VIDEO Guvernul a organizat o masă în Sala Tronului din Palatul Regal, în același loc în care a fost depus acum un an Regele Mihai

25.133 de vizualizări
Guvernul a organizat o masă mare exact în Sala Tronului din Palatul Regal de pe Calea Victoriei, actualul Muzeu de Artă al României, locul în care în urmă cu mai puțin de un an era depus trupul neînsuflețit al Regelui Mihai I al României. Masa Guvernului a fost un ”prânz oferit de Viorica Dăncilă”, potrivit comunicatului oficial.

Gestul Guvernului vine când mai sunt doar 9 zile până la 1 Decembrie, Ziua Națională a României, momentul în care țara împlinește 100 de ani. Marea Unire s-a făcut în timpul Regelui Ferdinand, cel a cărui locuință a fost Palatul Regal.

Casa Regală a condamnat și în trecut astfel de acțiuni, Regele Mihai considerând ca Sala Tronului este un simbol al Statului.

SURSA: gov.ro

În imagini se vede cum de-o parte a mesei, lungă de peste 15 metri, stau așezați miniștrii cabinetului Dăncilă, iar pe cealaltă latură, președintele Parlamentului European Antonio Tajani, împreună cu delegația care l-a însoțit și alți invitați. Fiecare invitat are în față mai multe pahare, precum și un platou, plus o farfurie cu cateva chifle. Oficial, acest eveniment a fost numit ”prânz de lucru”. Prânzurile de lucru sunt practicate în diplomație și în politică, (însă în formate mai restrânse – aici puteți vedea un prânz de lucru între SUA și Rusia, de exemplu) iar la aceste evenimente oficialii discută în timp ce iau masa, iar mancarea constă într-un aperitiv, un fel principal și desert.

În urmă cu mai puțin de un an, în decembrie 2017, prin fața catafalcului din Sala Tronului, pe care era depus sicriul cu Regele Mihai, au trecut zeci de mii de români care și-au luat rămas bun de la ultimul Rege al României.

SURSA: Casa Regală/Daniel Angelescu

Din ordinul Guvernului, în holul de dinanintea Sălii Tronului, imediat după urcarea pe Scara Voievozilor din Palatul Regal a fost amenajată o întâmpinare cu pâine, sare și țuică. Premierul Viorica Dancilă apare în imagini ciocnind paharul cu înaltul invitat.

SURSA: gov.ro
SURSA: gov.ro

Apoi se observă cum Ministrul Agriculturii Petre Daea îi prezintă președintelui Parlamentului European o masă plină cu fructe și nuci, ca o tarabă, pusă între coloanele maiestuoase ale edificiului. Pe jos este un teasc de struguri. La o altă masă sunt expuse diverse sortimente de panificație, cozonaci, brânzeturi, afumături, un coș cu cârnați, borcane cu zacuscă și cu gem, plus câteva prăjituri. În imagine apare si Ana Birchall, viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României.

SURSA: gov.ro

Potrivit unor surse apropiate de Palatul Regal, este pentru prima dată, cel puțin în ultimii 10 de ani, când are loc în aceasta sală o asemenea manifestare.

Astfel de mese festive, primiri de delegații, precum și chermeze sau petreceri erau organizate aici în perioada comunistă de către mai marii Comitetului Central (aflat vizavi – actualul Minister de Interne).

SURSA: Casa Regală

După Revoluție, au mai urmat câțiva ani tulburi, dar de la revenirea Regelui Mihai în țară, aceste lucruri ar fi încetat, după ce chiar fostul Suveran ar fi cerut interzicerea lor într-un loc atât de încărcat de istorie și semnificații.

”Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie.” Regele Mihai I (Discurs ținut în Parlamentul României, 25 octombrie 2011) 

Decizia Guvernului este cu atât mai surprinzătoare cu cât, exact sub Sala Tronului în Palatul Regal este Sufrageria Regală, o încăpere de dimensiuni impresionante, construită exact pentru recepții și evenimente. Decizia Guvernului de a ține acest Prânz de lucru în Sala Tronului vine după ce Viorica Dăncilă s-a întors dintr-o vizită în Oman, unde ASR Sayyid Fahd bin Mahmoud al Said, viceprim-ministru în Cabinetul Miniștrilor din Oman a întins, în ceea ce pare un palat cu arhitectură specific orientală, o masă de mari dimensiuni (VIDEO aici), (dar mai mică decât cea întinsă la București) un prânz de lucru în onoarea premierului român.

SURSA: gov.ro

Despre Sala Tronului 

Sala tronului are aproximativ 990 de metri pătrați și o înălţime de 12 metri. Este acoperită cu o boltă de secţiune semielipsoidală, care se sprijină pe arcaturile cu pilaştrii corintici, dispuse longitudinal (spre est ferestrele monumentale care dau spre Curtea de Onoare), potrivit historia.ro. Între nervurile bolţii sunt montate grilaje decorative. Pe latura de sud a sălii se află absida regală, la care s-a păstrat cupola decorată cu stemele provinciilor istorice. Deşi astăzi palatul este Muzeul Naţional de Artă, el rămâne un simbol al istoriei naţionale, al schimbării şi al artei, notează publicația.

SURSA FOTO/VIDEO: Guvernul României/Casa Regală


13 comments
  1. nicolae medforth mills si alina maria binder, ilustri anonimi cu diplome priceputi,unul sa dea din pedalele bicicletei iar altul sa care apa rece,dupa spusele lui Calinic,sunt ceausestii Romaniei

  2. Monarhistii sa respecte hotararea suverana si irevocabila a regelui care l-a exclus pe nicolae de la succesiune pentru fapte reprobabile,nedemne de o personalitate cum se dorea a deveni.Monarhistii sa nu-l mai “imbranceasca ” pe nicolae in atentia opiniei publice ca “solutie morala” – deh,isi permit sa nesocoteasca vointa regelui – a politicii romanesti pentru ca romanii stiu proverbul cu lupul si naravul.

  3. Monarhistii sunt mahniti si consternati ca Drapelul National al Romaniei a fost folosit ca fata de masa in Biserica Sf Ilie din Sinaia la cununia religioasa a unor ,,figuranti regali,,.Nici Preafericitul Parinte Daniel nu a procedat astfel la Sfintirea Altarului Catedralei Mantuirii Neamului.Monarhistii sunt mahniti si consternati ca exprincipele nicolae a fost DESCALIFICAT in public chiar de catre bunicul sau,Regele Mihai, pt grave carente de conduita morala,modestie si chibzuinta. Mereu cu gandul la Romania viitorului sa fie ocrotita de amestecul ,,figurantilor regali,,!

  4. Acest palat trebuie inclus in circuitul muzeal disponibil partial vizitarii in scop turistic.Oare copiii lui Basescu,Constantinescu,iliescu vor avea dreptul de folosinta a spatiilor locative si intreg protocolul destinate unui fost sef de stat? Statul roman nu are obligatia sa intretina material pe mostenitorii regelui ca fost sef de stat si sa asiste la cearta dintre ei pentru succesiune.De ceva vreme,pe retelele sociale a mai aparut o ,,succesoare,, cu proteza dentara ,,pe-afara,, si cu ,,tupeu de regina,, isi spune ca e a Romaniei,nespecificand si perioada istorica!!!? Chestie de morala,deh! In Romania,in baza carei legi este folosit trenul regal de catre mostenitorii regelui Mihaita,dupa cum il alinta tatal sau ,Carol ll? Cine plateste pentru aprobarea folosirii infrastructurii CFR a trenului regal in scop particular care modifica orarul si prioritatea altor trenuri?La 1 Decembrie anul trecut,trista fiind,Principesa Margareta nu a prezentat pe traseul istoric trenul regal publicului din Romania care isi programase din timp prezenta la evenimentDoar Muzeul CFR trebuie sa prezinte publicului trenul regal cu ocazia unor evenimente cu semnificatie istorica.Organizatiile monarhiste pot fi declarate in afara legii pentru promovarea monarhiei avand in vedere constitutia Romaniei,adoptata in mod democratic prin referendum, care interzice organizarea unui referendum ptr schimbarea statutului de republica.

    1. Am ajuns sa stam cu mainile-n san, la toata sfidarea cu care ne trateaza acest guvern si, acest partid FSNist. De ce nu va implicati? De ce asteptati ca cineva sa faca ceva pt voi? Cat mai puteti sa participati moral, la tot acest desfrau al politicienilor hoti si analfabeti?

  5. Miscarea pentru regat si coroana nu cere lamuriri in baza carei legi intr-o biserica ortodoxa din Romania se oficiaza o cununie religioasa a unor impostori puturosi, care asteapta mosteniri nemuncite, folosind drapelul national ca fata de masa???? Miscarea pentru regat si coroana nu atrage atentia ca la Sfintele Icoane se inchina mirele care are copil la alta familie,mireasa practicanta de yoga!!!! Miscarea pentru regat si coroana a sesizat faptul ca in cimitirul eroilor din Sinaia nu s-a pus tricolorul la toate crucile eroilor ci,doar la cele care apareau in cadru filmat? Cine a autorizat bataia de joc cu depunerea de flori folosite la o nunta privata la monumentul eroilor?Chiar asa merita EROII? Miscarea pentru regat si coroana nu atrage atentia ca sute de mii de turisti nu au putut fotografia cladirea de patrimoniu ,,Gara Sinaia,, din cauza unei carpe ce acopera fatada? Miscarea pentru regat si coroana nu atrage atentia protectiei copilului sa verifice in ce conditii un grup de copii finantat de autoritati publice calatoresc pentru ca canta la un eveniment privat?? Miscarea pentru regat si coroana trebuie sa stie ca drepturile unui fost sef de stat nu se pastreaza de catre mostenitori ci,este la dispozitia statului.PS. Unde este respectul pentru simbolul regalitatii,Imnul Regal,daca cei carora li se intona Imnul Regal s-au intors cu partea dorsala catre cor???? Miscarea pentru regat si coroana are treaba sa sape santuri si sa vopseasca garduri in Romania.Apa rece aduce o fata …de Romania…ca reclama de la un brand din retail…

  6. mai este o vorba: calca peste cadavre. Cine? PSD-ul. Cum adica??… Uite-asa: Pe locul und ieri statea cadavrul regelui (desi eu nu il voi agrea pe rege niciodata), astazi si-au facut mese intinse si imbelsugate pesedisti guvernului.

  7. Exact, existau cel putin doua solutii.

    1. Sa se Inchida Sala Tronukui pt vecie prin zidirea cailor de acces catre aceasta.

    2. Trebuia chemata o echipa HAZMAT de La CDC (Center for Disease Control) sa faca operatiuni similare cu cele din zonele in care a fost depistata EBOLA.

    Doar atunci # REGRESIVIII puteau sta linistiti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Franța pregătește încă de acum începutul de an școlar din 1 septembrie. Schimbări la grădiniță, fonduri descentralizate pentru formarea personalizată a profesorilor și reforme în liceele tehnologice pentru apropierea de realitatea socio-economică, printre măsuri

O școală a excelenței și a cunoașterii de concepte fundamentale, o școală a egalității și a diversității; o școală pentru bunăstarea elevilor – acestea sunt cele trei paliere pe care…
Vezi articolul

Surse: Proiectele legilor Educației – Legea Învățământului Preuniversitar și Legea Învățământului Superior – vor fi publicate miercuri, 13 iulie / Institutul pentru Științele Educației va fi reînființat

Proiectele de legi pentru învățământul preuniversitar și cel superior vor fi făcute publice pe data de 13 iulie 2022, potrivit surselor Edupedu.ro. Vor fi două legi separate, nu una singură…
Vezi articolul