Universitățile nu se vor mai închide la apariția a 3 cazuri confirmate de COVID-19 – noi reguli în proiectul care modifică ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației, anunțate de președintele Alianței Naționale a Studenților

4.512 vizualizări
Foto: Gustavo Fring – Pexels.com
Universitățile nu se vor mai închide automat la doar trei cazuri de coronavirus confirmate în formaţii de studiu diferite, decizie care este inclusă într-un ordin comun de ministru ce se află în lucru la Ministerele Educației și Sănătății, a declarat pentru Edupedu.ro Horia Oniță, președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). Astfel, decizia o va lua fiecare unitate de învățământ superior împreună cu direcțiile de sănătate publică, în funcție de numărul de cazuri și unde au apărut (în funcție de cum sunt împărțite facultățile pe imobile) pentru fiecare situație în parte.

„Ordinul va conține în mare parte aceleași reguli stabilite anterior, dar se vor modifica unele lucruri cum ar fi clarificări privind cazarea din cămine și modificarea acelei reguli care prevedea că la trei cazuri de coronavirus/per universitate, se va închide toată instituția de învățământ superior. Regula aceasta nu avea nicio logică, fiindcă una este în preuniversitar când ai, în general, un singur imobil, alta este în universitar când ai mai multe facultăți împărțite în mai multe clădiri. Poți să ai și 10 imobile, ori nu are nicio logică să le închizi pe toate dacă apar trei cazuri. Astfel, în noul ordin, este prevăzut ca la apariția a trei cazuri confirmate de coronavirus, să aibă loc o discuție cu reprezentanții direcției de sănătate publică pentru a decide, în funcție de caz, unde vor fi suspendate cursurile, fie că este vorba de facultate/imobil/grupă/universitate”, a explicat Oniță pentru Edupedu.ro.

Mai exact, decizia ar urma să modifice paragraful b, de la punctul 6 din ANEXA nr. 2 a Ordinului comun de ministru nr. 5.487/1.494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2: GHID privind instituirea de măsuri sanitare şi de protecţie în instituţiile de învăţământ superior în perioada pandemiei de COVID-19.

6. Criterii de suspendare a activităţilor didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a studenţilor/cursanţilor în instituţia de învăţământ superior, în cazul confirmării unui caz/mai multor cazuri de COVID-19

b) La apariţia a 3 (trei) cazuri confirmate de îmbolnăvire cu COVID-19, în formaţii de studiu diferite ale aceleiaşi instituţii de învăţământ superior, se suspendă activităţile didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică la nivelul întregii instituţii, pe o perioadă de 14 zile de la data de debut a ultimului caz;

În ceea ce privește dificultățile deschiderii noului an universitar, Onița spune că ANOSR a solicitat universităților din marile centre universitare să se coordoneze între ele astfel încât să existe suficiente locuri în cămine pentru toți solicitanții.

De asemenea, ar mai fi nevoie de clarificări privind situațiile în care apar cazuri de coronavirus în căminele studențești, având în vedere că ordinul comun privind normele igienico-sanitare a fost publicat destul de târziu, atrage atenția Oniță. Cum vor fi izolați studenții confirmați pozitiv, mai exact? În ce condiții se închide căminul? Unde îi cazezi pe cei care locuiau în acel cămin dar nu sunt confirmați pozitiv?

Taxe mai mari la cămine

O altă problemă semnalată de studenți este creșterea taxei de cămin la unele universități.

„Sunt universități care vor să mărească taxa de cămin din cauza cheltuielilor pe care le au acum cu organizarea și materialele sanitare. Ministerul a garantat că nu va scădea subvenția pentru cămine și că universitățile vor primi bani din fonduri europene pentru achiziționarea materialelor sanitare, motiv pentru care noi nu vedem nicio justificare a universităților pentru creșterea taxei de cămin. Totuși, nu ne raportăm la confort aici, ci la reguli sanitare necesare”, a mai spus Oniță.

Nu în ultimul rând, sunt cazuri, în special la anii mai mari sau la masterat, unde studenții ar avea nevoie de cazare la cămin, chiar dacă se studiază doar online, pentru a putea să se deplaseze la internship-uri și la practică la firme, atrage atenția președintele ANOSR. Asta în condițiile în care, de multe ori, aceste programe ce reprezintă puntea către piața muncii nu sunt plătite și tinerii nu își permit o chirie în oraș.

Sursă foto: Pexels


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea din București anunță că se delimitează de poziția exprimată de Vladimir Tismăneanu și că va discuta “în forurile de decizie” situația sa

Universitatea din București anunță că “se delimitează de poziția exprimată public de profesorul Vladimir Tismăneanu”. Profesorul Tismăneanu este, din 2017, coordonator onorific al Centrului de Cercetare a Totalitarismelor ‘Hannah Arendt’…
Vezi articolul

Marian Preda, rectorul Universității București: 70% din studenții la master lucrează și la fel 30% din studenții la licență / Adaptare pentru viitor – În loc să dăm diplome de licență, de master, o să putem să construim diplome pentru micro-competențe

„La Universitatea din București, 70% din studenții la master lucrează și 30% din studenții la licență. Avem domenii în care procentele sunt și mai mari”, a declarat Marian Preda, rectorul…
Vezi articolul

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași primește finanțare aproape un milion de lei de la Ministerul Educației pentru activități didactice din cadrul Școlii Gimnaziale „Junior” / Universitatea a primit în folosință și un spațiu de creație al Academiei Române care, în prezent, este “inutilizabil”

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a obținut de la Ministerul Educației o finanțare de aproape un milion de lei, bani ce vor fi alocați pentru activități didactice de învățământ…
Vezi articolul

Marile universități din Consorțiul Universitaria cer evaluarea școlilor doctorale și includerea în analizele Asociației Universităților Europene, care a realizat prima clasificare internațională a instituțiilor de învățământ superior

Marile universități din România reunite în Consorțiul Universitaria îi cer Ecaterinei Andronescu să înceapă evaluarea școlilor doctorale. Solicitarea vine după ce ministrul Educației a amânat sine die procesul de evaluare.…
Vezi articolul

Admitere la Universitatea din București: Aproape 8.000 de locuri bugetate la studii de licență și master / 50 de locuri la master didactic / Admitere pe bază de examen se dă doar la Drept

Universitatea din București anunță 8.000 de locuri bugetate la admiterea pentru studii de licență și master, pentru anul 2021-2022. Totodată, instituția de învățământ superior oferă 50 de locuri la programele…
Vezi articolul