VIDEO Miting pro-Europa joi seară, în Piața Universității. Peste 4.000 de persoane s-au strâns la manifestație: „Libertate! Libertate!” / „Democrația este în pericol”

1.238 de vizualizări
Protest pro-democrație și pro-european, joi, 5 decembrie, în Piața Universității din București / Foto: Edupedu.ro
Mii de persoane sunt joi în Piața Universității din Capitală, după ora 19:00, la o manifestație pro-democrație. Potrivit anunțului acestora, mai mulți artiști vor discuta cu publicul de la ora 8 și vor face apel la cetățeni să voteze duminică pentru Europa și rămânerea în NATO.
  • Context. Duminică are loc al doilea tur al alegerilor prezidențiale, între candidata USR, Elena Lasconi, și candidatul independent, pro-rus, cu discurs legionar și mesianic, Călin Georgescu.

Întâlnirea manifest pro-democrație a fost anunțată de marți, 3 decembrie, iar la aceasta sunt așteptați la Universitate, printre alții, Oana Pellea, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Marius Manole, Mihai Călin, Dan Teodorescu & Trupa Taxi, Oana Gheorghiu, Carmen Uscatu, Radu Vancu, Cătălin Striblea, Byron, Valeriu Nicolae.

Protest pro-democrație și pro-european, joi, 5 decembrie, în Piața Universității din București, ora 20:00 / Foto: Edupedu.ro

Edupedu.ro redă în timp real informațiile și fotografii și videoclipuri de la fața locului.

UPDATE 22:48 Manifestația pro-democrație și pro-europeană se pregătește de final, urmând să se încheie în jurul orei 23:00.


UPDATE 22:35 VIDEO – Manifestanții cântă alături de Tudor Chirilă și scandează „România, nu uita, Europa-i casa ta!”:

Video: Edupedu.ro
Video: Edupedu.ro

UPDATE 21:50 VIDEO – Scriitoarea și disidenta anticomunistă Ana Blandiana vorbește în Piața Universității:

Ana Blandiana la protest în Piața Universității, joi, 5 decembrie / Video: Edupedu.ro

UPDATE 21:40 Actorul Adrian Văncică a transmis în fața mulțimii: „Dacă nu avem grijă, pe 9 decembrie România o să meargă în trecut. Eu am fost acolo, nu mai vreau asta nici pentru mine, nici pentru copiii mei!”, scrie G4Media.ro.

  • Sunt peste 4.000 de persoane la manifestație, arată estimările de la fața locului.

UPDATE 21:34 Manifestanții scandează: „Jos fascismul, jos fascismul!”:

Protest pro-democrație și pro-european, joi, 5 decembrie, în Piața Universității din București / Video: Edupedu.ro

UPDATE 21:32 Traducătoarea Irina Margareta Nistor, mesaj marcat de umor: „Votați pentru Europa pentru că eu nu știu să traduc din rusește”.

Irina Margareta Nistor la protestul pro-democrație și pro-european, joi, 5 decembrie, în Piața Universității din București / Foto: Edupedu.ro

UPDATE 21:20 La manifestație au apărut și câțiva susținători ai lui Călin Georgescu. Unul are o pancartă cu „Georgescu Președinte”. Au intervenit jandarmii și aceștia au părăsit manifestația.


UPDATE 21:06 Mesajul de pe scenă al actriței Oana Pellea: „Nu alegem între doi candidați, ci alegem un drum de țară. De acolo de sus ne privesc toți morții noștri, care au murit dorind o țară liberă, nu sub o cizmă rusească”.

Protest pro-democrație și pro-european, joi, 5 decembrie, în Piața Universității din București / Video: Edupedu.ro

UPDATE 21:01 Piața Universității este plină, potrivit imaginilor difuzate de Antena 3:

Foto: captură Antena 3

UPDATE 20:42 Mesajul de pe scenă al regizorului Stere Gulea: „Oamenii trebuie să dea un vot rațional pentru copiii lor, pentru viitorul lor. Trebuie să fim uniți! Să nu îi credem proști pe oameni, cred că se vor trezi. Nu există decât Europa unde suntem!”.

Protest pro-democrație și pro-european, joi, 5 decembrie, în Piața Universității din București / Foto: Edupedu.ro

UPDATE 20:42 VIDEO – Scandări pentru Europa: „Europa! Europa! Acesta ne este drumul!”:

Protest pro-democrație și pro-european, joi, 5 decembrie, în Piața Universității din București / Video: Edupedu.ro

UPDATE 20:30 La manifestație participă și primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, scrie G4Media.ro.


UPDATE 20:31 VIDEO – Mesaj din partea trupei „Taxi” pentru vot, duminică: „Două lucruri mai pot salva țara: să votăm să nu fim în intuneric și doi – să convingem măcar un om care a stat acasă [în primul tur de alegeri] să voteze”. „Să rămânem în lumină”, a subliniat solistul Dan Teodorescu:

Protest pro-democrație și pro-european, joi, 5 decembrie, în Piața Universității din București / Video: Edupedu.ro

UPDATE 20:27 VIDEO – Oamenii scandează „Libertate! Libertate!”:

Protest pro-democrație și pro-european, joi, 5 decembrie, în Piața Universității din București / Video: Edupedu.ro

UPDATE 20:23 „Eu nu am întâlnit nicio mamă cu copil bolnav de cancer că ar vrea să îl trateze în Rusia. Toți vor către vest”, este mesajul lui Carmen Uscatu, co-fondatoare Dăruiește Viață. „Când votăm este despre cum vrem să fim tratați în spitale”, continuă ea. „Libertatea nu e un dar, e ca spălatul pe dinți, e o igienă personală, trebuie îngrijită zilnic”, a subliniat Carmen Uscatu.


UPDATE 20:09 Sunt 2.000 – 3.000 de oameni în Piața Universității, potrivit estimărilor de la fața locului.

Protest pro-democrație și pro-european, joi, 5 decembrie, în Piața Universității din București / Foto: Edupedu.ro

UPDATE 20:07 Scriitorul Radu Paraschivescu și-a început discursul cu ironii la adresa discursului dacopat al lui Călin Georgescu. „Riscăm izolaționism și să coborâm în istorie”, scrie G4Media.ro.


UPDATE 20:05 VIDEO – Activista Oana Gheorghiu, de la asociația „Dăruiește Viață” care a ridicat primul spital de copii construit din donații și sponsorizări: „Eu cred în sutele de mii de oameni care au pus bani și încredere să construim un spital. Nu cred că ei vor duce România către Rusia”. Mesaj pentru diaspora – „Știu că sunteți dezamăgiți, și noi suntem (…), dar noi vom duce greul. Nu ne abandonați, nu ne duceți de partea Rusiei, gândiți-vă încă o dată înainte să puneți ștampila”.

Carmen Uscatu la protestul pro-democrație și pro-european, joi, 5 decembrie, în Piața Universității din București / Video: Edupedu.ro

UPDATE 20:00 A început să se audă muzică în Piața Universității, de la scena amplasată înspre Calea Victoriei. Sute de oameni flutură steagurile României și al Uniunii Europene:

Protest pro-democrație și pro-european, joi, 5 decembrie, în Piața Universității din București / Video: Edupedu.ro

„Am venit cu ultima speranță, să se vadă că existăm”, spune o mamă venită cu cele două fiice adolescente la protest. „Am votat și la prezidențiale și la parlamentare. mi-am luat informațiile de peste tot, de pe internet, de la TV, dar le-am trecut prin filtrul gândirii. Noi toți din clasă suntem de aceeași părere, suntem pro-Europa, este clar cu cine votăm. Și profesorii au vorbit cu noi despre politică, deși este interzis să vorbești despre asta în școală. Însă lcrurile sunt atât de grave încât sunt profesori care ne-au spus că ar pleca din țară. Că dacă vrem să vedem și harta Europei și a României ora viitoare la Geografie ar trebui să nu fim inconștienți și să mergem la vot”, explică una din fiice, Ioana, în vârstă de 18 ani, pentru care anul acesta a fost primul an electoral în care are drept de vot.

„Pe profesori i-am văzut mai speriați ca nicicând, pentru prima dată, pentru că sunt oameni care au trăit în comunism”, mai precizează Ioana. Iar ea continuă: „Știu că extremismul are la bază ura și neînțelegerea pentru oamenii diferiți de tine. Religia, folosită ca argument de politicieni, înseamnă toleranță, iubire pentru toată lumea. Extremismul nu înseamnă toleranță”.

„Eu cred că apa este H2O, iar eu cred că ar trebui să meargă la doctor înainte de a candida domnul Georgescu, care ar trebui să fie nu liber pentru declarațiile sale. Mișcarea legionară nu poată fi promovată în România, Zelea Codreanu este un criminal, nu un erou”, conchide Ioana.

Protest pro-democrație și pro-european, joi, 5 decembrie, în Piața Universității din București / Foto: Edupedu.ro

„E prima dată când vin la un protest. Am mai fost la protest la mine în Galați. Mi-am dorit foarte mult să vin pentru că de două săptămâni stau cu ochii pe toate știrile posibile și mă documentez și de fiecare dată închid telefonul furioasă. Am 23 de ani, sunt studentă la master – științe politice. De asta am considerat că e foarte bine să fim aici. Am votat la toate alegerile, și acum și în vară”, spune Briana pentru Edupedu.ro, prezentă în Piața Universității încă de la ora 19:00.

Protest pro-democrație și pro-european, joi, 5 decembrie, în Piața Universității din București / Video: Edupedu.ro

„Mă aștept să aflăm ce s-a întâmplat exact cu campania domnului Georgescu care declară că a cheltuit zero lei și acum CSAT ne spune că a cheltuit milioane de euro de la entități necunoscute sau dubioase. Să sperăm că o să se întâmple ceva cu situația asta, autoritățile să-și facă treaba”, spune Alina, o tânără participantă la protest, pentru reporterul Edupedu.ro.

„M-a mai nemulțumit felul în care autoritățile au gestionat situația care se știa de două săptămâni despre această campanie. Ele nu s-au sesizat, iar în online au fost o grămadă de voci care au zis că nu este ok și că omul este dubios. Eu am TikTok, dar sunt într-o bulă foarte mică, am văzut oameni care comentau că-l susțin, aceștia dintr-o bulă diferită – ei l-au văzut un domn la costum, care vorbește bine, le livrează ce vor să audă, dar i-a păcălit, aparent”, a continuat Alina.

Amintim că serviciile secrete au declasificat miercuri seară, 4 decembrie, informațiile despre Călin Georgescu discutate în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pe 28 noiembrie: Susținere de la persoane care au atentat la suveranitatea României / Activitatea pe Tiktok ar fi fost coordonată de un actor statal / Voturi cumpărate / Campanie similară a Rusiei în Ucraina – printre concluzii, potrivit G4Media.ro.

Articol în curs de actualizare.

Citește și:
VIDEO Noi proteste ale studenților în Piața Universității, după declasificarea informațiilor CSAT privind campania prezidențială pe TikTok: „Georgescu nu uita, România nu-i a ta!” / „Pe studenți nu-i cumpărați, suntem tineri democrați”
Liga Studenților SNSPA, despre atacul liderului AUR, George Simion, la adresa studenților care protestează: Studenții nu au fost plătiți, obligați sau rugați să manifesteze. O fac din proprie inițiativă pentru păstrarea României într-o direcție democratică și europeană
Manifestație la Sibiu – studenți și tineri au ieșit din nou în stradă pentru a susține democrația: „Un popor unit e de neoprit!”
FOTO & VIDEO Protest pro-democrație în Piața Universității, pentru a cincea zi. Circa 500 de studenți și tineri au scandat vineri seara în ploaie: „CCR rușine mare, ești complice la trădare” / „Legionarul de unde are banul?” / Proteste și la Sibiu, Constanța: „Iubesc România, aleg democrația”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Primul manual de istorie despre războiul din Ucraina ajunge în şcolile ruse / Autorii manualului: „Ucraina este un stat ultranaţionalist”, în care disidenţa este persecutată şi „orice este rusesc” este considerat ostil

Ucraina are autorităţi neonaziste, iar Rusia este victima unei blocade economice occidentale – acestea sunt doar câteva dintre tezele susţinute în primul manual de istorie care face referire la războiul…
Vezi articolul

Profesorul Răzvan Pantelimon, de la Universitatea „Ovidius” din Constanța: Foarte mulți, mai ales cei tineri, fug de muncă, fiind văzută ca ceva obositor, ceva impus. Munca ar trebui să fie până la urmă ceva pe care să-l faci din plăcere și să rămână în continuare principala activitate a unei fințe umane

Ar trebui gândite politici foarte bine stabilite și foarte bine definite pentru rezolvarea problemelor legate de muncă în rândul tinerilor, spune profesorul Răzvan Pantelimon, lector la Facultatea de Istorie şi…
Vezi articolul

Înainte de a introduce o jucărie digitală pe piață, producătorii trebuie să se asigure că nu prezintă riscuri pentru sănătatea mintală a copiilor – noi reguli adoptate în Parlamentul European / Cerințe mai stricte privind substanțele chimice care afectează sistemul respirator sau pielea

Deputații europeni au confirmat marți, 25 noiembrie, un acord cu țările Uniunii privind noi norme pentru siguranța jucăriilor cu scopul de a îmbunătății protecția sănătății și a dezvoltării copiilor, potrivit unui comunicat…
Vezi articolul

Directoarea unei școli din București: O elevă a venit la școală deși mama era suspectă de coronavirus / Mama a fost de atunci confirmată pozitiv / După mai bine de 12 ore, nimeni nu știe situația elevei

Lipsa de comunicare din partea oficialităților, într-un caz ce ar putea „intra sub incidența legii penale”, a determinat-o pe directoarea unei școli din București să trimită tuturor autorităților o solicitare:…
Vezi articolul
Jocuri multiplayer online / Foto: Dreamstime.com

Europol avertizează asupra fenomenului recrutării copiilor de către grupări criminale și chiar de servicii secrete ostile, prin intermediul chat-urilor de pe jocurile multiplayer: „Este cea mai mare amenințare cu care se confruntă UE în prezent, pentru că ei, copiii, sunt viitorul Uniunii Europene. Dacă îi pierzi, pierzi totul”

Recrutarea copiilor și „transformarea lor în arme”, de către grupări criminale sau chiar de către state ostile, este „cea mai mare amenințare infracțională la adresa Uniunii Europene” – avertizează într-un…
Vezi articolul