Universitatea Babeș-Bolyai își reorganizează facultățile sub umbrela unor școli academice, pentru a evita irosirea resurselor

5.242 de vizualizări
Universitatea Babeș-Bolyai / Foto: Facebook.com – UBB
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a anunțat, miercuri, că se organizează în școli academice/școli de știință. Acestea vor reuni, fiecare, mai multe facultăți și au drept scop să crească nivelul de integrare așa încât să se evite „suprapunerile, fragmentarea și irosirea resurselor academice”.

Aceste școli sunt urmăresc „să stimuleze coordonarea și cooperarea academică în cele 21/22 de facultăți ale UBB (și zecile de alte unități academice)”, potrivit unui comunicat UBB.

Noile Școli academice/de știință ale UBB sunt organizate având în vedere domeniile mari de cercetare, fiecare școală fiind coordonată de un consiliu al decanilor facultăților/programelor (sau al reprezentanților acestora):

Școala de arte și științe umaniste  (School of arts & humanities/School of liberal arts) va cuprinde Facultatea de Litere, Facultatea de Istorie și Filosofie, Facultatea de Teatru si Film, precum și programele de arte din facultățile de teologie ale UBB.

Școala de științe sociale (School of social sciences) va reprezenta Facultatea de Drept, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, Facultatea de Studii Europene, Facultatea de Business, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Facultatea de Educație Fizică și Sport, Facultatea de Geografie (prin geografia umană și turism), respective Facultatea de Istorie și Filosofie (prin Departamentul de Studii Internaționale și Istorie Contemporană). 

Școala de științele naturii și ale vieții (School of sciences and life sciences) va include Facultatea de Matematică și Informatică, Facultatea de Fizică, Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică, Facultatea de Biologie și Geologie, Facultatea de Știința și Ingineria Mediului și Facultatea de Geografie (prin geografia fizică și tehnică și prin planificarea teritorială).

Școala de inginerie și tehnologie (School of engineering and technology) va concentra Facultatea de Chimie si Inginerie Chimică (prin componenta de inginerie: domeniul de inginerie chimică/biochimică), Facultatea de Știința și Ingineria Mediului (prin componenta de inginerie: domeniul ingineria mediului), Facultatea de Fizică (prin componenta de inginerie: programul de fizică tehnologică), Facultatea de Biologie și Geologie (componenta de inginerie: programele de biotehnologii industriale/biotehnologie moleculară/inginerie geologică), dar și Facultatea de Inginerie (Extensia Reșița).

Școala de sănătate (School of health) va fi formată din Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației (prin Departamentul de psihologie clinică și psihoterapie – programele de clinică/sănătate), Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (prin Departamentul de sănătate publică), Facultatea de Fizică (prin programul de fizică medicală), Facultatea de Biologie și Geologie (prin programul de managementul calității în laboratoare medicale/științele nutriției/biologie medicală), Facultatea de Educație Fizică și Sport (prin programul de kinetoterapie), Facultatea de Știința și Ingineria Mediului (prin sănătatea mediului), respective Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică (prin programele de chimie alimentară și chimie clinică).

Școala de studii teologice (School of theology/divinity) are în vedere cele patru facultăți de teologie din cadrul UBB: Facultatea de Teologie Ortodoxă, Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Facultatea de Teologie Reformată, Facultatea de Teologie Romano-Catolică.
 
Rectorul UBB, Daniel David:

  • „„UBB are un profil complex, de la arte și științe umaniste, la științe sociale și ale naturii/vieții/exacte, până la inginerie și tehnologie. Dincolo de încurajarea diversității, urmând modelul marilor universități americane, organizarea în Școli academice/de știință urmărește să  concentreze resursele UBB pentru a ne oferi avantaje competitive și pentru conectarea cu alți actori relevanți din domeniile reprezentate de Școli. Așadar, fără a interfera cu autonomia actuală a facultăților, Școlile academice/de știință coordonează și concentrează diversitatea programelor din UBB, diversitate importantă și încurajată, pentru dezvoltări de anvergură națională și internațională.  Așa cum se vede dacă analizăm Școlile apărute în UBB, atunci când concentrăm resursele existente în UBB – unele resurse luate individual fiind poate mai puțin cunoscute-, Școlile capătă consistență  și forță academică sporită, fiind o platformă de excelență în competiția și/sau cooperarea națională și internațională””.


1 comment
  1. Excelentă idee, de urmat si de alte universitati.
    Cu o condiție : sa nu mărească numărul de prorectori, decani, directori de departamente, secretare samd ci sa reducă birocrația.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un cadru didactic de la Academia de Poliție care a fost condamnat definitiv pentru că a divulgat subiectele de la examenul de licență a fost avansat la gradul de comisar-șef și lector universitar – predă „Tactică polițienească”

Un polițist-asistent universitar condamnat penal definitiv, în 2018, pentru divulgarea subiectelor la disciplina „Combaterea Criminalității Organizate” de la examenul de licență din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” a…
Vezi articolul

Cazul studenților la masterat didactic care acuză limitarea accesului la burse: Universitatea din București spune că „nu face altceva decât să pună în aplicare prevederile legale” / Studenții s-au întâlnit, marți, cu reprezentanții instituției

„Universitatea din București nu face altceva decât să pună în aplicare prevederile legale, așa cum solicită legea”, susține instituția de învățământ superior în răspunsuri transmise redacției pe tema studenților la…
Vezi articolul

O radiografie pe scurt a unor măsuri care pot duce la un dezastru în viitorul școlii matematice din România / Op Ed Dumitrel Ghiba, directorul Departamentului de Matematică al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași

În noiembrie anul 2024, căutând diverse aspecte legate de gradul didactic I dar și pentru că doream să mă pun la curent cu legislația din învățământ, am ajuns să citesc…
Vezi articolul

Rezidențiat 2023. Deși 863 de candidați au obținut peste punctajul minim care face posibilă admiterea, 208 candidați au fost declarați respinși, conform regulamentului, anunță Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătății a organizat pe 14 mai 2023, împreună cu universitățile de medicină și farmacie, o sesiune extraordinară suplimentară a concursului de admitere în rezidențiat pentru 628 de locuri rămase…
Vezi articolul