World Vision România donează peste 4.000 de tablete şi laptopuri pentru elevii de la sate, pentru a-şi putea continua educaţia în oricare dintre scenariile anunţate de autorităţi

2.191 de vizualizări
Copii cu tablete la scoală / Foto: World Vision Romania
World Vision România anunță că donează peste 4.000 de tablete şi laptopuri pentru elevii de la sate, pentru a-şi putea continua educaţia în oricare dintre scenariile anunţate de autorităţi. Organizația spune că aceasta este prima tranșă de tablete pentru elevii de la sate și că o altă componentă a procesului de dotare a școlilor pentru începutul acestui an școlar este și donația de 21 de table interactive.

Peste 40% dintre copiii din mediul rural, parte din proiectele World Vision România, nu au participat la şcoala online în perioada suspendării cursurilor din cauza pandemiei. Unul dintre motivele principale pentru care elevii nu şi-au continuat educaţia este lipsa dispozitivelor digitale în familiile nevoiaşe care trăiesc în sate izolate: 1 din 2 părinţi din familiile beneficiare ale programelor World Vision nu are un dispozitiv digital pentru fiecare elev din familie.

„Într-o perioadă extrem de dificilă pentru educaţie, în special pentru învăţământul rural, World Vision a deschis un Fond de Urgență pentru Educație şi are în vedere intervenția pentru cel puțin 6.600 de copiii şi 100 de profesori din 80 de comunităţi nevoiaşe de la sate și 27 de şcoli şi 6 grădiniţe pentru renovări și reabilitări în regim de urgență. Persoanele care vor să-i sprijine în continuare pe copiii de la sate care vor să continue să înveţe, însă ar putea fi lăsaţi în urmă pentru că nu au resurse, pot să doneze fie prin SMS la 8864 cu textul SPERANŢĂ (cost 4 euro/ lună), fie direct pe site-ul campaniei, unde se poate dona orice sumă”, anunță World Vision România într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Mihaela Nabăr, directorul executiv al World Vision România, a declarat că „în oricare dintre cele trei scenarii anunţate de autorităţi, şcoala românească are nevoie de asumare, de colaborare şi de o regândire a ceea ce înseamnă educaţia. Trecerea de la scenariul verde, în care copiii fac orele în clasă, la scenariul roşu, acolo unde şcoala funcționează exclusiv în online, se poate întâmpla foarte rapid. Trebuie să fim pregătiţi pentru orice variantă. Săptămâna viitoare vom începe şi dotarea cu materiale igienico-sanitare în şcolile de la sate. Cu ajutorul donatorilor noştri, ne ţinem promisiunea în faţa copiilor şi şcolilor din mediul rural. Un lucru este cert: nu mai putem lăsa niciun copil în urmă”.

Peste 250.000 de copii din România nu au apă curentă în casă, electricitate, toaletă în interior sau mese calde zilnice.

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Directoarea Colegiului Național „Spiru Haret”, Mariana Comăniță: Se vor pierde clase din învățământul dual și tehnologic, pe care ministerul le încurajează în ultima vreme, practic se faultează singur în urma creșterii efectivelor de elevi

Supradimensionarea claselor riscă să lovească exact în segmentul educațional pe care Ministerul Educației declară că vrea să-l sprijine – învățământul dual și tehnologic, a afirmat recent directoarea Colegiului Național „Spiru…
Vezi articolul

Guvernul va susține, împreună cu Asociația „Dăruiește Viață”, crearea primului campus medical pediatric din România la spitalul Marie Curie, inclusiv cu spații pentru studenți și rezidenți

Premierul Marcel Ciolacu a participat, marți, la semnarea unui Acord de parteneriat între Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie” și Asociația „Dăruiește Viață”, scrie G4Media.ro. Obiectul Acordului  îl…
Vezi articolul
Postlicealele Ministerului de Interne

Proiectele de planuri-cadru pentru liceu, apreciate de Federația părinților, Consiliul elevilor și Coaliția pentru Educație. Aceasta din urmă susține că regăsește propuneri ale sale în document / Nicio critică la adresa proiectelor discutate public, de care Ministerul Educației s-a lepădat

Proiectele de planuri cadru pentru liceu, despre care Edupedu.ro a scris în ultimele două săptămâni, sunt apreciate, ca “variantă de lucru”, de Consiliul Național al Elevilor și de Federația Națională…
Vezi articolul