USR îi cere ministrului Educației să publice toate propunerile primite în cele opt zile în care au fost puse în dezbatere

231 de vizualizări
Stefan Pălărie / Foto: Captură video
USR îi cere ministrului Educației, Ligia Deca, să publice toate amendamentele şi propunerile primite pentru proiectele de legi ale Educaţiei în cele opt zile în care acestea au fost în dezbatere publică, potrivit Agerpres. Cererea vine în contextul în care proiectele intră în circuit de avizare la nivel de guvern, termenul menționat în acest sens de premierul Ciucă, în ședința de guvern de joi, fiind 23 martie.

”S-au încheiat cele câteva zile de consultări publice pentru proiectele noilor legi ale Educaţiei. Îi cer public doamnei ministru Deca să comunice toate amendamentele şi propunerile pe care le-a primit în această perioadă de dezbatere publică. Cred că cineva şi-a pierdut complet uzul raţiunii să ajungă să ignore în totalitate întreaga societate. După cinci luni de aşteptare, ni s-au pus pe masă 338 de pagini de lege şi doar opt zile în care să citim, dar să nu comentăm. De unde această sfidare la adresa profesorilor, părinţilor, copiilor?”, spune senatorul USR Ştefan Pălărie, citat de Agerpres. 

Conform USR, Ministerul Educaţiei a primit zeci de amendamente la legile prezentate de Ligia Deca, de la elevi, profesori, de la societatea civilă, de la mediul privat. 

”USR condamnă felul în care ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a organizat un simulacru de dezbatere publică asupra modificărilor la Legile Educaţiei şi pregăteşte amendamente pe care să le depună în Parlament”, se arată în comunicatul Uniunii Salvaţi România.


1 comment
  1. Așa este, doar câteva zile pt un proiect de lege complex. Graba aceasta este păguboasă, deoarece va ieși o lege proastă. Ar fi de dorit ca această lege să fie făcută peste doi ani, de alt ministru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Programul Național „Masă sănătoasă” începe pe 1 ianuarie 2024: Masă caldă sau pachet alimentar de 15 lei pe zi de elev / Inspectoratele școlare vor alege școlile care intră în program – proiect

 La nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar, se instituie Programul Național „Masă sănătoasă” (PNMS), începând cu 1 ianuarie 2024, care constă într-o masă caldă sau într-un pachet alimentar, în limita…
Vezi articolul

Anul școlar actual s-ar putea încheia luna viitoare, avertizează sindicatele din învățământ în condițiile în care Guvernul pregătește înghețarea salariilor și a angajărilor

Acest an școlar ar putea să se încheie luna viitoare, scriu într-un comunicat Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spriru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”.…
Vezi articolul

Prima restricționare a conturilor de rețele sociale online pentru copiii sub 16 ani, din lume, pusă în aplicare în Australia din 10 decembrie / Departamentul pentru Educație le transmite școlilor că vor trebui să găsească metode alternative de comunicare cu elevii și părinții

Australia devine prima țară din lume care interzice accesul persoanelor sub 16 ani la platformele de social media, din data de 10 decembrie. Guvernul australian obligă companiile de rețele de…
Vezi articolul