Nivelul pierderilor de învățare cauzate de Covid-19 este “aproape insurmontabil”, avertizează UNICEF / Bilanț al primilor doi ani de pandemie în educație, la nivel global

729 de vizualizări
Foto: © LakshmiPrasad lucky | Dreamstime.com
Peste 635 de milioane de elevi sunt în continuare afectați de închiderea totală sau parțială a școlilor, din cauza pandemiei Covid-19, arată UNICEF într-un comunicat emis cu ocazia Zilei Internaționale a Educației. Organizația trece în revistă cele mai recente date disponibile cu privire la impactul pandemiei și arată că, în statele cu venituri mici și medii, pierderile de învățare cauzate de închiderea școlilor au făcut ca 70% dintre copiii de 10 ani să nu poată citi sau înțelege un text simplu.

Date-cheie și exemple privind pierderile suferite de copii în ceea ce privește competențe de bază – citire și aritmetică:

  • În statele cu venituri mici și medii, pierderile de învățare ale copiilor cauzate de închiderea școlilor au făcut ca 70% dintre copiii de 10 ani să nu poată citi sau înțelege un text simplu, o creștere de la 53%, procent înregistrat înainte de pandemie.
  • În Etiopia, se estimează că elevii de școală primară au acumulat între 30 și 40% din cunoștințele de aritmetică pe care le-ar fi deprins într-un an școlar normal.
  • În SUA, s-au înregistrat pierderi de învățare în multe state, printre care Texas, California, Colorado, Tennessee, Carolina de Nord, Ohio, Virginia și Maryland. De exemplu, în Texas, două treimi dintre copiii din clasa a treia au înregistrat în 2021 rezultate mai slabe la matematică față de nivelul anului lor, în comparație cu anul 2019, când jumătate dintre copii au avut aceleași pierderi.
  • În mai multe state din Brazilia, aproximativ trei din patru copii din clasa a doua nu pot citi, în creștere de la unu din doi copii înregistrați înainte de pandemie. În întreaga țară, unu din zece elevi cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani a afirmat că nu intenționează să revină la școală odată ce școala sa se va redeschide.
  • În Africa de Sud, elevii sunt în urmă față de nivelul la care ar trebui să fie cu 75% până la 100% dintr-un an școlar. Se estimează că între 400.000 și 500.000 de elevi au abandonat școala în totalitate în intervalul martie 2020 și iulie 2021.

Robert Jenkins, Șeful Departamentului pentru Educației al UNICEF:

  • În luna martie se vor împlini doi ani de când pandemia de COVID-19 a început să perturbe educația la nivel mondial. Pur și simplu asistăm la un nivel aproape insurmontabil al pierderilor legate de școlarizarea copiilor. Deși este necesar să punem capăt perturbărilor sistemelor de educație, simpla redeschidere a școlilor nu este suficientă. Elevii au nevoie de sprijin intens pentru a recupera pierderile de învățare. De asemenea, școlile trebuie să-și depășească rolul de bază și să contribuie la reclădirea sănătății mintale și fizice, la dezvoltarea socială și la alimentația copiilor”. 

Potrivit organizației, “consecințele închiderii școlilor sunt în creștere. Pe lângă pierderile de învățare, închiderea școlilor a avut efecte negative asupra sănătății mintale a copiilor, le-a redus accesul la o sursă regulată de alimentație și a condus la sporirea riscului de abuz la care copiii sunt supuși.

  • Din ce în ce mai multe dovezi arată că pandemia de COVID-19 a generat niveluri crescute de anxietate și depresie în rândul copiilor și tinerilor, unele studii arătând că fetele, adolescenții și cei care trăiesc în mediul rural au șanse mai mari să se confrunte cu astfel de probleme. 
  • În intervalul în care școlile au fost închise, peste 370 de milioane de copii din întreaga lume nu au beneficiat de mesele oferite la școală ceea ce pentru unii copii a însemnat pierderea singurei surse sigure de alimente și nutriție zilnică.”

Foto: © LakshmiPrasad lucky | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


4 comments
  1. Care pierderi?
    Programele pt evaluarea nationala și BAC sunt identice ce cele de anul trecut .
    Concluzia : de la “ înălțimea “ ministerului anul acesta nu sunt pierderi totul merge perfect. 😢

  2. Nivelul este scazut, însă pretențiile profesorilor si modul de notare nu este deloc scăzut, ,, ziua trece leafa merge,,,😢 eu zic sa se verifice și modul de predare si activitatea(,,,)profesorilor!!!

    1. @Dida și încă cate pretenții. Anul trecut a fost pt mine an pierdut,și totuși am avut mai toți note bune că copiam. (Eram a7a) și când ne-au chemat în 19 mai 2021 înapoi în bănci aveau pretenții ață de mari că ne întrebau la un test ce am făcut acu 3 luni (când noi nici ultima lecție nu am înțeles-o deoarece cu o spat. Înainte eram online). Iar acuma că am ajuns a 8 a ne întreabă chestii din română și mate făcute de anul trecut de la începutul anului,da nimeni nu le știe,da la chimie ce praf suntem,că ne întreba dacă ne mai amintim de anul trecut cu din-alea cu masa cu puritatea, și nu mai știu eu ce,de parca mai știm ce am făcut noi anul trecut.Si da recunosc că am fost luat din oala la începutul anului,toți facem meditatii,care mai pe mana,care mai pe sub mână mai da o floare,sau un ban când are ocazia,care da meditații mai ieftinai scump,da cu altcineva,că la noi în școală toți sunt praf,înafara de cea de romana,care nu e aceeași că și anul trecut,da ai aia de anul trecut a fost foarte ok simpatica,și cea de acum la fel,dar nu are cum sa na ajute daca noi nu mai știm unele chestii de anul trecut,și o înțeleg,că ne ajuta cat poate. Aia e,oricum daca intrăm online macar sa mă mulțumesc că o să pot însuși materia cu site-ul ăla privat unde am luat abonament in timpul orelor mai neimportante că și ed.sociala,care e nasoala plictisitoare si de umplutura,și la care oricum iau note bune daca dau un proiect odată pe semestru și am rezolvat.De aia tratam școală cu miserupism,că mai există multe materii de umplutura,și multe capitole din română și mate sau alte materii care trebuie restructurate,calibrate,și echilibrate pe nivelul de pierderi actuale din ultimii 2 ani,și în primul rând reformate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sute de elevi din județul Botoșani vor învăța în anul școlar 2021-2022 în clase simultane. Inspectorul școlar general: Învățământul simultan nu este decât o soluție de avarie și trebuie, încet – încet, desființat

Sute de elevi din judeţul Botoşani vor învăţa, în anul şcolar 2021 – 2022, în clase simultane, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean,…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor: Orice altă legitimație de călătorie în afara abonamentului, inclusiv biletele, va fi acceptată pentru decontarea navetei școlare, ca urmare a deciziei CCR

Consiliul Național al Elevilor anunță că “salută decizia Curții Constituționale de a constata caracterul neconstituțional al sintagmei ‘pe bază de abonament’ enunțată în articolul 84 alin. 3 din cadrul Legii…
Vezi articolul

Prima trupă de teatru care se solidarizează cu profesorii aflați în grevă generală: Stagiunea de Teatru Politic își suspendă spectacolele. Mihaela Michailov, dramaturgă: Viitorul copiilor noștri este dependent de viitorul decent și stabil al celor care îi educă. Actuala grevă e un motor de conștientizare politică

Stagiunea de Teatru Politic este primul colectiv de artiste și artiști din România care a decis să își suspende spectacolele programate astăzi și mâine, pentru a se solidariza cu profesorii…
Vezi articolul

Definitivat 2023: Profesorii care predau într-una dintre limbile minorităților naționale pot susține proba scrisă chiar dacă nu au finalizat studiile în limba respectivă, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial

Cadrele didactice care predau elevilor într-una dintre limbile minorităților naționale nu trebuie să mai aibă studiile finalizate în limba respectivă pentru a susține proba scrisă a examenului de Definitivat 2023,…
Vezi articolul