Un prototip de cip AI care funcționează cu viteza luminii, dezvoltat de cercetători din Australia pentru reducerea consumului de energie

44 de vizualizări
Foto: © Thekaikoro | Dreamstime.com
O echipă de oameni de știință din Australia a construit un cip de inteligență artificială (AI) ultra-compact, care este capabil să efectueze calcule folosind puterea luminii la viteza luminii. Astfel, există posibilitatea de a se reduce amprenta energetică a calculelor AI, transmite marți agenția Xinhua, potrivit Agerpres.

Prototipul, dezvoltat la Sydney Nano Hub de la Universitatea din Sydney, utilizează fotoni în locul electronilor folosiți în cipurile de computer tradiționale, care se bazează pe electricitate, a declarat marți universitatea într-un comunicat.

Studiul, publicat în jurnalul științific Nature Communications, a demonstrat că acest prototip ar putea contribui la dezvoltarea de hardware AI mai eficient din punct de vedere energetic, în contextul în care cererea pentru AI continuă să crească la nivel global.

Cipul nano fotonic utilizează lumina, care se propagă fără rezistență electrică, iar prototipul efectuează calcule la o scară de timp de picosecunde – sau a trilioana parte dintr-o secundă – timpul necesar luminii pentru a traversa nanostructura, se precizează în cercetare, mai scrie Agerpres.

Cercetătorii au afirmat că nanostructurile contribuie împreună la formarea unei rețele neuronale – neuroni artificiali care imită creierul uman pentru a recunoaște și a efectua calcule.

Foto: © Thekaikoro | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Suntem în mare cacao cu educația românească. Avem grădinițe în care se pun semințele învinovățirii copiilor pe viață, gimnazii unde cresc ca brazii complexele de inferioritate, agresivitatea și bullying-ul între copii, profesori și părinți

Ca să te vindeci sau să ieși din propriul rahat – toate formele de terapie spun – trebuie mai întâi să îl vezi foarte bine, scrie Oana Moraru într-o postare…
Vezi articolul

„Boicot total” al activităților școlare până pe 8 septembrie și al festivităților de început de an, cerut de sindicatul profesorilor din Hunedoara, în semn de protest față de măsurile din Legea Bolojan

Boicotarea totală a activităților pregătitoare pentru noul an școlar și refuzul de a participa la deschiderile festive, sunt apeluri către profesorii afiliați Sindicatului din Învățământul Preuniversitar (SIP) Hunedoara. Într-o informare…
Vezi articolul

Peste 31.000 de candidați la Titularizare au primit note la proba scrisă – cel mai mare număr din ultimii 6 ani / Peste 4 din 10 au obținut note peste 7, ceea ce înseamnă că se pot angaja pe perioadă nedeterminată dacă există posturi

Peste 31 de mii de candidați la Titularizare au fost notați în urma susținerii examenului, potrivit informațiilor din partea Ministerului Educației și Cercetării. Este cel mai mare număr de astfel…
Vezi articolul

Trei universități din România dispar din Clasamentul internațional al universităților QS. Babeș-Bolyai și Universitatea din București rămân în categoria 801+

Schimbare dramatică în clasamentul internațional al universităților Quacqarelli-Symonds, înregistrată de universitățile din România: trei dintre instituțiile de învățământ superior românești prezente anii trecuți în rankinguri nu au mai prins top…
Vezi articolul