spus că trimite corpul de control să facă verificări în acest caz. Snoop.ro scrie că Mihai Cornescu nu a răspuns apelurilor reporterilor.

Snoop.ro mai scrie că, potrivit datelor primite de la Parchetul General, parchetele din țară aveau de soluționat, anul trecut, 9.177 de dosare cu minori victime ale infracțiunilor sexuale. Dar „doar un sfert au primit o soluție:

  • 824 de cazuri au fost trimise în judecată, 
  • 1.593 s-au clasat,
  • 1.248 s-au rezolvat prin clasare sau judecată, la peste un an de la sesizare.”


2 comments
  1. Grevă pentru asta când facem?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Puțină încredere în profesorii voștri n-ar strica, le spune secretarul de stat Sorin Ion, din Ministerul Educației, celor aproape 300 de mii de elevi care cer eliminarea tezelor: Afirmația că teza poate fi folosită drept pedeapsă este o jignire adusă întregului corp profesoral

„Afirmația că teza poate fi folosită drept pedeapsă este o jignire adusă întregului corp profesoral. În 30 de ani am aplicat sute de teze, dar niciodată nu mi-a trecut prin…
Vezi articolul

Evaluarea Națională 2024. Rezolvarea subiectelor la limba română făcută de profesorul Cătălin Zaman: Cerințele par a fi o copie la indigo a subiectelor din 2023, o idee mai complicat la partea de gramatică

Rezolvarea subiectelor de la Evaluarea Națională 2024 – proba de limba și literatura română a fost făcută de profesorul Cătălin Zaman, pentru Edupedu.ro. Fii parte din schimbare. Redirecționează 3,5% din…
Vezi articolul

Mai multe școli din Târgu Jiu centralizează numărul elevilor pe clase și al părinților acestora care vor participa la un eveniment organizat de primărie joi, pe 19 februarie la ora 19, de Ziua Națională Brâncuși

Mai multe unități de învățământ din municipiul Târgu Jiu, județul Gorj, au solicitat, în aceste zile, cadrelor didactice să transmită situația, pe fiecare clasă, a elevilor și părinților care vor…
Vezi articolul