Universitatea din București anunță că tinerii se pot înscrie la facultate chiar dacă nu au primit încă diploma de BAC sau adeverință de absolvent, după ce mai multe școli întârzie cu aceste documente

9.654 de vizualizări
Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com
Tinerii care se înscriu la o facultate a Universității din București care are un termen limită scurt de depune a dosarelor față de afișarea rezultatelor finale de la BAC se pot înscrie dacă depun o cerere la secretariatul facultății prin care permit instituției să aibă acces la datele din Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR). Astfel, instituția poate verifica situația notelor candidatului în cauză.

Cititori Edupedu.ro ne-au semnalat că unele facultăți din cadrul Universității din București au ca termen limită de depunere a dosarului de înscrieri în aceste zile, imediat după afișarea rezultatelor de la contestații la BAC și astfel este un termen prea scurt pentru eliberarea diplomelor de BAC sau a adeverinței de absolvent. Însă, unele secretariate de licee nu eliberează din diverse motive aceste diplome sau adeverințe, sau spun că le eliberează după data de 17 iulie. Astfel, tinerii spun că riscă să nu se poată înscrie la facultatea dorită.

Contactat de Edupedu.ro, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al Universității din București, a precizat că tinerii care vor să se înscrie la aceste facultăți “nu trebuie să se îngrijoreze pentru că au fost identificate soluții”: “Cei care doresc să se înscrie la una dintre facultățile Universității București unde înscrierea are loc mai devreme, la scurt timp după soluționarea contestațiilor (n. red 12 iulie), absolvenții de liceu care încă nu au diploma de BAC sau adeverință eliberată de la liceu pot face o cerere când depun dosarul pentru a da acces în SIIIR secretariatului pentru a putea finaliza procedura de înscriere. Ulterior pot aduce diploma de Bac în original”, spune Bogdan Oprea.

  • Amintim că UMF Carol Davila a anunțat că tinerii care încă nu au primit diploma de BAC sau adeverință de la liceu se pot înscrie online fără aceste acte pentru că platforma e conectată la Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR). Reacțiile celor două universități au venit după ce Edupedu.ro a semnalat că nu toate liceele eliberează la timp adeverința sau diploma de BAC.
  • Într-o notă din luna februarie, Ministerul Educației recomandă secretariatelor eliberarea diplomelor cu prioritate pentru candidații a căror înscriere la facultate este condiționată de prezentarea diplomei de BAC

La Universitatea din București unele facultăți au ca termen limită de depunere a dosarului de înscriere, 14 sau 17 iulie.

Unele facultăți precizează că pentru candidații care susțin examenul de bacalaureat anul acesta, în urma acordului dat la înscriere, notele finale (după contestații) vor fi extrase automat din SIIIR. Este cazul Facultății de Matematică-Informatică din cadrul UniBuc.

Lista facultăților din cadrul Universității din București cu termen de înscriere apropiat de cel al afișării rezultatelor finale la BAC

Facultatea de Drept: 1 – 16 iulie 2024 (în data de 16 iulie înscrierile se fac până la ora 14.00); – confirmarea finalizării procedurii de înscriere (prin e-mail), în cazul înscrierii online: 4 – 17 iulie 2024

Facultatea de Fizică – Platforma pentru înscrierea online se închide duminică, 14 iulie, ora 13.00

Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării – se fac înscrieri până pe 17 iulie 2024

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială are înscrieri în perioada 8 – 17 iulie 2024

Edupedu.ro a semnalat ieri că mai mulți tineri care vor să se înscrie la Universitatea de Medicina și Farmacie care nu au primit diplomă de BAC sau adeverință de la liceu nu se pot înscrie pentru că termenul limită este 17 iulie, iar secretariatele unor școli spun că nu eliberează diplomele mai devreme, în timp util pentru a le pune la dosar.

Informații de context

Potrivit surselor Edupedu.ro, unele secretariate ale școlilor spun că fie nu au primit diplomele sau că așteaptă afișarea notelor finale de la BAC, adică 12 iulie. Asta deși, o notă din luna februarie a Ministerului Educației, precizează că diplomele de bacalaureat vor fi eliberate elevilor care au promovat examenul și nu au depus contestațieînainte de afișarea rezultatelor finale, dar numai după finalizarea perioadei pentru depunerea contestațiilor. 9 iulie a fost ultima zi de contestații.

În același document, Ministerul Educației recomandă secretariatelor eliberarea diplomelor cu prioritate pentru candidații a căror înscriere la facultate este condiționată de prezentarea diplomei de BAC.

Condițiile pe care un elev trebuie să le îndeplinească pentru a promova examenul de Bacalaureat sunt:

  1. să-și fi echivalat sau recunoscut (după metodologia de Bacalaureat 2022) toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
  2. să susţină toate probele scrise şi să obțină nota 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  3. să obţină media generală 6(cel puţin) la probele scrise.

Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de Bacalaureat. Acolo unde candidaţii obţin media generală 5,99, media generală se rotunjeşte la 6,00.

Candidaţii care s-au prezentat la toate probele de examen, dar nu îndeplinesc
simultan condiţiile, precum şi candidaţii care s-au prezentat la unele, dar nu la toate probele de examen sunt declaraţi „respinşi”.

Într-un comunicat de presă transmis Edupedu.ro, Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București spune că înscrierea la face online iar cei care încă nu au adeverința sau diploma de BAC trebuie “să își deschidă cont în platforma de admitere a Universității, să completeze toate câmpurile obligatorii și să încarce documentele necesare, urmând să încarce diploma/adeverința de bacalaureat în momentul în care aceasta este disponibilă“. Instituția precizează și faptul că platforma Universității este conectată la Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR), notele de la examenul de bacalaureat fiind importate automat.

Citește și:
UMF Carol Davila anunță că tinerii care încă nu au primit diploma de BAC sau adeverință de la liceu se pot înscrie online fără aceste acte pentru că platforma e conectată la Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR)

2 comments
  1. Acum faceți anunțul? După ce fiica mea a luat hotărârea sa nu mai depuna contestatie din cauza ca îi era teamă că nu poate sa faca înscrierea în timp util? Toate acestea după ce am mai sunat și la secretariatul Facultății de Drept sa întreb și mi s-a spus ca înscrierea nu se poate face fără sa încarc diploma de bac? I s-a îngrădit dreptul la contestatie. Sa va fie rușine!
    Rușine Ministerului Învățământului!
    Rușine Inspectoratului Școlar al Municipiului București! Am sunat la Inspectorat de mi-a venit rău în ziua când trebuia sa depunem contestația.

  2. România digitalizată in care desi notele se pot importa din SIIR mai cerem un milion de adeverințe ca sa blocăm secretariatele si sa punem oamenii pe drumuri la 40 de grade Celsius.

    Aceași poveste cu inscrierea la clasa a 8-a unde se folosește o procedură de scris cu pixul pe foaie, ulterior completat si printat de secretar printat, dus la centru de admitere, aduse iar la școală, verificate, apoi iar corectate dacă e cazul si duse înapoi la centru+ tabel scris de mână de copil cu toate specializările echivalente eventual cu cele 100 de coduri.

    Culmea la clasa pregătitoare părinții pot accesa aplicația și își pot tipări direct fisele care doar se verifică de erori.

    La fel si deștepții din universități.
    Cât de inteligent să fii sa vezi ca vineri la prânz se afișează rezultatele finale la BAC și tu sa ceri Diploma luni dimineață?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LISTA Acte de studii care vor avea un cod QR, din anul școlar 2024-2025 / Regulamentul privind actele de studii și documentele școlare din învățământul preuniversitar, pus în dezbatere publică de Ministerul Educației

Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul de ordin pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii și al documentelor școlare gestionate de unitățile de învățământ preuniversitar. Gestionarea implică:…
Vezi articolul

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță că implementează prin politici proprii mecanisme din planul consorțiului european pentru care nu a primit finanțare europeană

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță că va implementa “prin politici proprii mecanisme ale proiectului european InclusU”. După ce proiectul de consorțiu european condus de Universitatea din Lille, în care se…
Vezi articolul

ANOSR critică decizia Universității de Arte de a-și atribui dreptul de proprietate asupra creațiilor studenților săi, inclusiv o cotă procentuală din vânzări: „Modificarea este absolut incorectă / O îmbogățire injustă”

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) critică decizia Universității Naționale de Arte din București care a comunicat pe 15 aprilie că „Lucrările cu caracter didactic artistic realizate de…
Vezi articolul