Universitatea din București: Cazul lectorului Aurel Jean Andrei, condamnat cu suspendare în dosarul retrocedărilor fictive, va fi luat în discuție de Senatul Universității

2.240 de vizualizări
Foto: Universitatea din București
Senatul Universității din București va lua în discuție cazul lectorului Aurel-Jean Andrei, care a fost condamnat la 2 ani cu suspendare în dosarul retrocedărilor fictive din Constanța, a anunțat Universitatea din București, într-un comunicat remis Edupedu.ro. Instituția a precizat că „a fost sesizată Comisia de Etică din cadrul universității, în măsură să analizeze și să soluționeze abaterile de la etica universitară”.

Decizia Universității vine după ce Facultatea de Drept a discutat în urmă cu o zi dacă notarul Aurel Jean Andrei mai poate preda la facultate, în urma condamnării, și „a constatat că, potrivit legii și Cartei universitare, competențele în legătură cu o eventuală procedură disciplinară sau având ca obiect o abatere de la etica universitară a unui cadru didactic aparțin Universității din București, în calitate de angajator„.

Poziția Universității din București cu privire la cazul lectorului universitar Aurel-Jean Andrei

„Punctul de vedere al Universității din București cu privire la cazul domnului lector univ. dr. Aurel-Jean Andrei

Universitatea din București a luat act de poziția Facultății de Drept în ceea ce privește situația domnului lector univ. dr. Aurel-Jean Andrei, condamnat la o pedeapsă cu suspendare în Dosarul nr. 6536/2/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Precizăm că Senatul Universității din București va lua în discuție cazul mai sus indicat. Nu în ultimul rând, menționăm că a fost sesizată Comisia de Etică din cadrul universității, în măsură să analizeze și să soluționeze abaterile de la etica universitară.”

Decizia Facultății de Drept în acest caz

„În ședința din data de 14.02 a.c., Consiliul Facultății de Drept a Universității din București a analizat cazul domnului lector univ. dr. Aurel-Jean Andrei, condamnat la o pedeapsă cu suspendare în Dosarul nr. 6536/2/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În urma dezbaterilor care au avut loc cu acest prilej, Consiliul Facultății a constatat că, potrivit legii și Cartei universitare, competențele în legătură cu o eventuală procedură disciplinară sau având ca obiect o abatere de la etica universitară a unui cadru didactic aparțin Universității din București, în calitate de angajator”.

Informații de background

Aurel Jean Andrei a fost condamnat definitiv pe 8 februarie 2019, de către judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, la 2 ani cu suspendare în dosarul retrocedărilor fictive din Constanța. În același dosar au mai fost condamnați Cristi Borcea (5 ani), Radu Mazăre (9 ani), Nicușor Constantinescu (5 ani) și Dragoș Săvulescu (5 ani și jumătate).

Citește și:

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Olimpiada Națională de Limba Engleză – ONLE 2025, etapa județeană. Subiecte și bareme de notare de la proba scrisă, clasele VII-XII, normal și bilingv sau intensiv / Primele rezultate apar în București marți, 11 martie

Subiectele și baremele de corectare la Olimpiada Națională de Limba Engleză (ONLE) 2025, etapa județeană, de sâmbătă, 8 martie, au fost publicate de centrul de examen din județul Iași, de la Colegiul…
Vezi articolul

Lingviștii David Pesetsky de la MIT, Roberta D’Alessandro de la Universitatea din Utrecht, Adam Ledgeway de la Cambridge și Arhonto Terzi de la Universitatea din Patras – la conferința Institutului de Lingvistică al Academiei Române, miercuri și joi, 22-23 mai

Lingvistul și profesorul David Pesetsky de la Massachussets Institute of Technology (MIT), Statele Unite, va ține o conferință la Academia Română miercuri, 22 mai, invitat să participe începând de joi…
Vezi articolul