Zi liberă pentru profesori și elevi, în mijlocul săptămânii: Ziua Educației – 5 octombrie pică, anul acesta, miercuri

101.100 de vizualizări
Învățământul primar
Foto: Pexels.com
Ziua Internațională a Educației, sărbătorită în fiecare an pe data de 5 octombrie, va fi anul acesta în mijlocul săptămânii, mai precis într-o zi de miercuri. Conform ordinului privind structura anului școlar actual și contractului colectiv de muncă, în data de 5 octombrie nu se organizează cursuri.

Art. 3 al Ordinului privind structura anului școlar 2022-2023 prevede că “În ziua de 5 octombrie – Ziua Internațională a Educației și în zilele nelucrătoare / de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri”.

Aceeași zi este prevăzută și în contractul colectiv de muncă la nivel de sector:

Ziua liberă pentru profesori și elevi e cu două săptămâni și trei zile înaintea primei vacanțe a anului școlar în curs, structurat pe module de învățare (vacanța programată pentru 22-30 octombrie).

Desemnată de UNESCO, această zi marchează semnarea, în 1966, a “Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”. Această recomandare, alături de cea “privind învăţământul superior” din 1997, constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice la scară globală, potrivit site-ului en.unesco.org, scrie Agerpres.

În ţara noastră, Ziua Mondială a Educaţiei este marcată distinct de Ziua Învăţătorului (5 iunie) începând cu anul 2013 şi a fost introdusă în structura anului şcolar 2013-2014, conform unei decizii luate, la 3 iunie 2013, de ministrul de atunci al Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi de cei doi lideri ai sindicatelor din învăţământul preuniversitar, Simion Hăncescu (Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ) şi Marius Nistor (Federaţia Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”). 


8 comments
  1. Bună,mai EDUPEDU mai verifică și tu un calendar și vezi ca 5 octombrie pica joi ,nu miercuri !

  2. Învățătoarea sau profesorul nu sunt bone, elevii vin la scoala ca să invețe, nu să stea in grija cuiva. Atâta îngrijorare! Este o zi, nu o eternitate.

  3. profesorii nu sunt bone, nu sunt obligati sa pazeasca sau sa distreze copiii. rolul lor este de a aduca. Nu cred ca vreun parinte real si ar incuia in casa copilul si alte pedepse ca sa pedepseasca profesorul care are zi libera

  4. Buna ziua! 5 octombrie ar trebui sa fie zi libera și pentru părinți. Copiii cu cine stau acasă? Este o decizie foarte proastă să dați liber elevilor și profesorilor in timpul săptămânii. Ce facem cu copiii? Cu cine stau? Găsiți alta metoda de a sărbători sau adoptați legea sa fie introdusă la zile legale libere pentru toată lumea din câmpul muncii.

  5. Puteti să dați câte zile libere aveți chef DAR în zilele libere copiii vor sta singuri, închiși în casă pentru că nu toți părinții fură ca să aibă bani să plătească bone.
    Din partea mea un mare HAI, SICTIR !

  6. această zi ar trebui să fie liberă și pentru părinți, măcar pentru cei ai copiilor de clase primare care nu pot lucra de acasă. ce să facă, oare, părinții care nu au bunici/bone? să-i închidă în case cu o enciclopedie în brațe sau să-i trimită singuri la un tur al muzeelor din oraș?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii evaluatori și ceilalți membri din comisiile de Bacalaureat 2024, care nu au fost încă plătiți, ar putea primi banii după sesiunea de toamnă. Secretarul de stat Sorin Ion: În unele județe plata se face la final

Banii pentru profesorii evaluatori și ceilalți membri din comisiile de la sesiunea de vară a Bacalaureatului 2024 ar urma să fie plătiți către aceștia după ce se termină și sesiunea…
Vezi articolul

Elevul care a agresat-o pe dirigintă nu are voie să intre în şcoală timp de cinci zile, a decis Consiliul de administrație / Conducerea colegiului „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș a cerut poliției să asigure personal specializat de pază

Elevul de clasa a VIII-a care a agresat-o pe dirigintă luni nu are voie să intre în școală timp de 5 zile, anunță Inspectoratul școlar Mureș, potrivit Agerpres. Decizia a…
Vezi articolul
Sorin Cîmpeanu și Florin Cîțu, la Guvern / Foto: gov.ro

BREAKING Cum începe școala pe 13 septembrie 2021: Școlile și grădinițele rămân deschise cu prezența fizică a elevilor până la pragul de 6 la mie. Elevii vaccinați de la clasa a VII-a în sus ar putea veni la școală și peste prag. Masca e obligatorie pentru copiii peste 6 ani, dar NU în spații deschise – anunță miniștrii Educației și Sănătății

Școlile și grădinițele vor rămâne deschise până la pragul de 6 la mie de infectare cu noul Coronavirus, în anul școlar care începe în 13 septembrie 2021, a anunțat ministrul…
Vezi articolul

SURSE Planurile-cadru pentru liceele tehnologice duale. Mai puține ore de Matematică, pentru clasele XI-XII, și fără ore de Fizică, Chimie, Biologie și Geografie în trunchiul comun al tuturor specializărilor – proiect

Elevii de la tehnologic dual ar putea să aibă mai puține ore de Matematică în trunchiul comun, potrivit proiectului de modificare a planurilor-cadru. Făcând o comparație cu învățământul tehnologic actual,…
Vezi articolul