VIDEO FOTO „Protest mut” organizat de sindicatele din învățământ în fața Ministerului Educației: „Suntem aici pentru cei care au rămas în toamnă fără loc de muncă”

3.544 de vizualizări
Sursa: FSLI
„Un altfel de protest. Un protest mut” a fost organizat, joi, 18 septembrie, de sindicatele din învățământ în fața Ministerului Educației și Cercetării, în continuarea demonstrațiilor din ultima lună și jumătate. Manifestația a fost, de data aceasta, una „de susținere pentru cei 15.000 de oameni dispăruți din sistem”, după cum au precizat reprezentanții FSE „Spiru Haret”, iar mare parte dintre participanți au purtat măști, pentru a semnala că protestează în tăcere.

Ei au afișat mesaje precum „Suntem aici pentru cei care au rămas în toamnă fără loc de muncă” sau „Suntem aici pentru cei care și-ar fi dorit să fie în fața elevilor, dar Ministerul Educației le-a răpit această șansă”.

  • Într-un mesaj publicat pe Facebook, federația sindicală „Spiru Haret” spune că „suntem din nou în stradă pentru a ne apăra drepturile și pentru a cere respect pentru munca noastră. Protestăm împotriva măsurilor guvernamentale care amenință calitatea învățământului și stabilitatea locurilor de muncă. Suntem alături colegii noștri, profesorii suplinitori, care, în ciuda pregătirii și a rezultatelor bune, au rămas fără un post.”

Protestele sindicatelor din educație față de măsurile din Legea Bolojan au început la sfârșitul lunii iulie și au atins apogeul pe 8 septembrie, în prima zi de școală, când la București a avut un amplu marș de protest. Manifestațiile au continuat sporadic, ulterior, la sediul MEC și în alte localități din țară.

Imagini de la protestul de joi, 18 septembrie (surse: FSE Spiru Haret, FSLI):


2 comments
  1. Ii doare la basca de protestele din educație!
    Au deschis o bere la tv ca d s-au aliniat 20.000 oameni pe pod!
    In prezent sindicatele sunt precum un caine fara dinți pus cu botul pe labe, mai mult decat sa linga mana ministrului nu pot!

    Cand se vor schimba liderii din sindicate, atunci prifesorii vor avea si forta de a schimba ceva in Educatie.
    Dar pana atunci… cotizati, cotizati, cotizati!
    Sau va revoltați si alegeti altii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Până luni, 23 februarie, inspectoratele școlare au de elaborat planul de măsuri pentru pregătirea admiterii la liceu 2026 / Generația care va intra la liceu în septembrie 2026 este cea mai mică din ultimele decenii

Inspectoratele școlare au termen ca până la data de 23 februarie să elaboreze planul de măsuri pentru pregătirea admiterii la liceu 2026, potrivit calendarului oficial. Apoi, pe 2 martie, inspectoratele…
Vezi articolul