Scriitorul și profesorul universitar Mircea Cărtărescu a vorbit, într-un videoclip publicat pe noul canal video al Facultății de Litere din București, despre romanul „Craii de Curtea Veche” de Mateiu Caragiale, pe care îl consideră una dintre puținele cărți – cult din literatura română.
Cărtărescu a descris volumul ca fiind „o carte profundă, mistică, și cu totul și cu totul minunată ca fapt literar, cultural și lingvistic”, adăugând că este o operă „care cere hermeneutică, care cere interpretare, pentru că altfel riscăm să trecem pe lângă extraordinara sa profunzime”.
Prezentarea a fost făcută cu ocazia apariției unei ediții anastatice speciale a romanului, realizată după un exemplar din 1945 ilustrat de George Tomaziu și adnotat de Nicolae Steinhardt.
Cărtărescu a vorbit și despre limba inimitabilă a lui Mateiu Caragiale, pe care o consideră cea mai complexă din literatura română: „Poate aici facem cunoștință cu cea mai complexă limbă pe care au folosit-o vreodată scriitorii români”. Autorul a amintit că, în 2001, „Craii de Curtea Veche” a fost desemnat cel mai important roman românesc într-o anchetă a revistei Observator cultural, la care au participat peste 100 de scriitori și critici.
Comentariul scriitorului și profesorului universitar Mircea Cărtărescu, integral:
„Mă bucur foarte mult de câte ori am ocazia să vorbesc despre o carte care mie cel puțin mi-a marcat și viața, și scrisul și probabil și foarte multor altor autori și cititori care au avut fericirea să o citească. Este una dintre puținele cărți – cult din literatura română, având mulți fani încă de când a fost scrisă și până astăzi. Mă bucur încă o dată că pot prezenta acum și obiectul propriu-zis: «Craii de Curtea Veche», de Matei Caragiale – despre ea am vorbit, fiind de fapt aici o ediție anastatică, după un model din 1945, după originalul din acel an. Un original special pentru că este ilustrat de George Tomaziu și este adnotat de Nicolae Steinhardt. Deci este o carte cu totul și cu totul specială. Arată minunat ca obiect estetic.
În interior este și mai «amazing» și mă bucur foarte mult că am primit-o și că o am în biblioteca mea. Acum, despre «Craii de Curtea Veche» se pot spune foarte multe lucruri. Se pot ține cursuri întregi de un an de zile, pentru că e o carte profundă, mistică și cu totul și cu totul minunată ca fapt literar, cultural și lingvistic. Poate aici facem cunoștință cu cea mai complexă limbă pe care au folosit-o vreodată scriitorii români. Nu e de mirare că în 2001, la o anchetă din revista «Observator cultural», la care au participat peste 100 de scriitori și de critici, această carte, care nu era considerată nici măcar roman de Călinescu și chiar de Lovinescu, a fost văzută ca fiind cel mai important, cel mai bun și cel mai mare roman românesc publicat vreodată. Sigur, clasamentele sunt clasamente, dar în orice caz, «Craii de Curtea Veche» e o carte uimitoare.
Eu consider un roman mistic, în primul rând, un roman gnostic, un roman care cere hermeneutică, care cere interpretare, pentru că altfel riscăm să trecem pe lângă extraordinara sa profunzime, o carte care îmbină, uneori și în aceeași frază, un roman de moravuri vitriolant, o satiră «swiftiană», dar și un roman poetic, un roman decadent, un roman simbolist. Toate firele acestea, unele dure și violente, altele de o suavă poezie, se îmbină unele cu altele, ducând la o carte unică, o carte care nu va mai fi niciodată urmată de, să spunem, imitații sau de epigoni. Matei Caragiale, ca și Arghezi, nu poate avea epigoni, pentru că el este unic, limba sa este inimitabilă. Și nu numai în «Craii de Curtea Veche» întâlnim această limbă, ci în tot ce a scris fiul celuilalt mare Caragiale, Matei, care, până la urmă, deși puține erau șansele, a reușit să dea această operă demnă de tatăl său”.
Citește și:
VIDEO Recomandări de lectură de la profesorii de la Facultatea de Litere din București. Mircea Vasilescu, despre „Jurnal” de Paul Cornea: Am trăit până de curând cu senzația că îl cunosc. Oricând poți lua totul de la început
Mihai Peticilă
Alexa Stănescu
Diana Ghimiși
