Unii profesori și învățători îi pun pe părinți să le trimită declarații semnate pe propria răspundere cu rezultatul testului de salivă / Școlile sunt obligate de DSP să raporteze rezultatele pozitive în aplicația oficială Rapter, în aceeași zi în care a fost făcut testul

10.224 de vizualizări
Foto: captură – declarație scrisă de mână
Profesorii diriginți și învățătorii, cei care sunt persoanele de legătură între școală și părinți în problema testării pe bază de salivă, solicită în unele cazuri câte o declarație pe proprie răspundere de la părinți/tutori pentru a avea o evidență a cazurilor de infectare și a testelor în sine. Mai mulți părinți ne-au trimis la redacție declarații, de tipul celui de mai jos, care le sunt solicitate de cadrele didactice. Este vorba despre elevii care fac testele de salivă acasă.

Reamintim că majoritatea școlilor au decis ca testele primite de la IGSU să fie predate elevilor. Cele 6,5 milioane de teste antigen rapide pe bază de salivă au ajuns în școli și au fost date elevilor, iar o parte din ele sunt destinate angajaților din unitățile de învățământ. Aceste teste sunt suficiente pentru testarea din această săptămână.

Pe de altă parte, procedura de raportare a testelor, trimisă în școli de către Direcția de Sănătate Publică București, publicată de educațieprivată.ro, prevede că „testele rapide SARS-CoV-2 noninvazive, efectuate din probe de salivă, sunt raportate în platforma http://rapter.g4d.ro doar atunci când au rezultat pozitiv”. Aceste lucru va fi raportat de școală sau grădiniță „indiferent dacă testul a fost administrat la școală sau acasă”.

  • „Raportarea rezultatelor pozitive ale testelor rapide SARS CoV-2 noninvazive, efectuate din probe de salivă, este obligatorie pentru toate unitățile de învățământ, fie că testul este administrat în cadrul unității, fie că aceasta este administrat acasă”, potrivit procedurii.
  • „Raportarea rezultatelor se realizează în aceeași zi în care a fost administrat testul rapid SARS- CoV-2 noninvaziv, efectuat din probă de salivă, pentru un management corect al fiecărui caz în parte”, mai scrie în procedură.

Multe școli vor fi nevoite să își facă conturi în platforma Rapter fiindcă procedura prevede că „pentru raportarea rezultatelor pozitive ale testelor rapide SARS-CoV-2 noninvazive, efectuate din probe de salivă, vă autentificați pe platforma http://rapter.g4d.ro folosind numele de utilizator și parola pe care le folosiți pentru raportarea testelor rapide antigenice SARS-CoV-2 cu prelevarea probei prin exsudat nazofaringian”. Aceste raportări erau făcute până acum doar în școlile care aveau cabinete medicale și personal specializat.

Aplicația Rapter este similară Corona Forms, fiind o aplicație de evidență a cazurilor de infectare cu noul coronavirus.

„La secțiunea “Test recoltat”, veți alege “școală” în cazul în care testul rapid SARS CoV-2 noninvaziv, efectuat din probă de salivă, a fost realizat în cadrul unității de învățământ sau “acasă”, în cazul în care testul a fost realizat acasă de către părintele / tutorele”.

Dacă școlile nu completează bine câmpurile din aplicație, DSP atenționează: „în cazul în care nu este selectată opțiunea “salivă pozitiv” la rubrica “Rezultat test”, rezultatul va fi preluat ca pentru un test rapid antigen SARS-CoV-2 cu prelevarea probei din exsudat nazofaringian, respectiv test de diagnostic ce presupune demararea imediată a unei anchete epidemiologice și instituirea unor măsuri de izolare / carantinare asupra persoanelor confirmate pozitiv și a contacților direcți ai acesteia”.

Procedura valabilă pentru București prevede:
  1. Antepreșcolarii/preșcolarii/elevii cu rezultat pozitiv la testarea rapidă SARS-CoV-2 noninvazivă, efectuată din probe de salivă, nu reprezintă cazuri confirmate la infecția cu virusul SARS-CoV-2;
  2. Pentru confirmarea rezultatelor, în cazul unităților de învățământ care realizează testare rapidă SARS-CoV-2 noninvazivă, efectuată din probe de salivă, antepreșcolarul /preșcolarul/elevul va fi testat cu test rapid antigen SARS-CoV-2 cu prelevarea probei din exsudat nazofaringian, în situația în care există acordul părintelui /tutorelui în acest sens;
  3. În cazul în care testarea rapidă SARS-CoV-2 noninvazivă, efectuată din probe de salivă,
    a fost realizată de părinte / tutore acasă, confirmarea rezultatului va fi realizată prin testare RT-PCR sau rapidă antigenică SARS-CoV-2,cu prelevare probei din exsudat nazofaringian, de către SABIF” (Serviciul de Ambulanță- București-Ilfov).

Documentul prevede și persoanele care sunt trase la răspundere, din școli, în cazul unor greșeli: „conducătorii unităților de învățământ sau persoanele desemnate cu raportarea rezultatelor, sunt direct răspunzători pentru informațiile raportate, realitatea și corectitudinea datelor”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel Funeriu, despre legalizarea mitei în universități: PSD administrează intelectualilor de calitate fix ceea ce Piața Victoriei administra PSD-ul în 10 august

„Studenților şi profesorilor deştepți le rămâne o singură variantă, dacă nu vor să-şi distrugă viitorul: să plece din țară”, spune fostul ministru al Educației Daniel Funeriu. Amintim că Guvernul Dăncilă…
Vezi articolul

Ministerul Sănătății: Iodura de Potasiu Nu trebuie utilizată în mod profilactic, deoarece poate provoca afecțiuni ale glandei tiroide / În caz de incident nuclear, administrarea comprimatelor se face doar în primele ore, iar Ministerul Sănătății organizează asigurarea stocurilor

„Iodura de Potasiu nu trebuie utilizată în mod profilactic, deoarece poate provoca afecțiuni ale glandei tiroide”, atrage atenția Ministerul Sănătății. Într-o informare oficială de presă emisă în contextul discuțiilor „din…
Vezi articolul

Unele sindicate din Educație semnalează că directorul economic din Ministerul Educației, Mihai Păunică, ar fi solicitat inspectorilor școlari să nu plătească indemnizația de hrană pentru angajații cu salarii cumulate mai mari de 8.000 de lei / După acest anunț, Ministerul Educației a decis să nu fie schimbat modul de plată al acestor salarii

Unele sindicate din Educație semnalează că directorul economic din Ministerul Educației, Mihai Păunică, ar fi solicitat inspectorilor școlari să nu plătească indemnizația de hrană pentru angajații care depășesc 8000 lei…
Vezi articolul