Zeci de elevi și profesori din județul Neamț sunt blocați în zona Orientului Mijlociu. Inspector școlar: Toți sunt bine, sănătoși și așteaptă nerăbdători să se întoarcă acasă

207 vizualizări
Foto: © Rolffimages | Dreamstime.com
Peste 30 de elevi şi 10 profesori sunt blocaţi în zona Orientului Mijlociu, din cauza războiului din Iran, a declarat, marţi, pentru Agerpres, inspectorul şcolar general al judeţului Neamţ, Liviu Ionuţ Ciocoiu.

„Din raportarea primită de la şcoli, avem 31 de elevi şi 10 cadre didactice care sunt în zona Orientului Mijlociu. Concret, 29 de elevi şi 6 cadre didactice sunt în Emiratele Arabe Unite, 3 cadre didactice sunt în Israel, un cadru didactic este în Egipt, un elev este în Sri Lanka, iar un alt elev este în India. Toţi sunt bine, sănătoşi, în siguranţă şi aşteaptă nerăbdători să se întoarcă acasă”, a declarat, pentru Agerpres, Liviu Ionuţ Ciocoiu.

Elevii şi cadrele didactice sunt de la 16 unităţi şcolare din judeţ şi de la Casa Corpului Didactic.

În privinţa profesorilor, inspectorul general a precizat că au fost înlocuite la ore de colegii din unităţile de învăţământ.

În ceea ce-i priveşte pe cei 31 de elevi, profesorii au consemnat în cataloage absenţele, urmând ca acestea să fie motivate respectând procedurile în vigoare, conform sursei citate.

Foto: © Rolffimages | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Aproape 45% dintre fetele care au devenit mame sub vârsta de 15 ani în 2020 în statele UE provin din România, arată datele Eurostat / Caravana Salvați Copiii aduce medici în zonele rurale din 3 județe, iar tinerele primesc analize medicale gratuite și consiliere

Datele Federației Naționale a Asociațiilor Medicilor de Familie arată că 53% din localitățile din România nu au deloc medic de familie sau nu au suficienți medici de familie, potrivit unui…
Vezi articolul

DESCARCĂ AUDIO Modele de subiecte pentru competențele lingvistice în limba română, limbi străine și limbile minorităților pentru Bacalaureat 2024, publicate de Ministerul Educației

Modele de subiecte pentru competențele lingvistice și digitale de Bacalaureat 2024 au fost publicate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) din subordinea Ministerului Educației. Elevii de clasa a…
Vezi articolul

Daniel David: Am început din acest an un program de training pentru profesorii din învățământul simultan, după cele mai bune practici europene, pe baza unui ghid elaborat de World Vision / Mă aștept în următorii ani la rezultate educaționale mai bune

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat demararea în acest an a unui program național de formare pentru cadrele didactice din învățământul simultan, în baza Ghidului Național elaborat de…
Vezi articolul