Vaccinarea copiilor a crescut cu peste 63% față de săptămâna trecută, însă la profesori creșterea este de doar 5%

834 de vizualizări
Foto: © Jacek Sopotnicki | Dreamstime.com
În total, 5.116 elevi s-au prezentat în ultima săptămână la vaccinare împotriva Covid-19, cu peste 63% mai mult decât în săptămâna precedentă, a precizat medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, la conferința săptămânală de la Guvern pe această temă. Însă datele nu sunt la fel de optimiste în ceea ce-i privește pe profesori, unde s-a înregistrat o creștere a prezentării la vaccinare de doar 5% față de săptămâna precedentă, a mai spus Gheorghiță.

„La nivelul unităților de învățământ, unde există centre de vaccinare, sunt 50 de centre active în momentul de față în unitățile de învățământ preuniversitare, până la acest moment sunt vaccinate 5.116 persoane din rândul elevilor și cu sprijinul echipelor mobile, ceea ce reprezintă o creștere de 63,18% față de săptămâna precedentă, când erau 3.135 de elevi vaccinați. O creștere mult mai redusă se observă în rândul cadrelor didactice și a personalului auxiliar. Până la acest moment, sunt vaccinate 3.391 de persoane, în aceste centre de vaccinare. Practic, e o creștere cu cca. 5% față de săptămâna anterioară, când erau 3.255 de persoane vaccinate. Repet, vaccinare în centre proprii sau cu sprijinul echipelor mobile”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

În săptămâna când a reînceput școala, pe 8 noiembrie, se înregistrase o creștere de 200% în rândul profesorilor care s-au prezentat la centrele de vaccinare, în contextul în care școlile nu se redeschid cu prezență fizică dacă nu sunt vaccinați împotriva coronavirusului cel puțin 60% din angajați.

Amintim că Ministerul Sănătății nu a fost de acord, din motive epidemiologice, cu propunerea Ministerului Educației ca, în localitățile unde rata de incidență nu depășește 3 la mie, școala să se desfășoare cu prezență fizică indiferent dacă se îndeplinește condiția vaccinării a 60% din personalul școlar.

Citește și:
Gheorghiță: În jurul datei de 25 noiembrie, Agenția Europeană a Medicamentului va autoriza vaccinarea copiilor de 5-11 ani
În peste 1.100 de școli și grădinițe, niciun angajat nu este vaccinat. Cele mai multe sunt în Suceava, Bihor și Alba
Lista integrală a școlilor și grădinițelor cu rata de vaccinare care indică faptul că pot funcționa cu prezență fizică săptămâna viitoare, 15-19 noiembrie, a fost publicată de Ministerul Educației. Este vorba despre peste 12.800 de unități / În aproape 5.000 personalul încă nu e vaccinat peste 60%

Foto: © Jacek Sopotnicki | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Daniel David, despre competițiile școlare pentru clasele P-IV: Cât sunt eu ministru, Ministerul nu va organiza olimpiade și concursuri la nivelul ciclului primar, dar o să încurajez astfel de competiții organizate de către alte instituții și asociații profesionale

Elevii înscriși în ciclul primar nu vor mai putea participa la concursurile și olimpiadele școlare organizate de Ministerul Educației, întrucât „dacă elevul nu investește în toate componentele acelor competențe-cheie, ci…
Vezi articolul

Judecătorul Cristi Danileț, despre grilele la BAC inspirate din examenele magistraților: Am distrus justiția cu întrebările grilă, iar acum la liceu? Ferească cerul!

Subiectele de examen tip grilă au “transformat candidații la INM în niște memoratori de manuale și legi și îmbulinatori de răspunsuri”. Avertismentul a fost lansat de judecătorul Cristi Danileț, după…
Vezi articolul

Ministerul Cercetării a schimbat modelul de Contract de finanțare pentru bursele de cercetare „Henri Coandă” prin ordin de ministru, după mai mult de o lună de la publicarea câștigătorilor

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a schimbat modelul de Contract de finanțare pentru bursele de cercetare „Henri Coandă” prin ordin de ministru, publicat în Monitorul Oficial, după mai mult de…
Vezi articolul

Daniel David, mesaj politic de Ziua Internațională a Profesorului: „2025 este cel mai periculos an pentru țară după Revoluție” / Ministrul vorbește din nou despre un „pact pentru deceniul educației”, după ce a impus comasări și tăieri sub pretextul salvării salariilor

Discursul festiv este transformat într-o pledoarie politică pentru propriile măsuri fiscal-bugetare și o nouă viziune „paradigmatică” asupra educației, de către ministrul Daniel David în meajul transmis de Ziua Internațională a…
Vezi articolul