Uniunea Editorilor din România, protest public față de modul în care se organizează licitaţiile pentru manualele școlare: etapa în care profesorii ar trebui să opteze pentru manuale este programată de zece ani în vacanţa de vară

335 de vizualizări
Manualul unic dispare
Foto: Pexels.com
Uniunea Editorilor din România (UER) protestează față de modul în care se organizează licitaţiile publice pentru manualele şcolare, pe care îl califică drept „total neadecvat”, potrivit unui comunicat de presă primit la redacție.

„După perioada recent încheiată, cu greve, întârzieri în parcurgerea materiei și încheierea situațiilor școlare de sfârșit de an, examene și evaluări, cadrele didactice sunt supuse la o nouă presiune: parcurgerea unui număr semnificativ de pagini, pentru a putea face selecția manualelor, în timpul concediului de odihnă!

În aceste condiții, un număr semnificativ de profesori și-au declinat această responsabilitate. Iar procesul, în loc să fie unul normal, în care profesorii conlucrează și aleg manualele adecvate la clasă, devine unul discreționar, în care directorul (sau altcineva!) alege manualele după criterii subiective și nu pedagogice”, atrage atenția organizația.

Amintim că învățătorii și profesorii de gimnaziu își pot alege manualele cu care să lucreze în anul școlar 2023-2024, după ce o listă cu acestea a fost trimisă de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) în teritoriu, luni, 10 iulie, potrivit unei adrese obținute de Edupedu.ro.

Ministerul Educației a încheiat licitația pentru o parte dintre manualele pentru anul școlar următor și urmează să fie și altele anunțate. Profesorii trebuie să anunțe opțiunile responsabililor din școlile în care lucrează, potrivit procedurii.

Redăm comunicatul UER integral mai jos:

„Uniunea Editorilor din România (UER) protestează public împotriva modului total neadecvat în care se organizează licitațiile publice în vederea asigurării cu manuale școlare: De peste 10 ani, consecutiv, etapa licitației în care cadrele didactice ar trebui să își manifeste opțiunile pentru manuale este programată în vacanța de vară!

Am solicitat Ministerului Educației, în repetate rânduri, să ajusteze calendarul licitației de manuale, astfel încât cadrele didactice să aibă timpul necesar selectării manualelor în cursul anului școlar. Mai mult, am propus ca, în timpul procesului de selecție, cadrele didactice să completeze fișe de evaluare a manualelor, care să poată fi folosite în vederea îmbunătățirii conținuturilor.

Toate demersurile făcute au rămas fără ecou, situația fiind neschimbată din anul 2013! După perioada recent încheiată, cu greve, întârzieri în parcurgerea materiei și încheierea situațiilor școlare de sfârșit de an, examene și evaluări, cadrele didactice sunt supuse la o nouă presiune: parcurgerea unui număr semnificativ de pagini, pentru a putea face selecția manualelor, în timpul concediului de odihnă!

În aceste condiții, un număr semnificativ de profesori și-au declinat această responsabilitate. Iar procesul, în loc să fie unul normal, în care profesorii conlucrează și aleg manualele adecvate la clasă, devine unul discreționar, în care directorul (sau altcineva!) alege manualele după criterii subiective și nu pedagogice.

Inevitabil, se impune următoarea întrebare publică:

Cine va alege manualele pe care le vor folosi, în toamnă, elevii și cadrele didactice?

Întrebări pentru Ministerul Educației:

  1. Chiar nu se poate ajusta calendarul licitației de manuale școlare astfel încât să fie timp suficient pentru elaborare și evaluare, iar selecția manualelor să se facă în timpul anului școlar?
  2. Nu considerați că selecția manualelor ar trebui să fie făcută în mod real de profesori, prin conturi online individuale, asumate?. Sistemul există, dar este folosit doar de directori. De ce nu se dorește un sistem de selecție modern, funcțional și corect?”.


1 comment
  1. Indiferent că este în vacanța de vară sau de iarnă manualele se aleg după alte criterii: autorii trebuie să facă parte din clica politiă(neveste,surori,amante) ale sus pușilor.Restul e cancan.In 20 de ani proliferăm aceste așa numite manuale care sunt paralele cu cerințele educației actuale .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Foto: © Kantver - Dreamstime.com

Titularizare 2021. Au început înscrierile, iar lista posturilor titularizabile a fost publicată de Ministerul Educației noaptea trecută. Sunt aproape 4.700 de locuri pe perioadă nedeterminată în învățământ

Lista posturilor titularizabile a fost publicată de Ministerul Educației pe site-ul dedicat titularizare.edu.ro luni seara, la ora 22:00, cu doar câteva ore înainte de startul înscrierilor, dat în această dimineață.…
Vezi articolul
Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime

Toate școlile din județul Argeș au de transmis din nou inspectoratului școlar situația sentințelor judecătorești. Recent, toți directorii de școli din județ au fost convocați la o întâlnire la care au adus toate dosarele aflate în instanță pentru sporul de condiții vătămătoare

Marți, 15 aprilie, Inspectoratul Școlar Județean Argeș a solicitat din nou școlilor din județ să transmită situația sentințelor judecătorești, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. De menționat este că toți…
Vezi articolul

Licitația pentru standardele de evaluare a tuturor elevilor din clasele primare și gimnaziu, despre care existau suspiciuni că ar fi cu dedicație, a fost atribuită exact firmei respective / Ministerul Educației anunță că doi experți internaționali îi vor forma pe specialiștii români care vor elabora standardele

Licitația despre care Edupedu.ro a relatat că existau suspiciuni că ar fi fost lansată cu dedicație pentru o firmă a fost atribuită de Ministerul Educației chiar companiei indicate în ancheta…
Vezi articolul