Universitatea Al. I. Cuza, în cazul bibliotecarei care postează despre „așa-numitul pogrom” de la Iași: situația va fi analizată de structurile competente, instituția „condamnă ferm orice formă de antisemitism” / Bibliotecara spune că nu ar fi folosit expresia pentru a nega existența „evenimentelor” din iunie 1941

609 vizualizări
Foto: Facebook/Elena Chiaburu
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași va analiza în „structurile competente” situația bibliotecarei Elena Chiaburu de la o facultate a instituției, despre care G4Media.ro a scris, săptămâna aceasta, că neagă pogromul anti-evreiesc din Iași, pe care l-a numit într-o postare „așa-numitul pogrom”. Într-un mesaj transmis la solicitarea Edupedu.ro și semnat de rectorul Liviu-George Maha, instituția de învățământ superior „condamnă ferm orice formă de antisemitism, negare sau distorsionare a Holocaustului” și notează că respectivele comentarii  ale bibliotecarei sunt „exprimări realizate în nume personal și nu angajează poziția instituțională a Universității”.
  • Poziția UAIC vine la două zile după ce și bibliotecara Elena Chiaburu a comentat pe acest subiect, pe Facebook, unde ea susține că nu a folosit sintagma „așa numitul pogrom de la Iași” pentru a minimaliza sau nega „existența”, ci din cauză că „evenimentele din 29-30 iunie 1941” sunt denumite diferit în documentele originale ale epocii. Ea afirmă, în mesajul său, că „nu incit la ură de rasă, nu susțin extremismul, nu hărțuiesc pe nimeni, nu folosesc un limbaj ofensator (…)”. Și afirmă că ar fi primit amenințări începând din 29 iunie, de când a postat mesajul respectiv.

Pe 30 iunie, G4Media.ro a relatat că bibliotecara-șefă a Facultății de Economie de la UAIC „a negat luni într-o postare pe facebook pogromul anti-evreiesc din Iași, pe care l-a numit ‘așa-numitului pogrom’.” Publicația nota că aceasta are mai multe postări în care „apără personalități antisemite precum Octavian Goga, Radu Gyr și Nicolae Paulescu”.

În urma unei solicitări Edupedu.ro de a-și face cunoscută poziția în acest caz, Universitatea, prin rectorul Maha, a transmis joi: „Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași condamnă ferm orice formă de antisemitism, negare sau distorsionare a Holocaustului, precum și orice manifestare care contravine valorilor fundamentale ale respectului pentru demnitatea umană, nediscriminării și responsabilității academice”.

UAIC arată că cele comentate de bibliotecară „reprezintă exprimări realizate în nume personal și nu angajează poziția instituțională a Universității. UAIC nu își însușește opinii individuale care contravin consensului istoric și științific privind Holocaustul din România și tragedia Pogromului de la Iași”.

  • Universitatea notează că „a luat act” și de explicații ale bibliotecarei, „care susține că intervențiile sale au avut caracterul unor opinii și demersuri de cercetare exprimate în spațiul public, fără intenția de a nega existența Holocaustului sau a Pogromului de la Iași și fără a promova discursuri antisemite ori discriminatorii”.

În aceste condiții, „în conformitate cu procedurile interne și cu cadrul legal aplicabil, situația semnalată va fi analizată de structurile competente ale Universității”.

Mesajul semnat de rectorul George-Liviu Maha, integral:

„Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași condamnă ferm orice formă de antisemitism, negare sau distorsionare a Holocaustului, precum și orice manifestare care contravine valorilor fundamentale ale respectului pentru demnitatea umană, nediscriminării și responsabilității academice.

În ceea ce privește comentariile publice la care faceți referire, acestea reprezintă exprimări realizate în nume personal și nu angajează poziția instituțională a Universității. UAIC nu își însușește opinii individuale care contravin consensului istoric și științific privind Holocaustul din România și tragedia Pogromului de la Iași.

Totodată, am luat act și de explicațiile publice ulterioare formulate de persoana vizată, care ocupă funcția de bibliotecar la una dintre cele 15 facultăți ale UAIC și care susține că intervențiile sale au avut caracterul unor opinii și demersuri de cercetare exprimate în spațiul public, fără intenția de a nega existența Holocaustului sau a Pogromului de la Iași și fără a promova discursuri antisemite ori discriminatorii. Aceste precizări vor fi avute în vedere în cadrul oricărei analize instituționale, alături de toate celelalte elemente relevante.

Universitatea tratează cu seriozitate orice sesizare referitoare la posibile încălcări ale normelor etice și ale valorilor academice. În conformitate cu procedurile interne și cu cadrul legal aplicabil, situația semnalată va fi analizată de structurile competente ale Universității.

Totodată, UAIC dispune de instrumente instituționale clare pentru prevenirea și combaterea manifestărilor de intoleranță. În noiembrie 2024, Senatul Universității a aprobat Codul de conduită pentru prevenția și sancționarea xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură, document care reafirmă angajamentul universității față de valorile democrației, respectului reciproc, incluziunii și responsabilității civice.

UAIC își menține angajamentul ferm față de combaterea antisemitismului, a xenofobiei, a discursului instigator la ură și a oricăror forme de discriminare, precum și față de promovarea unui climat academic bazat pe responsabilitate, dialog și respect reciproc.

Rector,

Prof. univ. dr. Liviu-George MAHA”


2 comments
  1. Ne intoarcem la politia politica, pe bune!!! Jos anticonstitutionala și antiromaneasca Lege Vexler!

  2. Cei care ,,au luat-o la puricat” pe d-na Chiaburu, pare că-s din generația tik-tok. Setați pe conținut scurt. Astfel se explică cum s-au oprit din citit la prima frază a postării d-nei, punând rapid eticheta de ,,negaționistă al pogromului”.
    Ce persoană ,,sănătoasă la cap” ar putea să nege că în acele evenimente au murit oameni? Câți? Foarte mulți. Și daca mureau 100 și era de condamnat. Și dacă murea unul nevinovat.
    Ar putea fi o justificare că acele evenimente din 27-30 iunie 1941 s-au petrecut după ce țara a fost ocupată de nemți începând din 22 iunie 1941? Sigur că nu.
    Responsabilitatea acelor fapte revine generațiilor actuale? Ar fi o aberație! La fel cum responsabilitatea celor întâmplate în perioada ,,domniilor fanariote” de ex. nu poate fi pusă pe umerii generatiilor prezente și viitoare.
    Ar fi o nedumerire, însă! De ce nu i-a interesat pe contestatarii d-nei Chiaburu să buchisească mai departe textul din conținutul acelei postări și să descopere ,,ce a vrut să transmită autoarea”?
    Că tot suntem în perioada examenelor, la bac s-ar fi putut da un subiect prin care elevii sa detalieze înțelesul expresiei ,,așa-numitul” printr-un raționament în 20-50 de cuvinte însoțit de exemple.
    Se poate lesne înțelege, însă, ce vrea să însemne ,,așa-numitul” din cuprinsul textului postat de d-na Chiaburu. Pentru cei care ,,au trecut prin școală ca gâsca prin apă” le-ar fi de ajutor DEX-ul care vine si cu exemple pentru a lumina minți mai întunecate, astfel:
    ,,În epoca clasică s-a constituit în practica muzicală un sistem diatonic care reunea două tetracorduri în felul următor: mi-fa-sol-la-si bemol-do-re, dând naștere AȘA-NUMITULUI sistem reunit sau legat, care cuprinde o septimă. Mai târziu aceste două tetracorduri apar dezlegate în felul următor: (re)-mi-fa-sol-la-si-do-re-mi. Și într-un caz și în altul i se mai adaugă sistemului un sunet grav (re), AȘA-NUMITUL proslambanomenos, „cel adăugat”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *