VIDEO Cum arată pregătirile pentru noul an la prima școală SMART din mediul rural

1.679 de vizualizări
Sursă foto: Facebook
Elevii din Ciugud care învață la prima școală „SMART” din mediul rural vor începe cursurile cu un sistem inteligent inedit de acces în clădire care presupune recunoașterea facială a elevilor și profesorilor și dacă aceștia poartă sau nu mască. De asemenea, toate persoanele care intră în școală vor trece printr-un sistem de termoscanare.

În plus, va fi utilizat în premieră un sistem de filtrare și dezinfectare a aerului în spațiile comune, iar personalul școlii va fi testat, potrivit G4media.

Sistemul inteligent din școală semnalează dacă un elev lipsește, iar conducerea unității de învățământ contactează imediat familia pentru a vedea ce s-a întâmplat.

„Pentru fiecare copil, în prima zi de școală, autoritățile locale au pregătit un ghid de buzunar în care, într-o formă ușor de înțeles, vor învăța ce înseamnă coronavirusul dar vor înțelege și cum să se protejeze. Vor găsi aceste materiale pe băncuțe. Este un proiect pe care îl derulăm împreună cu UNICEF România. Nu în ultimul rând, am luat măsuri speciale pentru transportul copiilor, astfel încât să existe distanțare socială între ei și tot ce presupune siguranța lor”, a declarat purtătorul de cuvânt al primăriei din Ciugud, Dan Lungu.

Sursă foto: Facebook


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

PLUS îi cere lui Klaus Iohannis să nu promulge modificările la Legea educației, dacă este „un președinte curajos”: „Crearea unor funcţii eterne de rector reprezintă o formă de dictatură în universităţi”

PLUS îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge modificarea legii educației naționale adoptată luni de Senat, care elimină orice limitare a mandatelor de rectori. „Doar în anii comunismului rectorii…
Vezi articolul

Venituri reduse și cu 90% pentru profesorii de la majoritatea facultăților SNSPA, la plata cu ora, prin decizia unilaterală a rectorului, fără nicio comunicare prealabilă sau consultare cu cadrele didactice – surse

Cadre didactice, titulare sau asociate din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), au primit luna aceasta venituri mai mici, tăiate chiar și cu 90%, potrivit surselor Edupedu.ro.…
Vezi articolul