“Ce se pierde enorm în perioada asta este abilitatea de cooperare și colaborare a copiilor”, spune Oana Moraru, educatoare, expert educațional și director de școală privată. Aceasta a fost invitată la conferința online SuperTeach de sâmbătâ, 14 noiembrie, Revoluția mentalității în educație – Educație timpurie. “Abilitatea de cooperare și colaborare este un indice al securității financiare și emoționale pe termen lung” a subliniat Oana Moraru într-o prezentare în care a vorbit despre evaluarea dezvoltării copiilor în educația timpurie și despre care dintre etapele de dezvoltare pot fi atinse în momentul în care grădinița se desfășoară online și care nu.
- Articolul face parte din proiectul “Vreau să fiu Profesor în România“, susținut de Telekom Romania și realizat de SuperTeach, în parteneriat cu Edupedu.ro
Despre grădinița online, în contextul pandemiei
Oana Moraru a prezentat sfaturi pentru educatoare în relația cu copiii și mai ales cu părinții acestora care, acasă fiind, alături de micuți, îi pot ajuta pe aceștia să continue dezvoltarea preșcolară care se face în mod normal la gradiniță.
Oana Moraru: “M-am gândit să ne prefacem că suntem la o ședință de evaluare și voi sunteți părinții unui copil de grădiniță și o să mă auziți trecând prin 30 de itemi de evaluare care se aplică la copiii de 3,4 și 5 ani. Și, după această întâlnire, voi să deduceți cumva câți din acești itemi mai pot fi urmăriți în sistemul online cu copiii, că unii dintre ei pot fi, apropo de grădiniță la distanță, câți sunt acum în grija părinților și în ce măsură le putem transmite părinților sfaturi, idei, ca să continue partea aceea de dezvoltare preșcolari acasă. Și câți sunt aproape imposibil de atins într-o perioadă în care suntem la distanță față de copiii preșcolari.
Știu despre fiecare copil în parte pentru că îi văd la clasă, cu fiecare nivel de vârstă în ultimele două luni de când am început grădinița am avut măcar 5-6 activități și am și un protocol de întrebări, itemii aceștia de evaluare sunt formulați ca niște întrebări, pe care-i dau educatoarelor de la clasă și sunt mai multe la aceeași clasă și din intersecția opiniilor lor și a ceea ce am observat eu, pot să dau părintelui o imagine foarte clară despre cine e copilul lui, câte lucruri sunt în grafic. Pentru că știți că până la șase ani se vorbește despre “milestones“, adică de acele etape de dezvoltare, care dacă nu se împlinesc până la vârsta de trei ani, de patru ani, de cinci ani, șansele ca ele să fie recuperate în timp sunt destul de mari, însă această recuperare se face cu intervenție și cu atitudine conștientă și din partea părinților și a educatoarelor. Cu toții știm că intervalul 0-6 ani este oarecum dramatic în aceste treceri prin “milestones”, prin etape de dezvoltare, pietre de temelie, puncte de reper.. sau ferestre de oportunitate, care se deschid și se închid. De ce sunt așa de întârziate? Despre cât de important este ca până la 6 ani să avem cât mai des contact cu copiii la clasă sau cum să gândim foarte clar care ar fi prioritățile când facem învățarea online cu ei? Pentru că aceste etape de vârstă nu prea se mai deschid după 6 ani sau, bineînțeles că natura umană este flexibilă și oricând putem dezvolta ceva ce a rămas în urmă dar, în general, în școlile românești noi nu avem programe intervenționiste.
Acum trebuie să împărțim intervenția în cel puțin trei felii: o felie care ar trebui luată acum în brațe de familie, fiindcă familia stă cu copiii acasă. O felie care încă se mai poate transmite online prin joculețe cu copiii și o felie care nu poate fi recuperată și pe care trebuie s-o ținem bine minte, că atunci când ne întoarcem la clasă planificările noastre să aibă în vedere acest aspect pe care l-am ratat în perioada pandemiei ca să-l atacăm mai cu intenție și mai des în clasă .
Indicatorii sunt formulați foarte simplu, ca pentru părinți, nespecific, neprofesional, nu cu limbajul de lemn sau profesionist pentru ca fiecare dintre ei să înțeleagă care e partea lor de treabă și cam unde e copilul.
Primul indice după care ne evaluăm copiii se referă la care a fost răspunsul lor adaptativ la grădiniță din septembrie, când ne-am întâlnit în toamnă. Cum a fost adaptarea, apropo de starea lor de anxietate față de nou și persoane noi: lentă, rapidă, a stat deoparte, s-a raportat imediat la voi, ca educatoare, sau și-a căutat un partener de joacă, a mâncat din prima, a dormit ușor, s-a abținut de la ritmuri vitale, funcționale în fiziologice, pipi-apă-somn. Asta ca să surprindem împreună cu familia, cu voi părinții să spunem, care este gradul lui de flexibilitate și cum prognozăm noi pe termen lung capacitatea copilului de a face față schimbării.
Pentru că până în jurul vârstei de șase ani răspunsul organismului față de schimbare, mediu nou, societate este foarte onest. Te uiți și vezi la copil imediat dacă își caută pârghii de siguranță în relația cu adultul și va avea nevoie pe termen lung, fiindcă așa e tipologia lui temperamentală, de o relație foarte securizată cu învățătoarea, cu educatoarea, profesorul, de tip te văd-te aud-te ascult-te urmăresc sau are nevoie de regulă de un copil, respectiv tipologia lui are nevoie de grup de joacă, mai degrabă, de relație pe orizontală.
Aici spun clar părinților dacă adaptarea a fost mai lentă, dacă a fost anxioasă, dacă copilul are nevoie de relația unu la unu, dacă mi se pare că micuțul e încă în stadiu prea simbiotic cu mami, cu tati, se desprinde foarte greu și îi instruiesc pe părinți – ăsta e un curs absolut separat de ceea ce facem astăzi despre cum s-ar face mai bine și pe viitor intrarea mai lejeră și mai nestresantă în mediile noi. Deocamdată, despre asta nu vorbim, dacă o facem online sau la grădi, majoritatea dintre noi probabil că am prins câteva săptămâni de grădiniță la începutul acestei luni și am putut să surprindem la fiecare copil care e nivelul de anxietate socială față de nou și schimbare.
Acum, sigur că, revenind în online, acest nivel de anxietate crește, copilul este adus în fața calculatorului, interesant de văzut care se adaptează mai repede, care nu se pot conecta deloc pentru că nu pot trece de ecran.
Al doilea indice este cum e raportarea copilului la autoritate? Ascultă, răspunde la ”nu”, înțelege restricțiile, comenzile, înțelege tranzacțiile, când îl chem de la joacă la activitate, de la activitate la joacă cum e răspunsul lui? Este unul deja internalizat, gata, intră cu toată lumea sau are blocaje, nu vrea, insistă să nu facă. Acum, toți părinții îmi spun, domnule când îl am acasă pe copilul meu în situația asta de predare online nu ascultă, este greu cu tranzițiile, este greu să se așeze la calculator sau este greu să-și facă fișele trimise de educatoare. Ce fac cu el acasă, cum obțin aceea tip de rutină pe care tu la grădiniță reușești să o fixez. Și noi de regulă, educatoarele, trimitem un document părinților la începutul predării online, de fapt îl trimitem aproape în fiecare zi, în care îi sfătuim cum să-și așeze biroul copilului, câte materiale trebuie să-i pun alături, că trebuie să-l lase singur, cum trebuie să-i răspund atunci când se destabilizează, pleacă de la masă și așa mai departe.
Cineva mă întreaba într-un mesaj ”ce facem cu copiii de la țară”. Intervenția mea de astăzi este strict pe ce ar trebui să fie funcțional într-o țară funcționale și într-un mediu funcțional pentru că sentimentul meu este că nu avem nici măcar reperele de educația timpurie când vorbim de un mediu funcțional. Sigur că avem o mulțime de alte probleme, copiii de la țară, părinții implicați, părinții cu traume emoționale care nu au răbdare să se conecteze cu copiii, să le punem la dispoziție materiale, calculatoare, sigur că putem transforma discuția de astăzi în zeci de mii de spețe și situații în care nu se aplica ceea ce spun eu sau este foarte greu de aplicat, dar ca să construim un mediu funcțional noi trebuie să ne uităm la standard, ce-ar trebui să facă un copil sau o familie dacă lucrurile ar merge bine. Pentru că de multe ori am sentimentul că nici asta nu știm: care sunt standardele, care sunt itemi ce contează în educația timpurie, cât de departe suntem de aceste standarde. Deci îmi este foarte greu să vorbesc, în pandemie de grădiniță, este o aberație să poți menține copiii la calculator la distanță și să asigure educația preșcolară în condițiile în care educația preșcolară este în primul rând despre activarea celor cinci simțuri: tactil, olfactiv, vizual și așa mai departe și deconectarea emoțională, dar o să încerc pentru că asta trebuie să fim cu toții – niște rezolvatori de probleme și să încercăm să încetăm cu văicăreala că este greu într-o parte și-n alta. Este clar că e greu, copiii la țară nu au și, să zicem că trebuie să găsim în primul rând calea aceea de la care am putea pe urmă devia cu toții, dar avem foarte clar în minte care este standardul. Deci am făcut o mică întrerupere că am văzut eternă reacție “dar la noi nu se poate”.
Dacă aveți părinți de preșcolari în perioada asta, cu “aberanta educație online”, vă sfătuiesc să trimiteți o scrisorică părinților la începutul fiecărei săptămâni cu informații și sfaturi despre cum ar putea asigura copilului mediul de lucru acasă și cum ar putea regla cu el autoritatea asta formală, socială. Deci în primele două ore, dimineața să zicem, de la 9 la 11, el trebuie să rămână în activitate și trebuie să respecte invitația educatoarei. Părintele trebuie să-și exercite atunci un alt tip de autoritate decât o facem noi la clasă, cu toată grupa de copii. Adică trebuie să aibă o atitudine un pic mai formală cu copilul: “iată, aici lucrăm; iată, aici își face mami treaba; iată, aici îți faci tu, acestea sunt materialele tale, uite am sunat educatoarea, vorbești cu ea la telefon”. Deci copilul trebuie adus acasă, cât putem de mult, în zona aceea a minții care răspunde la autoritatea formală, instituțională. Pentru că el, acasă e pe modul domestic, nu înțelege de ce trebuie să separe comportamentul de trântit în pat, jucat, țipat, în comportamentul acesta în care este atent la un ecran. Și aici e foarte important – cum reușim noi, în relația cu părintele, să-i transmitem că el poate să pună niște limite mai serioase, mai ferme, mai bune. Sau eu, educatoarea, trebuie să intervin?
În general, la grădiniță în perioada preșcolară unul dintre indici arată că noi construim în copil reacția lui față de limite, de lucruri care sunt permise social, de lucruri care sunt nepermise. Și asta se face într-o mulțime de activități live, față în față, în care copiii se uită unul în ochii celuilalt și văd reacțiile emoționale ale educatoarelor, ale colegilor. În online nu înțeleg aceste reacții emoționale, trebuie preluate de părinți, iar părinții trebuie instruiți o facă. Sigur, nu toți au disponibilitatea și talentul, dar este un indicator extrem de important pe care noi îl ratăm în această perioadă, pe care îl mai putem acoperi trimițând aceste scrisori de instrucție către părinți, de sprijin și sfaturi, în care ei își reglează autoritatea acasă.
Al treilea indicator extrem de important: cum interacționează copilul cu ceilalți? Adică, are joc de tranzacționare, a apărut abilitatea copilului de a își pune limite, de a face schimbări, de a condiționa, de a renunța, de a pune un pas în față, de a da unul înapoi, de a negocia, de a respecta spațiul celuilalt, de a spune ce nu-i convine, de a continua jocul și, de dragul de a continua jocul, de a lăsa un pic de la el. Un studiu canadian pe copii de 5 ani, un studiu care a măsurat doar abilitatea copiilor de a coopera și de a rămâne în joc de tranzacționare, arată o generație de copii care ajunge să împlinească 30 de ani că cei care au avut indicatorul de colaborare și cooperare mai bun, au avut pe termen lung mai mare stabilitate financiară și emoțională În familiile lor. La 5 ani se măsoară abilitatea copilului de a coopera în relație cu celălalt și de a folosi un instrumentar sofisticat de “cum îmi impun eu voința, cum renunț, cum dau un pas înapoi și înainte de dragul jocului și al construcției de rol în care sunt”. Abilitatea asta socială se dezvoltă în grădiniță, în mare parte, părintele poate să dezvolte acasă, în grupuri de joacă controlate, bineînțeles, în perioadă de pandemie, cu vecinii, cu rude, și de data asta sunt aceste grupuri, să zicem, “periculoase” pentru că acolo au apărut infecții între copii și de asta s-au oprit școlile și grădinițele, dar ăsta e singurul rol al părintelui, de a prelua ceea ce noi nu mai putem să facem în grădiniță și de a forma micro-grupuri de joacă în care să intermedieze relațiile între copii. Deci până la 5 ani se dezvoltă abilitatea de cooperare a copiilor, bazele ei, iar noi în programele online nu putem să facem decât învățăm copiii să se aștepte unii pe alții, să se urmărească unii pe alții.
Când ne vom întoarce după pandemie în clasă trebuie să avem musai o treime din activitatea noastră de grădiniță formată din activități dedicate acestor jocuri libere, jocuri de rol, mini dramatizări, scenete sau scenarii de lucru: la magazin sau la supermarket, în avion, în tren, la nisip, în care copiii trebuie urmăriți și ajutat să interacționeze pentru că în special în grădinițele noastre am avut o mare perioadă de timp o lipsă de pedagogie de tipul “stau la distanță și urmăresc ce se întâmplă între copii și intervin din umbră ca să reglez relațiile sociale”. Și avem maniere super intervenționiste, băgăcioase, ale părinților care nu acceptă deloc că al lor copil să intre în conflict, fie avem grădinițe în care copiii sunt pe cont propriu și educatoarea intervine doar să-i certe. Deci ce se pierde enorm în perioada asta în online este această abilitate de cooperare și colaborare, care, măsurabilă, este un indice al securității financiare și emoționale pe termen lung. Și al abilităților fiecărui copil de a-și construi un mediu securizat pentru el și familia lui.
Următorul: dacă are rezistența la frustrare, plânge ușor, e nerăbdător, cum e gradul de impulsivitate și auto-stăpânire. Rezistența la frustrare iarăși este o chestiune care construiește reziliența și se construiește în grădiniță, în general, în relație cu educatoarea și cu grupul social, atunci când un copil învață să-și moduleze emoțiile, trăirile, reacțiile, să nu se supere la fel de ușor cum o face acasă, când este privit de toată familia, sau dimpotrivă ignorat, în familiile disfuncționale. Educatoarea și grupul clasei este mediul securizant în care copilul învață să-și autoregleze impulsurile, să-și dezvolte răbdarea, să finalizeze lucrarea, să rămână în lucru, chiar și după ce a obosit, încă un minut. Acest lucru se va pierde în acest interval în care suntem online și numai părintele mai poate să-l țină pe linie de plutire.
Apropo de standardul acesta de reziliență la frustrare, încercând la rândul lui măcar exercițiul de amânare a recompense imediate. Reziliența la frustrare în intervalul 0-6 ani se face primordial, simplist, fără a interveni imediat în nevoile copilului și lăsându-l să aștepte. La grădiniță oricum așteaptă, se așteaptă unii pe alții, își dezvoltă răbdarea de a se asculta reciproc, deocamdată în mediul online nu putem să facem asta. Ar trebui ca atunci când ne întoarcem la clasă să fim foarte atenți pe jocuri și activități care construiesc în copii răbdarea și abilitatea asta de a nu reacționa imediat, de a nu te tulbura, de a nu te supăra.
După șase luni de stat acasă, la întoarcerea mea în grădinița, în septembrie, cu grupe de copii pe care le cunoșteam în proporție de 60%, acesta este indicatorul care mi se pare că a coborât cel mai mult: reziliența la frustrare, rezistența. Copiii sunt mai “explozivi”, reacționează din orice, se supără din orice, vor imediat, “acum vreau apă, acum mi-e sete, acum vreau să mă joc”, se supără exacerbat pentru lucruri micuțe. Ăsta e un lucru firesc din faptul că trăind așa aproape de familiile lor, ca să funcționeze lucrurile în casă, mami, tati au trebuit să vină mereu în întâmpinarea copiilor ca să-i potolească, să-i liniștească, să le dea repede ceea ce cer ei, ca mediul să fie cât de cât funcțional, ca să-și poată face serviciul de acasă. Deci dacă sunteți părinți de copii mici sau educatori, voi știți foarte bine că ceea ce îl crește pe un copil mare este să-l pui din ce în ce mai mult în așteptare, să-l lași să-și simtă întâi nevoile, să și le formuleze și pe urmă să vii în întâmpinarea lui. Noi avem genul acela de părinte care iese cu copilul afară, nici nu așteaptă să-și formuleze copilul problema și îl întreabă imediat: “ți-e frig, ți-e sete, ți-e foame, îți dă mami ceva?”. Educatoarea nu face asta, grădinița nu face asta și mediul social este extraordinar de bun până la 6 ani pentru că el contribuie la aceste amânări, să zicem, ale nevoilor imediate ale copiilor, care de regulă îi fac să fie agitați, reactivi.
Un alt indicator și trec ușor peste el pentru că, la fel ca mai toate astea de început, nu prea poate fi adresat online: cum are jocul liber? E variat, stereotip, are deja preferințe, e dinamic, sau static, are joc de rol, sau simbolic, cu câți copii interacționează deodată? Asta nu o să putem urmării în online. E foarte important jocul liber, dacă e suficient de variat, dacă e suficient de dinamic și activ, dacă copilul deja la 6 ani reușește să se joace cu câte 5-6 copii, sau dacă este în urmă. Așa cum i-am spus unui băiețel aseară, la 5 ani jumate nu reușește decât să se joace cu un partener de joacă și cu acela se supără destul de des. Genul acesta de copil, care nu rezistă în joc mai mult de cinci minute, trebuie ajutat când se întoarce în grădiniță ca să-și construiască relații sociale mai complexe și să învețe să reziste în joc de dragul jocului, nereacționând atât de repede supărăcios, agresiv și așa mai departe. O mulțime de copii vom avea după perioada aceasta care vor ieșit din bula aceasta egocentrica specifică vârstei, vor fi aruncați din nou în colectivități, iar noi vom fi din nou cu toții mirați de ce sunt agitați și vor să li se împlinească doar vrerea lor. Așa e când stai mult acasă și când nu ai suficientă interacțiune.
Alt indicator: privește ochi in ochi când îi vorbești? Poate menține o legătură cu adultul, sau evită replicile și nu aude întrebarea? E un indicator foarte important despre cât poate copilul să stea pe picioarele lui și să te urmărească ochi în ochi atunci când îi vorbești, sau are tendințe de fugă “evitaționistă”, de retragere în universul lui. Iarăși, acest indicator nu poate fi urmărit în online, va trebui să-l punem de-o parte și să ne gândim bine ce facem după ce ne întoarcem în clase, apropo de abilitatea unui copil de 5-6 ani de a rămâne în discuție unu la unu cu tine, fără să plece cu discuția în alte șapte direcții, fără să dea răspunsuri spontane.
Când are de lucru, perseverează sau renunță ușor când îi este greu? Are atenție voluntară, persistă în lucru încă o vreme după ce a obosit sau s-a plictisit? Asta numai un părinte foarte inspirat, urmărind acasă pe sarcinile lui mici de lucru sau pe sarcinile administrative din casă, pe care le are de făcut copilul, poate să urmărească în aceste contexte dacă copilul mai persistă un minut față de zilele trecute, poate să vadă dacă înregistrează un progres, cât de mic, dar foarte important.
Secretul, până la 6 ani, atunci când copilul primește o fișă de lucrat, o pagină de colorat, sau de ajutat pe mami la bucătărie, secretul este să urmărim de la zi la zi, sau de la săptămână la săptămână, dacă abilitatea lui de a rămâne în sarcina respectivă și după ce a devenit repetitivă, dificilă sau plicticoasă, crește cu măcar 10 secunde, 20 de secunde, 1 minut sau 2. Părintele trebuie să fie foarte “mindfull”, foarte conștient, să-l urmărească.
Mă întreabă mulți “dar cum fac eu acasă asta?” Părintele trebuie sfătuit să urmărească de acasă, dacă copilul are tendința să fugă imediat atunci când lucrurile devin puțin mai grele. Sau de intervenit și de ajutat părintele să gândească un pic mai departe pe o situație pe care am auzit-o de foarte multe ori: “l-am înscris la toate cluburile posibile. Uite, ultima oară l-am înscris la înot. După 4-5 ședințe nu am mai vrut, s-a plictisit, l-am retras, era clar că nu-i plăcea acolo”.
Exact aici trebuie să intervii în relație cu părintele și să-i deschizi mintea, să-i spui “domnule, dacă îl dai la un club de sport, de înot, exact a patra și a cincea ședință sunt cele în care copilul se întâlnește cu limitele lui. Nu i se mai par toate lucrurile noi, frumoase, începe să depună și el efort și muncă și sigur că reflexul minții și al organismului este cel de a da înapoi atunci când simte greutate, că el nu e încă învățat să persevereze. Exact atunci, în a patra și a cincea ședință, intervine motivul vizibil pentru care l-ai dat la sport: să se întâlnească cu limitele lui, se simtă că este greu, și exact atunci, în a patra și a cincea ședință, sărbătorești că este greu și decideți să continuați cu clubul de înot, nu atunci îl retragi!
În perioada aceasta super stresantă, când părinții stau acasă și trebuie să muncească și să le asigure și copiilor spații de lucru, exact când lucrurile devin dificile pentru copil, când lucrează sau când se instalează o rutină, atunci părinții au tendința să dea înapoi deoarece copiii protestează, li se pare greu. Secretul educației și al unei educatoare bune și al unui părinte este în educarea răbdării, a rezilienței și a stăruinței, este acest moment de cotitură în care copilul se supără, pare nemulțumit și tu știi să continui cu el fără să-l strivești, fără să-l inhibi, arătându-i că sunteți împreună. Că știi că îi este greu, doar că lucrurile trebuie duse la bun sfârșit și că munca trebuie onorată. De aceea nu sunt de acord cu grădinițele “moderne” să le spun așa, din zonele urbane, care vând părinților gogorița asta că “noi lăsăm copiii să-și aleagă când vor iei, ce vor iei să facă, și dacă nu le place ceva nu insistăm”. Este absurd să spui asta, să vinzi asta părintelui, această stare de confort și fericire, când știi bine că creșterea personală a fiecăruia dintre noi s-a întâmplat exact în momentul în care am reușit să depășim aceste mici dificultăți. Unui copil căruia îi este greu să coloreze, îi trebuie un partener, un părinte de data asta, care stă lângă el acolo până când mușchii mici ai mâini încep să simtă o mai mare siguranță. Unui copil căruia îi este greu să copieze la 5 ani o mișcare de dans în oglindă, din trei mișcări, și capul nu e coordonat cu corpul, nu o să-i transmiți “e, nu îl face mama dansator, lasă-l în pace”. Sau dacă nu urmărește traiectoria mingii când o aruncăm pe un teren, să zici “lasă că nu-l fac fotbalist”. Nu, nu-l faci nici dansator nici fotbalist, dar trebuie intervenit pe această abilitate a corpului de a se coordona, apropo de ce-i dictează mintea.
În momentul ăsta foarte mult din educația timpurie s-a dus pe părinți. (…) Trebuie să facem separarea între care sunt lucrurile pe care le-am pierdut în aceste luni de stat acasă și pe care trebuie să le reluăm cu mare, mare insistența, după ce ne întoarcem.
Când este doar stimul verbal, poate asculta conștient și atent, sau se destabilizează și se mișcă? Trei sferturi din copiii români, după o perioadă de stat acasă în fața ecranelor, nu vor mai putea să se cupleze doar pe stimul verbal, vor avea nevoie să se bâțâie, să se fâțâie. Iarăși trebuie adresat.
Răspunde la comenzi colective sau are nevoie să-i repeți sarcina și unu la unu? În jurul vârstei de 4 ani și jumătate, copilul trebuie să asculte sarcina dată peste nivelul clasei și să o facă independent. În relația unu la unu, cu ecrane, copilul strigă “și eu, și eu”, “uite ce am făcut eu”. Item-ul ăsta se strică total în online, deci de multe ori online nu numai că nu preia un pic din ce ar trebui să dezvoltăm în grădiniță, dar și distruge, apropo de atenția voluntară și de capacitatea asta de a urmării un stimul verbal când de fapt tu ai un ecran permanent în față.
Dacă tot nu suntem la grădiniță, sfătuiți părinții să iasă foarte des pe teren, la lucru. Mi-a spus un tătic că i se pare clar acum că am avut dreptate, în urmă cu un an, că băiatul lui înțelege destul de greu și se coordonează greu, dar din instinct zice “am fost în fiecare zi pe teren”. Copilul are 4 ani jumate. “L-am învățat să șuteze mingea din vole și mi-am dat seama nici măcar nu anticipează traiectoria mingii. Nici măcar nu înțelege coordonarea ochi-picior și că aveți dreptate că îi lipsesc foarte multe lucruri din dezvoltarea lui timpurie”. Și l-am felicitat din tot sufletul că, încercând să facă un exercițiu fizic pe teren, care presupune și control cap-corp, și coordonare, și anticipare o să contribuie la dezvoltarea lui intelectuală pe termen lung. Deci asta este unul dintre lucrurile cele mai importante pe care putem să le facem acum în relația cu părinții noștri, să le transmitem prin scrisori, prin mesaje vocale pe WhatsApp, dacă nu vor să piardă din dezvoltarea copiilor în perioada aceasta să meargă afară, să meargă pe teren, să prindă mingea, printre jaloane, să se cațere în copaci, să învețe să meargă pe bicicletă fără roți ajutătoare. Faceți cu ei prin sufragerie roaba, box, faceți jocuri, mai ales tații cu băieții, de descărcare a agresivității în exerciții de luptă, de trei minute, de război, fiindcă sunt foarte sănătoase până în 6 ani.
Insistați mult mișcarea liberă fizică și dați părinților idei, linkuri, că sunt o groază pe YouTube despre “gross motor skills”, dezvoltarea grosiera a corpului. De acolo vine și reziliența, durata, și acolo poate un părinte să-și pună amprenta în perioada asta foarte foarte dificilă . Și în felul acesta, indirect, să și suplinească ceea ce nu se întâmplă în plan intelectual.
Are vocabular bogat, leagă propoziții cu sens, poate construi ceva ușor de urmărit, pronunța corect? Aici, pe vocabular, grădinița mai are o creștere de vreo 30% dacă e foarte bună, baza vocabularului se pune în intervalul 0-2 ani, în relație cu mama și cum îi vorbește mama copilului, dar grădinița poate să mai crească nivelul de exprimare vreo 30% și ciclul primar la fel. Deci depinde mult de educatoare, de învățătoare, cum interacționează cu copiii online, ce povești le spune, ce jocuri de rol face: acestea se pot face online ca să stimulez vorbirea și limbajul copiilor, dar bineînțeles doar cu copiii care stau în fața ecranului, pentru că unii nu vor deloc.
Ce se pierdere enorm în pandemie este partea de logopedie. Ca mamă, dacă aș avea acum un copil care a împlinit 5 ani și care are încă dificultăți de pronunție, aș alerga oriunde să mă întâlnesc cu un logoped și în câteva ședințe să-i pun la punct problemele de limbaj. Nu avem voie, nici noi, ca educatoare, și nici părinții să nu transmitem asta foarte, foarte ferm. Dacă copilul împlinește 5 ani și încă pronunța greșit sunete, șansele sunt să scrie și să citească greu și greșit, să scrie greșit după dictare la clasele I, a II-a și, în general să-și dezvolte o inteligență verbală mai jos. Inteligența verbală înseamnă, pe termen lung, gândire și cât de sofisticată are gândirea și planul de abstractizare. De aceea, insistați dacă aveți copii cu probleme de pronunție încă și au împlinit 5 ani, 5 ani și jumate, ca la o urgență medicală insistați, să își găsească logoped și să meargă la logopedie.
Unul dintre motivele pentru care avem atâta analfabetism funcțional e că învățătoarele nu mai apuca să recupereze auzul fonematic din problemele astea logopedice pe care le au cam 30% din copiii la momentul ăsta, cel puțin din aceștia din familii bune, de oameni care se preocupă, care vin spre unitățile mele. Și dacă intră la clasa I cu probleme, la clasa pregătitoare – clasa I cu probleme de auz fonematic, învățătoarea oricum nu e pregătită și nu are nici răbdare și nici timp să le așeze și astfel începe analfabetismul funcțional. Asta este etapa zero cu ureche nepregătită și cu inabilitate de a asocia sunetul cu litera, dar și inabilitatea minții de a-și forma imaginea clară a sunetului în creier. Deci pandemie sau nu, mi-au mai dat mulți părinți “știți că noi acum am stat acasă și am întrerupt” (n.red. mersul la logoped). Foarte rău că ați întrerupt pentru că mai târziu e prea târziu. Insistați pe asta cu pronunția corectă, pentru că înseamnă foarte mult.
Are memorie bună, reține poezii? Memoria trebuie foarte bine cultivată în grădiniță și în clasele I și a II-a, în mediul online și prin corespondență cu părinții în perioada asta.Dacă nu reușiți să faceți altceva, puneți-i se spună multe poezii, să memoreze. Poezii frumoase, drăguțe, pe înțelesul lor. Să se filmeze și să vii le trimită. Educarea memoriei la vârsta asta este fundamentală pentru gândire, iar mediul online, pentru că are multe poezii și cântece vizualizate, ne ajută pe formarea și antrenarea memoriei la vârsta asta. Ce am spus noi, în educația românească, că se folosește prea mult memoria și că nu e bine la liceu sau la facultate, asta e altă mâncare de pește, adică nu are legătură cu învățarea mecanică la această vârstă. Da, copiii au nevoie să și învețe mecanic și să-și exerseze memoria la această vârstă, cu atât mai mult dacă și înțeleg ce spun. Deci dați-le în perioada asta și sfătuiți-i pe părinți să-i învețe câte o poezie pe zi, patru versuri, cinci versuri, depinde de vârsta lor. Ghicitori și așa mai departe. Asta se poate face online.
Vede legătura cauză efect și încerca să le explice la orele de științe? Aici, deducțiile logice, legătura cauză efect, experimentele se pot pune online copiilor, pentru că le place foarte mult să urmărească filmulețe. Cum se face un slime, sau cum se evaporă apa, sau cum se fac amestecuri, amalgamuri, sunt foarte multe filme sau le poți face de acasă. Una dintre lecțiile care funcționează foarte bine online este să le faci copiilor un experiment la ecran și pe urmă să-i pui să povestească, să vadă legătura cauză-efect, să explice ce se întâmplă, să parafrazez de ce ai făcut. E un exercițiu care deja dezvoltă foarte mult intelectul, capacitatea de sintetizare și care captează. Asta se poate face foarte bine online: experimente simple în urma cărora copiii sunt rugați să povestescă.
Conceptul numeric – înțelege noțiunea de mulțime, știe să numere, vecinii numerelor, mai mic, mai mare? Asta este greu de făcut la la grupele mai mici dar, din fericire ,internetul este plin de jocuri matematice și pentru copii mici, și pentru copii mari, care pot fi puse ca atare sau date de părinți acasă pentru a învăța să numere cât mai mult, cât mai bine și pentru a vedea relațiile numerice. Deci, din fericire, partea de logică matematică e foarte bine sprijinită de aplicațiile online și de joculețe care pot vorbi intelectului copiilor chiar mai bine decât poate, uneori, o educatoare, la clasă. Pe partea de logică matematică puteți interveni, pe partea de limbaj măcar stimulați memoria, iar pe partea de științe folosiți nevoia copiilor de a urmări experimente, bucuria noutății unui experiment și pe urmă abilitatea de a-l povesti.
La fel, cunoștințe despre lumea vie: sunt foarte multe filmulețe pe YouTube în care poți să vizitezi cu copiii ce este în interiorul unui fir de păr, sau poți să vizitezi ce în interiorul unui copac, sau animații din zona științelor, despre zonele geografice pe glob, despre fenomenele naturii sau chiar despre cosmos, univers, corpul uman și așa mai departe. Foarte bine le-aș folosi cu grupele de grădiniță cu care mă pot conecta online în fiecare zi, pentru că sunt extrem de intuitive, iar copiii din generația de astăzi prind.
Deci pe partea intelectuală, cognitivă, dacă familia dispune de internet și nu avem problemele noastre naționale, sociale, despre care nu vorbesc astăzi, putem suplini partea de dezvoltare intelectuală la nivelul acesta al stimulării minții și al curiozității și abilității de a urmări. Dar n-o să mai putem stimula la fel de bine indicii de reziliență socială, aceia de rezistență voluntară. La fel și aceștia: e pasiv sau activ la jocuri de grup, are voce socială? Foarte greu reușești să dezvolți online vocea socială. E perspicace, iute în gândire, reține explicații ușor? Foarte greu la vârsta asta: perspicacitatea se simte ochi în ochi, hands on, cum s-ar zice”.
Foto: captură SuperTeach
R.P.
Raluca Pantazi
Mihai Peticilă
Redacția
