UTIL Media anuală la purtare a elevilor scade cu un punct la fiecare 40 de absențe nemotivate pe an / Părinții pot justifica absențele pentru cel mult 20% din numărul orelor la o disciplină / Exemplu de calcul

894 de vizualizări
Foto: Octav Ganea / INQUAM Photos
Media anuală la purtare scade cu câte un punct la fiecare 40 de absențe nemotivate pe an școlar, potrivit regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP). Astfel, părinții pot justifica până la 40 de absențe ale copiilor pe an școlar, cu precizarea că nu pot depăși mai mult de 20% din numărul total de ore alocate în acel an pentru o disciplină.
  • Amintim că, începând cu acest an școlar, și acordarea burselor este condiționată de numărul de absențe nemotivate. Concret, dacă elevii acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună, nu mai primesc bursa de merit, socială sau tehnologică pentru luna respectivă.
  • Începând de anul școlar trecut, elevii primesc o notă la purtare în fiecare modul. Media la purtare rezultă la finalul anului școlar ca medie a notelor acordate pentru fiecare interval de învățare și scade dacă elevul are mai mult de 40 de absențe nemotivate sau a absentat nemotivat la peste 20% din orele alocate pentru o disciplină în acel an școlar.

Potrivit articolului 94, alineatul 5 din ROFUIP, părinții pot motiva cel mult 40 de absențe ale elevilor pe an, fără ca media la purtare să fie afectat. Aceștia trebuie să țină cont ca absențele la fiecare disciplină să nu depășească 20% dintre numărul total de ore dedicat acelei discipline.

„În limita a 40 de ore de curs pe an școlar, fără a depăși 20% din numărul orelor alocate unei discipline, absențele pot fi motivate doar pe baza cererilor scrise ale părintelui sau reprezentantului legal al elevului sau ale elevului major, adresate învățătorului/institutorului/profesorului pentru învățământul primar/profesorului diriginte al clasei, avizate în prealabil de motivare de către directorul unității de învățământ”.

De precizat, pentru mamele gravide și elevii părinți, părinții acestora pot solicita motivarea a cel mult 100 de absențe pe an, fără să depășească 40% din totalul de ore alocate unei discipline pe an.

„Prin excepție de la prevederile alin. (5), pentru elevele gravide și elevii părinți absențele pot fi motivate pentru un număr de ore de curs, în limita a 100 de ore de curs pe an școlar, fără a depăși 40% din numărul orelor alocate unei discipline”, se arată la alineatul 6 al aceluiași articol.

Trebuie menționat că printre aceste absențe nu se numără și absențele cauzate de probleme medicale ale elevilor. Acestea se motivează, după caz, pe baza următoarele acte medicale, precizate la articolul 94, alineatul 4: „adeverință eliberată de medicul cabinetului școlar, de medicul de familie sau medicul de specialitate, adeverință/certificat medical/foaie de externare/scrisoare medicală eliberat(ă) de unitatea sanitară în care elevul a fost internat. Actele medicale trebuie să aibă viza cabinetului școlar sau a medicului de familie care are în evidență fișele medicale/carnetele de sănătate ale beneficiarilor primari”.

Exemplu de calcul:

Anul școlar are 36 de săptămâni, iar educația muzicală are 1 oră pe săptămână – în total 36 de ore. 20% înseamnă că pentru 7 ore pe an pot fi motivate absențele cu cereri scrise de părinți, adică 1,4 absențe pe modul, în medie. Dar cele 7 absențe pot fi și într-un singur modul toate.

Pentru Matematică – elevii care au 4 ore pe săptămână înseamnă că vor face 144 de ore pe an. În acest caz 28 de ore vor putea fi justificate de părinți în cazul absenței elevilor, în medie 5,6 absențe pe modul.

Calendarul anului școlar 2025-2026

Anul şcolar 2025 – 2026 începe la data de 1 septembrie 2025, se încheie la data de 31 august 2026 şi are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Cursurile anului şcolar 2025 – 2026 încep la data de 8 septembrie 2025.

Anul şcolar 2025 – 2026 se structurează, pe intervale de cursuri și intervale de vacanță, astfel: 

Intervale de cursuri:

Modul 1 – de luni, 8 septembrie 2025 până vineri, 24 octombrie 2025;

Modul 2 – de luni, 3 noiembrie 2025 până vineri, 19 decembrie 2025;

Modul 3 – de joi, 8 ianuarie 2026 – până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026 sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

Modul 4 – de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026 sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026;

Modul 5 – de miercuri, 15 aprilie 2026 până vineri, 19 iunie 2026;

Intervale de vacanță în anul școlar 2025-2026:

– de sâmbătă, 25 octombrie 2025 până duminică, 2 noiembrie 2025;

– de sâmbătă, 20 decembrie 2025 până miercuri, 7 ianuarie 2026;

– o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 9 februarie – 1 martie 2026;

– de sâmbătă, 4 aprilie 2026 până marți, 14 aprilie 2026;

– de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.

Când termină școala în 2026 elevii din clasele a VIII-a și a XII-a / a XIII-a

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 5 iunie 2026;

Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 12 iunie 2026;

Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor prevăzute la litera a) şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 26 iunie 2026;

Pentru clasele din învăţământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Metacompetențele pot fi formate și evaluate la școală, spune profesorul Mircea Miclea: Adesea în viață au succes oameni care nu au avut neapărat mult succes la școală. Știți de ce? Pentru că pot să identifice problemele, nu doar să rezolve problemele date

Profesorul universitar de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), Mircea Miclea, spune că cele patru metacompetențe pe care le-a identificat pe baza unor studii ar putea fi…
Vezi articolul

Profesoara Adina Mihaela Ursu: În timpul anului școlar, copiii sunt foarte încărcați, din păcate, din punctul de vedere al programei școlare, al orarului școlar, al temelor. Vacanța este foarte așteptată, uneori, de cei mai mulți dintre ei, pentru că atunci au posibilitatea să citească exact cărțile care sunt pe gustul lor

„În timpul anului școlar, ei (copiii – n.red) sunt foarte încărcați, din păcate, din punctul de vedere al programei școlare, al orarului școlar, al temelor și a altor sarcini”, a…
Vezi articolul

Familiile vor putea angaja bone în baza unui contract individual de muncă încheiat între bonă și părinte, potrivit unui proiect de lege adoptat de Guvern / Amenzi între 2000 și 6000 de lei pentru cei care nu realizează dosarul personal al bonei

Potrivit proiectului de lege pentru modificarea și completareaLegii nr.167/2014 privind exercitarea profesiei de bonă, aprobat în Guvern astăzi, bonele vor putea fi angajate nu doar prin agenții ca până acum,…
Vezi articolul