Vremea în vacanța de toamnă, în general, la munte și în Capitală. Administrația de Meteorologie anunță timp frumos până vineri, apoi temperaturi mai scăzute

220 de vizualizări
Foto: Vitolda Klein – Unsplash
Vremea în vacanța de toamnă va fi caldă și plăcută în toată țara până joi-vineri, urmând ca la finalul săptămânii temperaturile să scadă, potrivit informațiilor meteo furnizate de echipa de meteorologi de la ANM – Administrația Națională de Meteorologie, la cererea EduPedu.ro. Prognoza generală, pentru București și la munte, în zilele care despart primul modul de învățare de al doilea, poate fi citită mai jos.

Amintim că primul modul al acestui an școlar s-a încheiat vineri, 21 octombrie. Vacanța de toamnă a elevilor și a copiilor de grădiniță are loc în perioada 22 octombrie – 30 octombrie, potrivit structurii anului școlar 2022-2023. Anul acesta școlar este organizat pe 5 „module de învățare” și are 5 vacanțe. Al doilea modul începe în data de 31 octombrie și ține până pe 22 decembrie.

Vremea în toată țara

Duminică (23.10.2022) ora 09:00 – Luni (24.10.2022) ora 09:00

Vremea va fi caldă, mai ales în Oltenia și Muntenia. Cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi izolate de scurtă durată pe parcursul zilei în centrul și estul țării, precum și în zona montană aferentă. Până spre orele serii, vântul va avea intensificări locale și temporare la munte (unde vor fi viteze la rafală de 55…70 km/h), dar și în regiunile extracarpatice și centrale unde rafalele vor fi de 45…60 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 15 și 25 de grade, iar cele minime se vor situa între 4 și 12 grade, mai scăzute în zonele depresionare (spre 0…2 grade). Izolat, dar cu precădere în Transilvania, dimineața și din nou spre finalul intervalului, se va forma ceață.

Luni (24.10.2022) ora 09:00 – Marți (25.10.2022) ora 09:00

Vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, însă noaptea vor fi înnorări, iar în extremitatea de
nord a țării vor fi posibile ploi izolate și slabe cantitativ. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări ușoare în zona montană înaltă (rafale de 45…55 km/h). Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 16 și 26 de grade, iar cele minime se vor încadra între 7 și
14 grade, ușor mai scăzute în zonele depresionare. Dimineața și din nou spre finalul
intervalului, în zonele joase de relief, izolat se va forma ceață.

Marți (25.10.2022) ora 09:00 – Miercuri (26.10.2022) ora 09:00

Vremea va continua să fie caldă, mai ales în regiunile sudice. În jumătatea de nord a țării vor fi înnorări persistente și izolat va ploua mai ales în cursul zilei, iar în restul regiunilor cerul va fi variabil și probabilitatea pentru ploi slabe se va menține scăzută. Vântul va avea intensificări în zona montană (unde se pot depăși viteze la rafală de 70 km/h) și trecător și în rest (unde rafalele vor fi în general de 35…50 km/h). Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 15 și 26 de grade, iar cele minime se vor încadra între 8 și 14 grade. Dimineața și noaptea, în zonele joase, pe alocuri, va fi ceață.

Miercuri (26.10.2022) ora 09:00 – Joi (27.10.2022) ora 09:00

Vremea se va menține caldă, îndeosebi în sudul țării. Cerul va fi variabil, iar în cursul zilei vor fi posibile ploi slabe de scurtă durată cu precădere în regiunile din jumătatea de nord. Vântul va sufla slab și moderat în vest, în timp ce în rest temporar vor fi intensificări ușoare (viteze de 35…50 km/h). Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 și 24 de grade, iar cele minime se vor încadra între 5 și 12 grade.

Joi (27.10.2022) ora 09:00 – Vineri (28.10.2022) ora 09:00

Temperatura aerului va scădea ușor, iar noaptea și dimineața vor fi răcoroase. Vor fi maxime de 13…21 de grade și minime de 2…10 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu posibile intensificări ușoare în zona de est și la munte (rafale de 35…45 km/h).

Vineri (28.10.2022) ora 09:00 – Sâmbătă (29.10.2022) ora 09:00

Cerul va fi variabil, iar vântul va fi slab și moderat, cu posibile intensificări ușoare în est și la munte (rafale de 35…45 km/h). Maximele termice vor fi de 13…21 de grade, iar noaptea și dimineața vremea va fi răcoroasă, cu minime de 0…9 grade.

Sâmbătă (29.10.2022) ora 09:00 – Duminică (30.10.2022) ora 09:00

Mai ales noaptea și dimineața vremea va fi răcoroasă. Cerul va fi variabil, iar vântul slab și moderat, cu posibile intensificări ușoare în regiunile extracarpatice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 și 18 grade (cele mai ridicate temperaturi se vor înregistra, cel mai probabil, în vestul țării), iar minimele se vor încadra între -1 și 8 grade.

Duminică (30.10.2022) ora 09:00 – Luni (31.10.2022) ora 09:00

Vremea se va răci, astfel că vor fi maxime termice cuprinse între 6 și 15 grade (cele mai ridicate temperaturi vor fi, cel mai probabil, în vestul țării) și minime de -3…6 grade. Cerul va fi temporar noros și izolat va ploua slab, iar pe cele mai înalte creste montane vor fi posibile și lapovițe sau ninsori. Vântul va sufla moderat, trecător cu intensificări”, a transmis ANM, la solicitarea EduPedu.ro.

În București

Duminică (23.10.2022) ora 09:00 – Luni (24.10.2022) ora 09:00

Vremea va deveni mai caldă decât în mod obișnuit în ultima decadă a lunii octombrie. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu ușoare intensificări ziua. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de
5…8 grade.

Luni (24.10.2022) ora 09:00 – Marți (25.10.2022) ora 09:00

Vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar cea minimă de 7…9 grade.

Marți (25.10.2022) ora 09:00 – Miercuri (26.10.2022) ora 09:00

Valorile termice vor fi în continuare mai ridicate față de normele perioadei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimă de 8…10 grade. Cerul va avea înnorări temporare, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab și
moderat.

Miercuri (26.10.2022) ora 09:00 – Joi (27.10.2022) ora 09:00

Vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit pentru această dată. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar cea minimă de 7…9 grade. Cerul va fi temporar noros, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat.

Joi (27.10.2022) ora 09:00 – Vineri (28.10.2022) ora 09:00

Valorile termice se vor situa în continuare peste normele perioadei. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar cea minimă de 6…8 grade. Cerul va avea înnorări temporare, dar condițiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab și moderat.

Vineri (28.10.2022) ora 09:00 – Sâmbătă (29.10.2022) ora 09:00

Valorile termice vor fi în continuare mai ridicate față de cele normale pentru sfârșitul lunii
octombrie. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar cea minimă
de 6…8 grade. Cerul va avea înnorări trecătoare, iar vântul va sufla slab și moderat.

Sâmbătă (29.10.2022) ora 09:00 – Duminică (30.10.2022) ora 09:00

Valorile termice vor avea tendința de scădere ușoară. Temperatura maximă se va situa în
jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă de 6…8 grade. Cerul va fi temporar noros, iar
probabilitatea de ploaie va fi în creștere. Vântul va sufla slab și moderat.

Duminică (30.10.2022) ora 09:00 – Luni (31.10.2022) ora 09:00

Valorile termice vor continua să scadă și se vor situa în jurul normelor perioadei.
Temperatura maximă va fi de 12…14 grade, iar cea minimă de 4…6 grade. Înnorările vor
fi temporare și se mențin condițiile de ploaie. Vântul va sufla slab și moderat”, mai informează Agenția Națională de Meteorologie.

La munte

Duminică (23.10.2022) ora 09:00 – Luni (24.10.2022) ora 09:00

Cerul va avea înnorări mai ales ziua, când pe arii restrânse va ploua slab, mai ales în zona Carpaților de Curbură. Vântul va avea intensificări în prima parte a intervalului cu precădere în Carpații Meridionali și Orientali, cu cele mai mari viteze în zona de creastă, cu rafale de 55…70 km/h. Valorile termice vor fi în creștere și vor caracteriza o vreme caldă pentru această perioadă.

Luni (24.10.2022) ora 09:00 – Marți (25.10.2022) ora 09:00

Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare, iar probabilitatea de ploaie slabă va fi în creștere în a doua parte a intervalului în extremitatea nordică a Carpaților Orientali și Occidentali. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe creste. Valorile termice vor continua să crească și vor caracteriza o vreme caldă pentru această perioadă.

Marți (25.10.2022) ora 09:00 – Miercuri (26.10.2022) ora 09:00

Cerul se va înnora treptat și va ploua, la început local în masivele din nordul țării unde se vor cumula cantități de apă de peste 15 l/mp, apoi izolat și în restul zonei montane. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări mai ales pe creste, îndeosebi în Munții Banatului și în Carpații Meridionali. Valorile termice se vor situa peste cele normale pentru ultima decadă a lunii octombrie.

Miercuri (26.10.2022) ora 09:00 – Joi (27.10.2022) ora 09:00

Cerul va fi variabil, cu înnorări ziua în zona Carpaților Orientali unde izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe creste. Valorile termice vor fi în continuare mai mari față de mediile multianuale și vor caracteriza o vreme caldă.

Joi (27.10.2022) ora 09:00 – Vineri (28.10.2022) ora 09:00

Vremea va fi frumoasă și în continuare mai caldă decât în mod obișnuit la finalul lunii octombrie. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.

Vineri (28.10.2022) ora 09:00 – Sâmbătă (29.10.2022) ora 09:00

Vremea va fi predominant frumoasă și mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe creste.

Sâmbătă (29.10.2022) ora 09:00 – Duminică (30.10.2022) ora 09:00

Cerul va avea unele înnorări, iar probabilitatea de ploaie va fi în creștere în a doua parte a intervalului. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe creste. Valorile termice vor fi în scădere ușoară, dar se vor menține peste cele normale ale perioadei.

Duminică (30.10.2022) ora 09:00 – Luni (31.10.2022) ora 09:00

Cerul va fi temporar noros, iar probabilitatea pentru ploi locale va fi în creștere îndeosebi în Carpații Orientali și Meridionali. La altitudini mari vor fi posibile precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări mai ales pe creste. Valorile termice vor continua să scadă și se vor apropia de normele perioadei”, conform sursei citate.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Unul din 3 adolescenţi simte o presiune legată de înfăţişarea fizică, iar 42% declară că au fost hărțuiți sau agresați pe motive de gen, arată un sondaj UNICEF. 52% sunt îngrijoraţi de amendamentul care interzice schimbul de informații privind egalitatea de gen în școli și universități

42% dintre tinerii care au participat la un sondaj UNICEF au declarat că au fost hărțuiți sau agresați pe motive de gen. Principalele probleme pe care le remarcă adolescenții din…
Vezi articolul

„Nu avem o selecție foarte sănătoasă a persoanelor care ajung să predea în învățământ”, spune profesorul de filosofie Lucian Maier. Inspecțiile care se fac la clasă sunt, în bună măsură, o formalitate, potrivit acestuia

„Învățământul de calitate este legat de posibilitatea de a-i avea pe cei mai buni studenți în școli, însă pentru un absolvent bun de facultate e mult mai ușor să găsească…
Vezi articolul