14 februarie, zi de salariu pentru profesorii și angajații din Învățământ. Primesc salariile majorate de la 1 ianuarie 2024

4.922 de vizualizări
Foto: © Alberto Mihai | Dreamstime.com
Miercuri, 14 februarie, profesorii și angajații din Învățământ primesc salariile majorate de la 1 ianuarie 2024. Conform ordinului nr. 86 din 2005 al Ministerului de Finanțe, care stă la baza reglementării datelor din lună la care se primesc salariile pentru bugetari, angajații din Educație primesc regulat salariile pe data de 14 a lunii. Directorii de școli și inspectorii primesc cele mai mari salarii și au cele mai ample majorări.

Ligia Deca le-a spus directorilor de școli și inspectorilor școlari din Bistrița-Năsăud că are “o mini-revoltă în minister”, pentru că salariile nu au crescut și pentru angajații de la centru: “Există o creștere salarială peste creșterea medie din sistemul public pentru inspectori. (…) Eu am o mini-revoltă la mine în minister, pentru că ea nu se aplică și personalului din Minister.”

Amintim că, la sfârșitul lunii ianuarie, aplicația de salarizare pentru angajații din Educație a fost actualizată cu noile majorări salariale. Săptămâna trecută, aplicația de salarizare a fost din nou actualizată.

La sfârșitul lunii decembrie 2023, Guvernul a adoptat proiectul de ordonanță de urgență care stabilește salariile din învățământ de la 1 ianuarie 2024. Potrivit acestuia, cele mai mari creșteri sunt pentru funcțiile administrative, atât în mediul academic (19% pentru rectori) cât și în cel preuniversitar (26-28% pentru inspectori și aproape 30% pentru directorii de școli).

Informații de context

Iată ce prevede Ordonanța urgență nr. 128 din 28 decembrie 2023:

Articolul II – „(1) Începând cu salariile aferente lunii ianuarie 2024, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea- cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază pentru personalul didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor centrale universitare, personalul Bibliotecii Naționale a României și Bibliotecii Academiei Române, precum și pentru celelalte categorii de funcții prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, și care au calitatea de personal didactic auxiliar, conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, și Legii învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare, și care își desfășoară activitatea în sistemul național de învățământ și care nu se regăsesc în anexa prevăzută la art. I se majorează cu 8% față de nivelul salariilor de bază aflate în plată în luna decembrie 2023, respectiv se majorează cu 12% începând cu salariile aferente lunii iunie 2024 față de nivelul salariilor de bază aflate în plată în luna decembrie 2023.

(2) Începând cu salariile aferente lunii ianuarie 2024, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază pentru personalul administrativ/nedidactic din sistemul național de învățământ se majorează, începând cu data de 1 ianuarie 2024, cu 250 de lei față de nivelul salariilor de bază la gradația 0 de vechime în muncă din luna decembrie 2023, respectiv se majorează cu 450 de lei începând cu salariile aferente lunii iunie 2024 față de nivelul salariilor de bază la gradația 0 de vechime în muncă din luna decembrie 2023.

(3) Începând cu salariile aferente lunii ianuarie 2024, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază ale personalului din instituțiile și unitățile care funcționează în subordinea sau în coordonarea Ministerului Educației, altul decât cel prevăzut la alin (1) și (2), se majorează cu 8% față de nivelul salariilor de bază din luna decembrie 2023, respectiv se majorează cu 12% începând cu salariile aferente lunii iunie 2024 față de nivelul salariilor de bază din luna decembrie 2023.”

O analiză Edupedu.ro a arătat cum salariile profesorilor sunt în urma economiei: salariile din școli au crescut, în medie, cu 230% din 2010 și până în 2024, într-o economie unde salariile medii și minime au crescut cu 312%, respectiv 450% în aceeași perioadă. Cu alte cuvinte, atunci când este comparat cu doi indicatori esențiali – salariul minim pe economie și salariul mediu pe economie –, salariul profesorului nu rezistă.

Pentru profesorul debutant, cel care ar fi trebuit să aibă un salariu net, în mână, de 4.600 de lei pe lună de la 1 ianuarie 2024, conform declarației ministrului Muncii de la pupitrul Guvernului României din 12 iunie 2023, salariul va fi crescut de la 3.300 de lei și până la 3.550 de lei, deci o creștere de 250 de lei pe net.

În 14 iulie, profesorii au primit salariile majorate, după greva din luna mai a profesorilor. Condiția pentru suspendarea grevei a fost adoptarea unei ordonanțe de urgență care să prevadă faptul că salariul debutantului va fi cât cel mediu pe economie și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, la 1 ianuarie 2024.

Pe 15 iunie, în discursul său din Parlament, Marcel Ciolacu, președinte PSD, le-a promis profesorilor și angajaților din învățământ că va livra “la milimetru” ce a promis împreună cu Nicolae Ciucă, fost premier:

„Când vine vorba de educație, speranța nu va fi o opțiune pentru mine, ca prim-ministru. Voi livra la milimetru ce am promis împreună cu președintele Senatului, Nicolae Ciucă, iar cea mai mare garanție, dincolo de orice ordonanțe sau legi, este aceea că fac parte din partidul care a livrat deja și medicilor ce a promis. Sunt pregătit să discut oriunde și oricât cu profesorii pentru a găsi împreună soluțiile corecte”, a declarat Marcel Ciolacu.

Foto: © Alberto Mihai | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Ligia Deca le-a spus directorilor de școli și inspectorilor școlari din Bistrița-Năsăud că are “o mini-revoltă în minister” pentru că salariile nu au crescut și pentru angajații de la centru
Miercuri, 14 februarie, profesorii și angajații din Învățământ primesc salariile majorate de la 1 ianuarie 2024 / Directorii de școli și inspectorii primesc cele mai mari salarii și au cele mai ample majorări
Aplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ a fost actualizată cu noile majorări de la 1 ianuarie 2024 – document
Marcel Ciolacu: Din 2024, la costul standard pentru cheltuielile salariale, creșterea este de 38% / Ligia Deca și premierul anunțau creșteri de 50% ale salariilor cadrelor didactice în 2024, față de mai 2023
OFICIAL Noile grile salariale 2024 pentru profesori și angajații din școli au intrat în vigoare și se aplică de la 1 ianuarie

3 comments
  1. O mărire atat de trâmbițata care de fapt este fff mica. La peste 30 de ani vechime fără gradatie de merit doar 550 ron.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like