GRILE Salariile din învățământ, în 2024, pentru profesori, inspectori și directori, pe fiecare funcție, vechime și grad didactic – proiect / Creștere cu doar 11% pentru profesorii debutanți și 30% pentru directori, 26-28% pentru inspectori, de la 1 ianuarie / Pentru didactic auxiliar creșterea e cu 8%, iar pentru administrativ 250 de lei

166.229 de vizualizări
UPDATE: Grilele au fost adoptate prin ordonanță de urgență și pot fi consultate aici.
Știrea inițială: Guvernul are pe ordinea de zi proiectul de ordonanță de urgență care stabilește salariile din învățământ de la 1 ianuarie 2024. Potrivit acestuia, cele mai mari creșteri sunt pentru funcțiile administrative, atât în mediul academic (19% pentru rectori) cât și în cel preuniversitar (26-28% pentru inspectori și aproape 30% pentru directorii de școli). La baza grilelor, pentru profesorul debutant, de exemplu, salariul va fi crescut cu 11,2% față de luna decembrie 2023, conform draftului.

Grilele din acest proiect de oug se vor aplica anexele din Legea 153/2017 și le înlocuiesc, practic, pe cele aprobate prin OUG 57/2023, aprobată în ultima zi a grevei generale din iunie 2023.

Pentru personalul didactic auxiiliar creșterile sunt de 8% de la 1 ianuarie 2024, conform proiectului de OUG, iar pentru cel administrativ – 250 de lei.

Guvernul a anunțat o creștere de 13% de la 1 ianuarie 2024 și de 7% de la 1 iunie 2024, iar în ziua adoptării Bugetului de către Guvern a fost publicat în dezbatere, la Ministerul Finanțelor, un proiect considerat la scurt timp „o greșeală”, care a și fost retras imediat și pentru care ministrul finanțelor și-a cerut public scuze la un post de televiziune, proiect care prevedea creștere de 8% de la 1 ianuarie și 12% de la 1 iunie. De fapt, pentru personalul didactic auxiliar și administrativ/nedidactic, acelea sunt procentele reale de creștere, conform acestui draft de pe ordinea de zi a ședinței Guvernului din 28 decembrie.

Pentru profesorul debutant, cel care ar fi trebuit să aibă un salariu net, în mână, de 4.600 de lei pe lună de la 1 ianuarie 2024, conform declarației ministrului muncii de la pupitrul Guvernului României din 12 iunie 2023, salariul va fi crescut de la 3.300 de lei în prezent, la 3.550 de lei, deci o creștere de 250 de lei pe net. Brutul actual de 5.389 de lei, va ajunge la 6.080 de lei la 1 ianuarie 2024, adică o creștere cu 11,2%.

Salariul profesorului debutant nu ajunge în 2024 la salariul mediu pe economie, așa cum au promis guvernanții. Asta deși premierul Ciolacu spunea în urmă cu 3 luni: „Vom pleca de la salariul debutantului, salariul mediu pe economie, am promis și cred în acest lucru”.

Salariul net, în mână, este doar 58% din salariul brut. Din salariile de bază, brute, scrise în grila de salarizare din Educație, circa 42% sunt impozite și contribuții la stat.

Ce prevede textul ordonanței pe care Guvernul vrea să o adopte joi, 28 decembrie, cu 3 zile înainte ca salariile să fie modificate:

„(1) Începând cu salariile aferente lunii ianuarie 2024 salariile de bază pentru personalul didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor central universitare, Bibliotecii Naționale a României și Bibliotecii Academiei Române, precum şi pentru celelalte categorii de funcţii prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, şi care au calitatea de personal didactic auxiliar, conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare și Legii învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare şi care îşi desfăşoară activitatea în sistemul naţional de învăţământ și care nu se regăsesc în anexa prevăzută la art.I, se majorează cu 8% față de nivelul salariilor de bază aflate în plată în luna decembrie 2023, respectiv se majorează cu 12% începând cu salariile aferente lunii iunie 2024 față de nivelul salariilor de bază aflate în plată în luna decembrie 2023.

(2) Începând cu salariile aferente lunii ianuarie 2024, prin derogare de la dispoziţiile art. 12
alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, salariile de bază pentru personalul administrativ/nedidactic din sistemul național de învățământ, se majorează începând cu data de 1 ianuarie 2024, cu 250 de lei față de nivelul salariilor de bază la gradația 0 de vechime în muncă, din luna decembrie 2023, respectiv se majorează cu 450 de lei începând cu salariile aferente lunii iunie 2024 față de nivelul salariilor de bază la gradația 0 de vechime în muncă din luna decembrie 2023.

(3) Începând cu salariile aferente lunii ianuarie 2024, prin derogare de la dispoziţiile art. 12
alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, salariile de bază ale personalului din instituțiile și unitățile care funcționează în subordinea sau în coordonarea Ministerului Educației, altul decât cel prevăzut la alin (1) și (2), se majorează cu 8% față de nivelul salariilor de bază din luna decembrie 2023, respectiv se majorează cu 12% începând cu salariile aferente lunii iunie 2024 față de nivelul salariilor de bază din luna decembrie 2023.”

Salariile din grilele de mai jos sunt salariile de bază, adică salarii brute, calculate pentru gradația 0.

Grilele cu salariile din 2024 – proiect:

Pentru comparație, grilele cu salariile valabile în decembrie 2023, aprobate în iunie prin OUG 57/2023, pot fi consultate aici.


85 comments
  1. nu pot sa mai răspund în acelasi dialog domnului “s” și “da-man”, însă răspunsul trimis în dialog cu domul “madeinro” și pentru dânșii.
    Sper că se va publica. La care as mai adauga..

    Se pare că dvs. prin “model de business” înțelegeti doar bani, ba mai mult…doar banii pe care pot sa ii obțin ACUM.
    ei nu, de exemplu și la stat se aplică.. nu e mai bine când intrați într-un spital de stat mai curat decât acum 10 ani, medicii sunt la programări, șpaga s-a redus,etc….atunci putem trage concluzia că managerul acelui spital de stat a schimbat “modelul de business” și a pus oarecum clientul in prim-plan, deși da, evident că în foarte multe spitale mai este mult de lucru.
    O administrare publică către care te poți adresa online, care rezolva cererile mai rapid,etc…la fel putem spune că a schimbat modelul de business, punând contribuabilul(clientul) in prim-plan. Dar, și aici mai e mult până departe..
    In învățământ vedem doar revendicări salariale, sporuri, beneficii cat cuprinde, multe zile libere, mai nou norma de 16 ore, crearea unui sistem care impune meditațiile (bani cu care se mai rotunjesc binișor veniturile),etc.
    Testele PISA la gunoi cu ele, că…”ne minte”, știm noi “cum vine treaba”. Poate un pic exagerat, dar cam așa vorbesc multi dintre elevii de astăzi incercand sa exprime punctul de vedere al “profesorilor” din comentarii. (Copy-paste după un comentariu scris tot de mine)))
    Mă tot îndemnați să merg in învățământ ..pai nu poate un om sa schimbe un sistem, dar eu pot sa atrag atenția când un sistem plin de beneficii, care are rezultate foarte slabe, o ia pe arătură rău de tot…și dacă tot vreți bani, de ce nu mergeți în privat și cereți măriri, incercati un șantaj de genul “intrăm în grevă si nu închidem anul școlar”, sau obligati-va clienții sa vina la dvs. la meditații…sau alte metode demne de un cadru didactic.

    Păcat că dvs încheiati prin aceleași atacuri personale, o denigrare seacă a celui care îndrăznește să rostească niste lucruri evidente, dar care nu va convin, însă eu închei prin a vă ura: Fruntea sus, chiar daca vacanta asta a trecut..într-o lună vine următoarea

    1. Draga cineva,

      V-am mai explicat cum e cu “norma didactica.” Acele ore reprezinta nr de ore in clasa, fata in fata cu elevii. Pe langa acea norma, profesorul petrece cel putin inca o astfel de norma ca sa rezolve alte chestiuni pt scoala, lectii, elevi (adica minim 45 ore/saptamana, ajungand la 10-12 ore pe zi … zi lumina).
      Nu cunoasteti si refuzati sa intelegeti, desi vad ca vi s-a mai explicat pe aici.
      Eu nu mai pierd timp cu comentariile dv pline de dezinformari, care sunt, de fapt, atacuri nemeritate la adresa tuturor profesorilor.

      1. Afirmația dvs. este aberantă.
        10-12 ore pe zi in cele șapte luni? sau în toate lunile unui an calendaristic? “gluma”:)) ..serioși sunt doar banii pe care ii luați din salarii, sporuri, meditații…
        Repet, atunci cum va explicați ca profesorii de la materii “cu greutate”, au timp de 16-20 de ore pentru meditații, pe săptămână? …întrebare retorică.
        ce este de înțeles? nu ați prezentat niciun contrargument valid la afirmațiile mele din comentariile precedente, l-ați ales pe ăsta cu “munca zi-lumina”…dar nici pe ăsta nu l-ați citit atent, el fiind combătut prin întrebarea retorică de mai sus, și prin multe alte exemple.
        Iarăși terminați printr-o frază plina de ura la adresa celui care va aduce in discuție argumente logice. Eu închei pentru ultima data comentariile cu dvs. si vă urez : Fruntea sus, peste o lună aveti vancanta de schi! Sa nu o ratați, fiind așa prins cu treabă, 12 ore pe zi, zi de zi, “zi-lumina”!

        1. Dl “cineva,”
          Nu faceti decat sa re-postati aceleasi mesaje, in reluare, pline de minciuni grosolane, de informatii FAKE si de reavointa.

          Nu stiu cine v-a mintit legat de scoli si cadre didactice sau daca nu cumva dv in cunostinta de cauza raspanditi toate aceste prostii si dezinformari.
          Oricare ar fi adevarul, ca mintiti fara sa va dati seama sau cu intentie, eu nu va mai explic care e realitatea. Dupa atatea comentarii aiurea, aproape identice intre ele si pline de rautati, pe care le-ati tot facut pe aici, e clar ca dv nu vreti sa stiti realitatea.

          Eu nu-mi mai irosesc timpul nici sa va raspund si nici macar sa va mai citesc postarile – sunt toate mincinoase si toate la fel, de parca ati fi un disc defect, blocat pe 2-3 note false.

          1. Nu sunteți capabili sa răspundeți la întrebarea: “cum sa poate sa lucrați 12 ore pe zi, când faceți cel puțin 4 ore de meditații?’.
            Bonus! sunteți plătiți separat, pentru participarea la testele naționale.
            Faceți afirmații lipsite de substanță, care pica la prima întrebare.
            Lista de beneficii ale angajaților din învățământ în raport cu angajații din privat o știe “tot poporul”, dar din diverse motive nu o conștientizează…
            Un comentariu ca al dvs., plin de ura împotriva unuia care spune “lucrurilor pe nume”, nu face decât să vă pună într-o lumină defavorabilă.

    2. Nu v-am “atacat,” domnu’ “cineva” din IT! Dv, insa, chiar denigrati absolut toti profesorii.

      Mi se pare extrem de interesant ca nu va deranjeaza absolut nicio alta categorie de bugetari. Doar profesorii genereaza “cresterea deficitului bugetar” – sustineti dv. 😳🤔🙄 Chiar asa??🙃

      In ce priveste exprimarea dv., daca tot ati adus vorba, iata: NU, nu v-ati exprimat “clar, cursiv si corect.” Acel nr 3, despre testele PISA, este aberant ca exprimare si fals ca idee. Si apoi dv vi se par corecte exprimari ca acestea de mai jos?
      – “marirea salariile profesorilor …”
      – “intre un deficit de 5,2 sau de 4,9…”
      – “marirele salariale”
      – ” acest analfabetism […] e printre cel mai mare din UE” etc …In fine, nu am timp si-s prea multe si dese astfel de “scapari” in exprimarea dv.
      Totusi, greselile de exprimare sau/si scriere nu m-ar deranja, daca nu ar fi asociate cu idei gresite si cu antipatia dv otravita si otravitoare fata de toti reprezentantii unei profesii. E cu totul gresit sa generalizati – generalizarea sta de multe ori la baza rasismului si a discriminarii.
      Atitudinea dv fata de toate cadrele didactice e nejustificata sau poate justificarea dv va este vreo problema personala cu vreun prof sau cu cativa si atunci …nu e corecta!

      Pana acum ii stimam pe toti cei din IT, prin prisma profesiei. Dv, insa, m-ati facut sa-mi dau seama ca nu pot sa admir o breasla, ca si eu gresesc generalizand.
      Nu pot avea niciun pic de stima fata o persoana care-si varsa otrava necontrolat, nejustificat si, in acelasi timp, si cu greseli de exprimare.

      Spuneti ca nu intrati in invatamant pt ca un singur om (in speta dumneavoastra) nu poate schimba sistemul. Atunci ce credeti ca poate face un profesor?? Ce “pretentii” aveti?

      Eu nu am “pretentii” de la dv si nici de la mediul privat.
      Cred ca profesorii, ca si IT-istii si orice alti profesionisti, au rolul lor in societate. Si cred ca e gresit (desi se considera ceva modern, “in trend”🙃) sa vorbim in sanatate si educatie despre “clienti,” in loc de pacienti si, respectiv, elevi. Sanatatea si educatia nu trebuie privite ca niste “afaceri.” E, cum ziceati in alt context, mult de discutat, iar eu nu mai vad rostul aici, mai ales cu cineva care vrea doar sa jigneasca si sa semene ura fata de profesori.

      In prezent profesorilor le e foarte dificil sa-si faca meseria din multe motive si unul important este denigrarea permanenta din partea unora si a altora, mai ales in baza ideilor gresite legate de multele si lungile concedii, banii multi din …meditatii si altele asemenea.

      Intrati in invatamant, domnu’ “cineva,” daca vreti sa stiti adevarul, realitatea, nu bazaconiile si minciunile!
      Nu mai vorbiti de pe margine in necunostinta de cauza!

      1. In tot comentariu dvs. de 1000-2000 de cuvinte, nu aduceti niciun argument pentru a justifica beneficiile angajatilor pe post de “profesor”, raportate la beneficiile angajatilor din mediu privat… doar incercati o denigrarea ieftina a celor care spun “lucurilor pe nume” despre sistemul de invatamant. Daca in aceste afirmatii se regasesc unu, doi sau toti profesorii, este treaba fiecaruia, dar eu nu discut despre o anumita persoana, pentru ca sunt si profesori de exceptie, dar foarte putini.

        Referitor la testle PISA, colegul dvs. “s” a spus intr-un comentariu, citez “Testele PISA sunt cu dus si intors… s-a mai vorbit de ele, nu-s relevante pt invatamantul romanesc.”
        Cred ca oricine care are cat de cat simtul umorului poate accepta reformualrea facuta de mine, folosind dezcordurile in vorbire, pe care le fac foarte multi elevi.
        Alt coleg a scris intr-un comentariu : “faptul ca la pisa au participat elevi slabi (parca anume alesi!).” — trecand peste “pisa” cu litere mici, daca e asa, de nu v-am vazut la un protest amplu, in care sa semnalati acest lucru printr-o greva? nu am vazut …

        Subiectul este:”Grile salariile din invatamant, in 2024, pentru profesori,…” – daca subiectul era despre domeniile: sanatate, finante, politica,s.a.m.d. … se discuta despre domeniu din subiect.

        Asa este, sunt cateva greseli de tipar, iar la ”acest analfabetism […] e printre cel mai mare din UE” — initial am scris “e cel mai mare din UE”, insa nu eram exact, e pe locul 27 din 28, si am pus doar “printre”, omitand sa corectez “cele” si “mari”…INSA IDEE ESTE ACEEASI SI ESTE CEA CARE CONTEAZA, in acest caz de “vorbire libera”.

        Inainte de a fi “pacient”, el are contributia la sanatate platita (direct, prin salariu, din bugetul de stat,etc.). Nu privim domneniu “sanatate” ca pe o afacere, ba dimpotriva, dar asteptam standarde de calitate… insa cautati doar nod in papura in orice scriu eu, aveti doar o atitudine de “sacal”, si va abatei de la subiect.
        Nu stiu daca aveti greseli de scriere, insa dvs. nu exprimati nimic, nici macar o idee morala, corecta, concreta. Faceti doar niste afirmatii “ieftine” care pica la prima intrebare…pai ce dialectica am putea avea?

        Ba aveti pretentii de la mediu privat, pai bugetul tarii de unde vine? 80-90% din taxele platite de mediu privat, din salariile celor din mediu privat, care ACUM trebuie scazute pentru a acoperi deficitul, etc.

        Evident ca fiecare profesie isi are rolul ei in societate, insa cand angajatii din invatamant au mult mai multe beneficii (cateva mai jos) fata de cei din privat, atunci avem o problema. Iar cand celor din privat le sunt marite contributiile (implicit micsorat salariu) pentru ca este deficitul bugetar mare, iar cei din invatamant primesc bani in plus si deficitul se mareste, atunci avem o problema… mare.
        O problema pe care nu o rezolvam noi pe acest forum, dar sper ca colegii mei din IT sa se trezeasca la un moment dat, si sa nu mai plece asa usor din tara…

        Repet cateva dintre beneficii : post pe “viata”, concediu extins, program redus, bani din medidatii cu “japca”, sporuri, norma de hrana, vouchere de vacanta( bani care iti acopera un sejur bunicel la cateva pensiuni ale sindicatului),etc. Iar daca impartim salariu anual la numarul de ore lucrate, stati extrem de bine fata de oricine din privat.
        Sa nu uitam si de cadouri, care NU trebuie primite de profesori, doar in cazuri exeptionale. Dar asta cate sunt, in ce cantitate, e discutabil … insa cu siguranta sunt ceva reprezentativ pentru cadrele didactice.
        BONUS !!!! plata separata pentru participarea la examenele nationale (desi orele respectiva ar intra in programul normal de lucru al oricarui angajat din privat)…. si cu meditatiile 16-20 de ore, cand aveti timp si de cele 12 ore zi-lumina platite doar din “salariu de baza”? … o intreabare retorica. c.c.t.d. Informare si realism.

  2. Domnu’ “cineva,”
    Nu ati obosit sa tot dati tuturor (copy-paste) aceleasi mesaje despre amarata de taxa pt IT si, vorba cantecului, “vinovatii fara vina”(profesorii) pt introducerea ei??

    Luati o pauza, beti o gura de apa si ganditi-va la ce alte venituri au crescut/cresc in paralel cu introducerea acelei taxe: pt cei din sanatate si finante, pt primari, pt …”speciali”(sa tina si ei, saracutii, pasul cu inflatia!)…
    Nu mai faceti total fortat si gratuit legatura cu invatamantul, a carui calitate, apropo, nu se poate stabili prin rezultatele pisa!! De ce nu va uitati si la alti “indicatori” – o micuta crestere (discutabila) a numarului celor care au trecut EN, rezultatele romanilor la olimpiade etc… si faptul ca la pisa au participat elevi slabi (parca anume alesi!).

    In plus, in intreaga lume (coincidenta sau nu) odata cu dezvoltarea IT si cu pregnanta sa in cotidian, a scazut interesul pt invatare, studiu, educatie!! A mai venit si chat-gpt si altele asemenea care dau o noua “lovitura” apetentei pt a invata.

    Pe de alta parte, faceti un calcul simplu: o crestere de 13%, asa de mult trambitata pana la intoxicarea maselor (pt ca “o minciuna repetata prea mult ajunge sa treaca drept adevar”) se topeste in inflatie (pe care n-o acopera) si in impozite si taxe si se intoarce rapid (plus inca, cel putin, pe atat) – unde credeti? In buzunarele statului…

    Lasati aceasta inversunare cu care va tot imprastiati (copy-paste) pe aici aceste mesaje pline de dezinformari!!

    Si, asa cum v-au mai incurajat altii pe aici, mergeti domnule in invatamant sa vedeti exact ce si cum e cu marirea maririlor de toata jena si sa aveti acele vacante non-stop la care visati (care, apropo, nu exista, domnule!), dar mai intai invatati sa va exprimati clar, cursiv si sa scrieti corect.

    1. 1.Mărirea salariile profesorilor implica o mărire directă a deficitului bugetar, unde orice suma contează. Este o diferență mare in respectarea tratatelor UE intre un deficit de 5.2 sau de 4.9. Cum scăderea deficitului a fost motivul principal al acestei creșteri a taxelor pentru IT-isti, putem trage lejer concluzia că nu prea sunt așa “fara vină” având în vedere : organizarea sindicală, presiunea socială( nu se mai încheie “anul școlar”), directorași minimoguli imobiliari și înscriși în partidul “corespunzător”.
      Dvs. (corpul didactic) va rog nu va asociați cu acel cântec, deoarece aveți pretenția ca doar cei din privat sa lucreze in economia de piață, în mediu concurențial, iar dvs. să stați în posturi titularizabile pe viață, cu beneficii serioase, mai faceți și acest șantaj : ” nu închidem anul școlar daca nu ne măriți salariile” ( care nu sunt deloc mici) …voi sunteți “stat în stat”. Unde mai pui că primiți și pomeni in an electoral de la FSN…
      2.Articolul are ca subiect mărirele salariale ale profesorilor. Nu putem discuta chiar așa de toată România în câteva fraze. Pe scurt eu nu sunt de acord cu nicio creștere de salarii care mărește deficitului bugetar.
      3.Testele PISA sunt un indicator important, dar bineînțeles că dacă rezultatele nu ne plac … la gunoi cu ele, că “ne minte”, știm noi “cum vine treaba”. Poate un pic exagerat, dar cam așa vorbesc multi dintre elevii de astăzi incercand sa exprime punctul de vedere al “profesorilor” din comentarii. (Copy-paste după un comentariu scris tot de mine))))

      4.Probabil că a scăzut, însă in Romania acest analfabetism funcțional în rândul elevilor (citim fara sa înțelegem) este printre cel mai mare din UE.
      5. Vorbeam doar de sursa de venit nu de TVA sau alte taxe locale, ganditi-va cum este să scadă salariu cu 13% având si aceasta inflație? Pentru IT este o problema, pentru că nu putem aduce copiii la meditații cu “japca”, sa ne mai rotunjim veniturile.
      Nu va ajunge nici creșterea asta? Pai măriți tariful la mediație, că doar sunteți “băieți deștepți”.
      această creștere inteleg că este la salariu de bază, însă salariu net creste mai mult, acesta fiind ajustat și cu sporurile(care au niste procente serioase).
      O alta mica lecție de economie …contribuțiile dvs. din salariu către sănătate sau pensie, sunt plătite tot din bugetul de stat (care are probleme cu defictul). Pentru că în cazul unui consult medical(analize preventive anuale) al unui cadru didactic, spitalul respectiv își plătește: medicul, asistenta, căldura, laborantul, curățenia,etc. din contributia la sănătate plătită de Ministerul Educație. Și acest Minister al Educației își ia banii tot din bugetul de stat (cel care trebuie acum umflat cu taxele din IT).
      Sper că m-am exprimat clar, cursiv și corect referitor la aceste contribuții. Dar când adevărul supără, găsim noi niste noroi pe jos cu care sa denigram autorul…
      Săptămânile de vacanta le-am calculat: 3 luni vara, una in toamna, școala altfel, săptămâna verde, doua iarna, una de schi, doua de primăvară,o punte cu zile libere legale, 27.10, ziua educație, lecții deschise, daca mai faceți și o grevă “salarizată”…sarim lejer de 5 luni . Sunt mii de cazuri unde copiii sunt aduși la meditatii cu japca, etc….nu știu unde este dezinformarea în ce am scris în acest comentariu (cap-coadă).
      Și mai zicea o persoana din comentarii că sunteți surmenați după cele 16 sau 18 ore…pai cum să fiți surmenați când voi mai faceți meditații încă 16-20 de ore pe săptămână?
      Chiar credeți că toți românii sunt orbi?
      Sa nu îmi ziceți că în toate aceste zile libere enumerate mai sus, profesorii stau zi lumina la scoala sau in conferințe online in care își storc mintea pentru a găsi soluții pentru a scoate învățământul din criză, pentru a apropia elevul de studiu, pentru a ridica universitatile in topul mondial, pentru a deschide zeci de instituții de cercetare și a semna contracte cu firmele din diverse domenii (inginerie, telecom, optoelectronica, radio, etc.)… Cum ar fi sa fie așa? O utopie….așa că mai plimba domne’ ursu cu acuzația asta de dezinformare…
      A priori ni se spune că profesorii sunt niște oameni axați pe educație, de o conduită morală impecabila,bla,bla….dar din păcate experiența ne dovedește că sunt doar niste “ageamii” axați pe un salariu cat mai mare, beneficii cat cuprinde, care forțează copiii sa vina la meditatii, șantajiști – când amenință cu neinchiderea anului școlar, fiind în grevă. Nu trebuie uitate nici răzbunările personale pe elevi, dar și cum se comportă între ei… ce ura au cei care fac meditatii pe cei care nu fac, că nu au “materie de examen”. Și lista poate continua….

      Păcat că dvs încheiati prin aceleași atacuri personale, o denigrare seacă a celui care îndrăznește să rostească niste lucruri evidente, dar care nu va convin, însă eu închei prin a vă ura: Fruntea sus, chiar daca vacanta asta a trecut..într-o lună vine următoarea.

  3. Domnule CINEVA (sau doamna😍),
    E posibil sa se fi strecurat o greseala pe aici.
    Din cate stiu reducerea cu 2 ore a normei se aplica doar dupa un numar mare de ani vechime (cam in prag de pensie) si e de inteles.
    Prezenta la clasa a profesorului, pt predare-ascultare (activitate didactica) se realizeaza cu un foarte mare consum nervos. Tocmai de aceea sunt gandite normele astfel (18 ore), pt ca, pe langa prezenta la clasa (unde in 4-5 ore omul e epuizat ca dupa 12 ore in alt domeniu), profesorul mai trebuie sa se ocupe si de alte chestiuni legate de ore si profesie (teste, materiale pt ore si pregatirea orelor …).
    Cu varsta epuizarea nervoasa se resimte si mai si.

    1. haha…e de înțeles? pai in programare/IT cum se așteaptă tara asta sa duci pana la 65 de ani și sa te reinventezi an de an, cu 10 ore pe zi, 21 de zile libere, mereu cu termene de livrare,etc.?
      pe când la profesori ai postul asigurat până la pensie, performanta de la testele PISA e spre zero…ai 3 luni continue în care te destresezi complet, mah dar complet…plus alte 6 săptămâni vacanta, cu alte zile libere legale fara stres, nu că te cheamă patronul că s-a defectat nu știu ce și sta clientul pe noi….și predai cam acceasi materie din 1960( la matematica de ex.)…și
      acum guvernul a tăiat de la IT că e deficitul bugetar mare, dar mărește salariile profesorilor?…
      noi nu vedem elefantul din cameră:)))
      as venii și eu în învățământ, dar din păcate posturile titularizabile nu sunt scoase la concurs, sau cazuri concrete în care sunt pe pile…că na, mai toți directorii sunt “mini moguli” imobiliari…din salariu ăla de 5-6000 Ron :))))

      1. Draga “cineva”,
        “elefantul din camera” e translucid si se confunda cu tapetul. Elefantul acela e uneori un iepure ascuns prin diverse palarii de catre “magicienii politruci.”
        Bani pe care-i pierd cei din IT nu au ajuns si nu ajung la profesori.
        De ce nu se uita oamenii si la alte categorii? La acelea mai …speciale.

        De ce va luati iar de profesori, cand nu ei v-au hotarat taxele, ci aceia care-i mint si pe cei din invatamant!!?

        1. pentru că cei din învățământ pot să facă cer măriri salariale si le primesc când țara e cu un deficit bugetar record
          …e că și cum ai niste hoți care îți intră în casă, și o parte din banii furați ii dau către martori pentru a le cumpăra tăcerea când aceștia ridica vocea.

          DA, o parte (probabil mica) din taxele plătite de IT-isti și firmele care sunt aici pentru IT-isti ajung in salariu brut al profesorilor(ce luați în mână plus contributia la sănătate de exemplu, tot bani care se duc spre spitale virați tot din taxele de pe IT)

          tabloul e destul de simplu : se iau bani de la unii pe motiv că e deficit (nu sunt bani), dar se găsesc sa se dea la alții.
          aici pot exista nuanțe, dar nici una in favoarea profesorilor, in special a celor care fac meditatii cu “japca”, și auzi și tu că mai plătesc și 5-10% taxe ca PFA

    2. sunteți surmenați după cele 16 sau 18 ore…pai cum să fiți surmenați când voi mai faceți meditații încă 16-20 de ore pe săptămână?
      de unde atâtea aberații??? 4 ore cu 40 de minute pauză în care predai aceeași materie de 20 de ani, sunt la fel ca 12 ore in alt domeniu? ce domeniu domeniu domne’, că și paznic la farmacie turbezi in 12 ore, 200 de ore pe lună…și nici nu ai cele 5 luni vacanta…

  4. Stimate “cineva,”
    Se intelege ca NU sunteti “cineva” din/in invatamant.
    Cum il faceti sa asculte de “Republica” si dialectica lui Platon pe elevul cu tigara in mana (sau fara!), injurandu-va de familie cum nu ati mai auzit si privindu-va agresiv, gata sa va loveasca pt simplul motiv ca l-ati RUGAT sa se aseze in banca?!
    Nu ai voie sa-l dai afara din clasa, nu-l poti exmatricula si …nu poti face cam nimic!! Pt ca are “dreptul” sa stea in clasa (asa cum ati zis chiar dv).

    Nu mai filozofati in legatura cu realitatea crunta si mizerabila, in care profesorul are nevoie de o sabie ninja in locul dialecticii.

    Sunteti cumva la fel ca ministra Deca, cea care crede ca, problemele au disparut, daca postarile cu injuraturi la adresa ei au fost sterse de secretare si de toata “echipa” ei (platita regeste pt asta, din banii nostri!)

    E usor sa vorbiti de pe margine, de prin ministere si pe la tv, neatinsi de “praful si noroiul ulitei!”
    Mergeti la catedra, intr-o scoala obisnuita si …dati un exemplu, daca vi se pare ca va vor salva argumentele dv!

    1. stimabili, copilul respectiv petrece foarte mult timp la școală, i se dau teme, are colegii care îl influențează…aici este in mare vina sistemul de învățământ în care el își petrece cea mai mare parte din timp, profesorii vor doar salarii…și cam atât:)))
      eu nu zic de profesorul x câteodată când primește “marfa proastă” îi este să își facă meseria, un fel de “greau moștenire” a celor din guvern….
      dar de ce in privat nu putem să zicem la fel??că uite patroane ce cod a scris ăla? nu pot sa fac nimic aici…pai este imediat data afară, că vorba aia daca ar fi la fel și magazinul online de la emag, nu ar mai cumpăra lumea, la fel și operatorii de Telecom…suntem mereu obișnuiți să meargă serviciul, ba chiar mult mai bine decât în țările din vest.. e un “model de business” diferit în IT/inginerie fata de sistemul educațional din Romania, daca înțelegeti ce vreau sa spun….
      doar cu serviciile de la stat suntem obișnuiți să avem calitatea din “batustan”….
      pai schimbati sistemul și mentalitatea, urmăriți copilul respectiv de la clasa 0 și până la 12-a cu interes și preocupare reală, nu cu bătaie de joc, greve, meditații, și vărsarea frustrărilor de acasă pe elevi…
      și cate și mai câte, între timp iar pierdem elefantul din cameră, hai sa mai tăiem la IT-isti …că ne trebuie voturi de la personalul didactic, probabil directorii au ceva mai multa influență, dar și “ageamii” de rând trebuie ospătați…

      1. “cineva,”
        Sunteti total neinformat si dezinformati la greu, cum se zice. Daca o faceti in necunostinta de cauza, e grav (ca autodidact, cum va laudati, trebuia sa depuneti un efort sa cititi atent ce am scris si ce mai scrie lumea pe aici sau sa cautati informatii REALE despre munca in invatamant). Daca o faceti (dezinformarea) intentionat, este si mai grav!

        Dv chiar comparati huliganul gata sa injunghie un profesor cu un coleg it-ist care scrie un cod gresit??

        NU, NU, NU, nu este vina profesorilor pt golanii care deranjeaza orele si sunt agresivi cu toata lumea!!

        Dar am inteles ca vreti sa intrati in invatamant si atunci …veti experimenta direct.

        1. din păcate nu ați înțeles nici comparația, nici modelul de business din mediul privat… eu vorbesc de un sistem care e interesat doar de salariu, cat mai multe beneficii si rezultate…ce o ieși, greaua moștenire, 7 ani de acasă, etc.
          daca ar exista o uniune a profesorilor pentru disciplina și educație din clasa 0 și până la BAC, s-ar găsi ceva soluții, nu mă dau expert că le știu pe toate…gen întărirea pazei, detectoare de metale in școli, asta in ultimă fază…dar respectivul huligan are un comportament deviant din ciclu primar, îl urmărim…daca ceilalți din clasa nu ar mai rade la mizeriile făcute de asta, și el s-ar potoli….și încă ceva, eu am foarte multe exemple concrete în care elementele perturbatoare din clasa erau chiar copiii profesorilor (in general băieți), cu girul lui mămica, care trăgea sforile sa îl scoata pe Goe din belele…

          prin comentariile astea doar apărați un sistem educațional putred, care a avut rezultatul la testele PISA = penultimul loc din Europa…

          și da, poate că aș venii in învățământ, însă nu am loc, posturi titularizabile sunt puține și se dau pe pile, sunt o grămadă de cazuri concrete cu directorași moguli imobiliari, înscriși în partidul politic corespunzător.
          până atunci spor la cheltuit banii celor din IT care stau cu nasul în cod, și trb sa se reinventeze de la an la an… ca și voi tot “speciali” sunteți… Vacanta plăcută și sper sa nu mă înjurați prea tare.

          1. nu, scrie codul astfel încât să îl înțelega doar el și patronul să rămână în pom când un programator pleacă, dar comparația era făcuta in ideea că peste tot sunt probleme, dar în mediu privat se caută o rezolvare a problemelor, in acest caz se scrie codul pe o platformă comuna, se încearcă împărțirea executării minicerintelor între cat mai multi colegi, etc.

            la “problema cu huliganul” stam doar și ne plângem, îi dăm note de trecere și aia e…sa se duca unde o știi, o alta problema rezolvată.

            și apropo, dar chiar așa e “problema cu huliganul” ceva generalizat? cel puțin jumătate dintre cei care sunt in sistemul de învățământ sunt afectați de acest huligan care la pune cuțitul la gât profesorilor de clasa a 5-a, a 6-a??
            ați încercat vreo trei, patru soluții și e la fel? nu v-am văzut in Piata Victoriei cu pancarte de genul “opriți huliganismul”, “huliganii pun cuțitul la gât”, etc….tot ce s-a văzut a fost doar legat de salarii, că 5 luni pe an concediu aveți,16-18 ore pe săptămână aveți, vouchere de vacanta aveți,etc. salarii actualizate va mai trebuie…
            NU, doar aruncați aici aceasta problema a “huliganului care scoate cuțitul” pentru a crea ceva senzațional, o hiperbolizare a unor probleme pentru care nici macar nu incercati să găsiți soluții, la nivel de sistem…la nivel de model de business, sa zic așa. nu că încercat doar profesorul X,Y…că în mediu privat ai magazine online available non stop, ai telefonie available non stop și de calitate, ai servicii bancare la distanță available non stop, pentru că este un model de business axat pe client, pe rezultat, simplificare, adaptare la nevoi, etc….nu pentru că este bun doar un IT-ist anume și rezolva ăla totul din sectorul IT.

            întrebarile sunt retorice, având în vedere “experiența răspunsurilor pro-cadre didactice” de pe acest forum, mă aștept doar la un comentariu de genul “ce agramat scrieți” pentru că ar lipsi un cuvânt într-un comentariu de 1000 de cuvinte scris “la cald”, al unuia care nu are aproximativ 5 luni pe an perioadă de relaxare.

            vacanta plăcută! chiar daca asta s-a terminat, nici nu îți dai seama când vine următoarea săptămână liberă

          2. Cineva,
            Intrati in invatamant. Nu v-ati interesat, dar posturi exista. Pt titularizare se da examen.

            Testele PISA sunt cu dus si intors… s-a mai vorbit de ele, nu-s relevante pt invatamantul romanesc.

            Si sa stiti ca invatamantul nu e un “business,” asa cum e domeniul dv de activitate.

            Mergeti in invatamant!👍😍

          3. Draga cineva,
            Nu mai dati sfaturi in necunostinta de cauza!
            Mergeti in invatamant si dati exemplu de cum se face!!

  5. 1.ba chiar aici pe edupedu avem clar norna didactică de 16 ore , maximum 20 de ore pentru debutanții: https://www.google.com/amp/s/www.edupedu.ro/norma-didactica-a-profesorilor-cu-peste-15-ani-vechime-in-invatamant-si-gradul-didactic-i-poate-fi-redusa-cu-doua-ore-fara-ca-salariul-sa-fie-afectat-prevede-noua-lege-a-educatiei/amp/

    2.chiar eu am “trăit” lucrările de control date când ai chef, la cel mai bun liceu după media de admitere dintr-o reședința de județ, și am văzut/auzit la multi colegii că se practică frecvent
    3.nu este adevărat, pentru supraveghere examene sunteți plătiți separat, deși ar intra clar în cele 40 de ore pe săptămână ale oricărui angajat din privat
    4. având în vedere că în vacanțe eram prin curtea scolii, arareori mai vedeai cate un profesor, de fapt cam deloc…și nu îmi spuneți că se lucrează online in vacanțe..deci un 5 luni concediu, sa fiu rezonabil, fara alte punți și ziua educație, ore care nu se fac că chiulesc elevii, ziua cu lecții deschise, ziua 27.10, etc. in care nu îmi spuneți că vineri 27.10 marea majoritate a profesorilor din București făceau cursuri de specializare, ar fi o gluma foarte buna :)))
    5. meditații pe gratis pentru olimpiada:))…asta e o excepție, nu vorbim de profesorii de excepție, aici jos pălăria pentru o profesoara de biologie din liceu…ăștia sunt câțiva pe județ, eu vorbesc de grosul meditațiilor in care elevii sunt luați cu “japca” și ies la fel de “buni” precum au intrat, și nu îmi ziceți că plătiți ca PFA(undeva la 5%) din încasări va rog sa plătiți ca un IT-ist, undeva la 40% din salariu(venitul) brut

    și câte și mai câte…

    daca dvs. chiar va pregătiți pentru titularizare sau diverse grade, foarte bine, dacă luați elevii la mediatatii fara plata, la fel foarte bine…dar nu asta e tipul de profesor reprezentativ…
    dacă luați jumătate din clasa la mediație, e o problema.. asta e tipul de profesor reprezentativ…
    dar haideți să nu mințim și să nu ne mințim, că posturile alea titularizabile sunt scoase la concurs doar pe pile…și că măcar la grevele astea toți profesorii cer salarii,nimic despre calitate. Calitatea învățământului a scăzut groaznic la testele PISA, dar din IT, inginerie se aduce spre 10% din PIB-ul României…vin firme care fac investiții în țară, etc. și nu e meritul sistemul de învățământ, cei mai mulți IT-isti sunt autodidacți, cu multe ore de studiu peste cele 40 pe săptămână, cu maximum 21 de zile de concediu pe an…

  6. Îngrijitoarele care au salariile cele mai mici din tot sistemul de Învățămînt. Cu ele ce faceți ? Responsabilități au cu carul.

  7. care 3 luni:)) sunt cam vreo 5 luni (vacanta de paste,de Crăciun, de toamnă, ziua educație, etc. niste punții, săptămâna altfel, etc…) norma de 16 ore pe săptămâna care este echivalentul a maximum două zile de muncă, dar de obicei la un privat care se respectă 16 ore le faci într-o zi jumătate de muncă, și în plus predai mereu cam acceasi materie, la privat trebuie sa te reinventezi mereu, in special in IT …și chiar din IT scad salariile că așa vrea guvernul, dar în învățământ cresc :)))

    unde punem că n-ai chef de oră, dai lucrare de control…:)), îți chemii elevii la meditații cu “japca”, culmea e că tu ii meditezi, dar va profesor cam praf la materia respectivă…dar ce zic eu culmea, toată chestia asta e culmea, pai auzi și tu profesorii care au posturi titularizabile pe viață se compara cu cei din ministere că aia primesc banii mai “pe degeaba” decât ei, pai compara-te cu aia de la privat…că elevii tai acolo merg,nu? sau e loc pentru cat mai multe pile la stat, o țară cât mai săracă și analfabeta, bună probabil de carne de tun pentru un alt episod care e la est de noi…

    1. In primul rand norma didactica nu este de 16 ore , în al doilea rand lucrările de control nu se dau ca nu ai ” chef ” de ore ci pentru ca evaluarea prin lucrări scrise este obligatorie , în al treilea rand concediul este de 62 zile / an nu de 5 luni , în al patrulea rand mulți facem ore suplimentare / pregătiri cu elevii pentru diverse concursuri , olimpiade sau examene ( evident neplătite pentru elevii cu care avem ore la clasa ) iar daca facem meditații ( care sunt ore de munca suplimentara obositoare ) avem PFA și plătim impozit în al cincilea rand trebuie sa facem cursuri de formare și perfecționare aproape în fiecare an în al șaselea rand în restul zilelor de ” vacanta ” din cele 5 luni menționate sunt 5 examene naționale ( doua care vizează vizează elevii dar e nevoie de profesori pentru organizarea lor și 3 care vizează profesorii -titularizarea , definitivatul și gradul 2 iar toți cei care susțin aceste examene numai vacanta nu au ) , în al șaptelea rand dacă tot comparați rofesorii cu IT-isti , comparați și salariile 3500-5500 net în IT , aproximativ 2500 în învățământ , în al șaptelea rand lucrările acelea pe care spuneați ca le dam când ne plictisim.trebuie corectate ceea ce nu se realizează în timpul celor 16 ore menționate de dvs ca fiind morma ( a-propo , eu am ore la 16 clase diferite , înmulțiți cu 20-30 de elevi cati sunt intr-o clasa și cu 1-5 minute / lucrare corectata sa aflati cam cât timp aloc pentru corectat ) , în al optulea rand suntem evaluați în fiecare an de ( de către directori , comisii de lucru consiliul de administrație al scolii din care fac parte printre altii ordonatorul de credite și părinți) etc etc . Știu ca în România exista liberate de exprimare dar ar fi frumos ca atunci când faceți niște afirmații despre un anumit subiect sa încercați sa aveți măcar un minim de informații despre subiectul respectiv ( în special când va dați cu părerea despre niște oameni ) . Asa ar fi frumos ….. An nou cu bine , sănătate și putere de munca pentru toți. La mulți ani !

      1. 1.ba chiar aici pe edupedu avem clar norna didactică de 16 ore , maximum 20 de ore pentru debutanții: https://www.google.com/amp/s/www.edupedu.ro/norma-didactica-a-profesorilor-cu-peste-15-ani-vechime-in-invatamant-si-gradul-didactic-i-poate-fi-redusa-cu-doua-ore-fara-ca-salariul-sa-fie-afectat-prevede-noua-lege-a-educatiei/amp/

        2.chiar eu am “trăit” lucrările de control date când ai chef, la cel mai bun liceu după media de admitere dintr-o reședința de județ, și am văzut/auzit la multi colegii că se practică frecvent
        3.nu este adevărat, pentru supraveghere examene sunteți plătiți separat, deși ar intra clar în cele 40 de ore pe săptămână ale oricărui angajat din privat
        4. având în vedere că în vacanțe eram prin curtea scolii, arareori mai vedeai cate un profesor, de fapt cam deloc…și nu îmi spuneți că se lucrează online in vacanțe..deci un 5 luni concediu, sa fiu rezonabil, fara alte punți și ziua educație, ore care nu se fac că chiulesc elevii, ziua cu lecții deschise, ziua 27.10, etc. in care nu îmi spuneți că vineri 27.10 marea majoritate a profesorilor din București făceau cursuri de specializare, ar fi o gluma foarte buna :)))
        5. meditații pe gratis pentru olimpiada:))…asta e o excepție, nu vorbim de profesorii de excepție, aici jos pălăria pentru o profesoara de biologie din liceu…ăștia sunt câțiva pe județ, eu vorbesc de grosul meditațiilor in care elevii sunt luați cu “japca” și ies la fel de “buni” precum au intrat, și nu îmi ziceți că plătiți ca PFA(undeva la 5%) din încasări va rog sa plătiți ca un IT-ist, undeva la 40% din salariu(venitul) brut

        și câte și mai câte…

        daca dvs. chiar va pregătiți pentru titularizare sau diverse grade, foarte bine, dacă luați elevii la mediatatii fara plata, la fel foarte bine…dar nu asta e tipul de profesor reprezentativ…
        dacă luați jumătate din clasa la mediație, e o problema.. asta e tipul de profesor reprezentativ…
        dar haideți să nu mințim și să nu ne mințim, că posturile alea titularizabile sunt scoase la concurs doar pe pile…și că măcar la grevele astea toți profesorii cer salarii,nimic despre calitate. Calitatea învățământului a scăzut groaznic la testele PISA, dar din IT, inginerie se aduce spre 10% din PIB-ul României…vin firme care fac investiții în țară, etc. și nu e meritul sistemul de învățământ, cei mai mulți IT-isti sunt autodidacți, cu multe ore de studiu peste cele 40 pe săptămână, cu maximum 21 de zile de concediu pe an…

  8. Acest sindicat trădător tocmai a luat din banii amărâților de îngrijitori ca sa-i mulțumească pe directori. Sa va fie rușine!

  9. Prea mult, mai fac și meditații… calitate nu prea… e bătălie pe posturile din învățământ… 3 zile pe săptămână libere,… vacante… 3 luni.. Note mari la toți… să nu le scadă salariu… dacă sunt note mici în catalog nu merge,,.. profu e prost… se ocupa numai de anumiți… e o delăsare cronică…. merge leafa și dacă la ora nu se face carte….

    1. Dna Stanculeanu,

      Sunteti intoxicata cu o groaza de minciuni – nu se dau meditatii decat la cateva materii (pt examene) si in nici un caz la nivelul la care e mintit “boborul cu televizorul” (nici ca bani, nici ca nr de ore sau de profi implicati), nu-s toate lunile alea de vacanta (cel mult luna august, dar nici aceea intreaga, ca mereu mai apare ceva de rezolvat la/pt scoala) si nici weekend de 3 zile 🙄😏. Cine v-a putut minti in halul asta?

      In plus, ziua de lucru a profului pt scoala/clasa/elevi nu se termina cand pleaca de la scoala – e greu sa intelegi asta pana vezi omul lucrand acasa pt scoala (situatii, hartii, teste) pana noaptea tarziu sau pana-n zori!

      In rest, fiecare pune notele cum crede/dupa aprecierea performantelor elevului.
      Daca ai clase “proaste” (ca asta ai primit – “materialul clientului”) nu e vina ta. Ca ti se cere performanta cu “materialul clientului” …asta e … mare problema! E proful nevoit sa faca “din *ah*t bici”!

      Daca vi se pare o viata super, relaxata si cu bani multi …mergeti in invatamant. Este criza de profi la multe materii. Acum e momentul sa intrati in “sistem”, desi s-ar putea sa fugiti la primul examen care va bate la usa sau la prima inspectie, ori cand va confruntati cu un elev/o eleva care va injura si va ameninta, iar apoi cu familia “copilasului” respectiv.

      Acum, cand cam toate merg prost (salarii si pensii mici, taxe si impozite tot mai mari, preturi din ce in ce mai uriase si promisiuni desarte) se tot cauta tapi ispasitori, sunt scosi in fata si vorbiti de rau pe toate caile cand profesorii, cand medicii, cand cine stie ce alta categorie care nu prea se poate apara.

      Sunt impinsi sa se certe intre ei (“dezbina si stapaneste!”) cand privatii cu bugetarii, cand parintii & elevii cu profesorii, cand intelectualii cu cei fara studii superioare etc.
      Iar cand se vorbeste despre “bugetari” nu se spune ca ei sunt impartiti in doua categorii mari:
      – cei cu salarii uriase si mereu in crestere (“specialii,” ministeriabilii, senatorii, parlamentarii, poli-trucii …) versus
      – cei mereu lasati de izbeliste (profesorii si “auxiliarii nedidactici,” micii functioari de pe la ghisee sau la matura (NU in ministere!) etc).

      Deci nu mai credeti tot ce auziti de la altii …mergeti in invatamant Doamna draga, sa vedeti cu ochii si pe pielea si nervii dv!

      E adevarat si ca nu exista padure fara uscaturi.

      Dar …un “codru uscat” aproape in intregime, cum se vede pe la guvern, aceasta padure putreda cam 90%, care inghite resurse pe nemestecate si cu o sete neostoita ….nu s-a mai vazut!🤔😂

    2. Ce-ai fumat? Sau , dimpotrivă, ești în depresie? De unde scoți prostiile astea, trei zile libere pe săptămână?! Mare-i gradina Ta, Doamne și mulți sar gardul.

      1. chiar aici pe edupedu norma de 16 ore, max 20 de ore pentru debutanții, asta înseamnă maximum 2 zile de lucru pentru un angajat din mediul privat…restul de 3 zile nu sunt libere??? și aici vorbim de angajații din privat cat de cat cu un progr normal, dar în particular la privat se fac lejer peste 200 de ore pe lună, și nici nu avem 5 luni vacanțe….doar 21 de zile libere…și alea date când vrea patronul…

  10. mi-am luat pop corn ca vad ca este treaba multa aici.
    au reusit sa va dezbine. didacticul primeste..auxiliarul primeste si el ceva…nedidacticul mai vedem.
    astept cu nerabdare sa vina liderul de sindicat pt a semna viitoarele liste pt nu stiu ce.

  11. Nedidacticii unde le sunt ,sporurile de lucruri grele și de toxicitate că lucrează cu toate substanțele care le distrug sănătatea. Cară bănci,scaune ,moloz .Muncesc prin școală cară saci de la elevi de 240kg care le distrug coloana .Pe lângă școală fac munci.Unde sunt sporurile domnilor de la sindicat? Noi putem trai cu 2500 lei salar ,care .uncim cel mai mult din școală. Bătaie de joc .Ni se dau niște firmituri că la câini. Muncim mai ceva ca la particular.Si nu suntem apreciați.Sutem tratați ca niște cerșetori de conducerile școlilor și de guvernanți.

  12. ce bagi asta scoti.
    selectie naturala, pe baza se salariu.. hotii din parlament, plus alti hoti securisti din serviciile secrete sa isi reduca salariile si profesorii sa castige 3300 de EURO.. in mana adica neto..
    profesoara, care castiga 11 milioane in 2015 si care a fost nevoita sa inparta chiria cu alte pesoane, a plecat in lume si nu se mai gandeste sa se intoarca in Ro nici sa auda de ac tara…bataie de joc… selectia nqturala, ce bagi asta scoti.. se vede analfabetul functional.. cat si curvele din toate berdelurile EU mai ales mitocanii din Ro

  13. Mai lasati-ne cu auxiliarii bibliotecarii laborantii. Plecati din sistem daca nu va ajunge salariul, vedeti daca va primeste la privat. Ca nu va primeste, aia e chestia, de-aia stati voi la scoala, CAINELE NU PLEACA DE LA MACELARIE

    Sunt profesor cu facultate de lunga durata “de cifre” nu de litere si barbologie si eu la peste 15 ani vechime am cu abia vreo 300 lei mai mult decat un debuant care vine 1-2 ani si pleaca, sau sub un administrator cu 10 clase care sta 6 ore la scoala si se uita pe telefon, striga la femeile de serviciu sa mute 2 banci si 3 scaune si atat. Ce-ai in subordine mai administratore? 3 femei de serviciu? Ce faci tu palpabil ptr banii aia?

    Eram la o scoala si fochistul sau administratorul venea la ora 9 la scoala ca bosii, iar noi aveam ore cu elevii de la 8 si erau in clase 7 grade Celsius ca dadeau drumul la caldura de la ora 9 cand maria sa binevoia sa se scoale.

    Ia sa ai tu in administratie 15 clase cu cate 30 elevi si sa-i inveti ceva si mai pune-i sa dea si bacul sau capacitatea si vezi cum e.

    Ce tot personal auxiliar la scoala? ia plecati si sa vedeti ca sunt alti 100 la usa, numai ca directorii ii angajeaza cunostinte, nici nu se publica joburile alea la ajofm.

    Bine ca au dat 30% la directori si la inspectori, exact acolo era sarakie mare.
    Criz amare de directori si inspectori, nu mai vrea nimeni sa fie director si inspector, vor toti la catedra sau la privat. Sa le marim la inspectori, sa le dam sa se lafaie, pe la mese puse, pe la conferinte, pe la oriunde se mananca si se bea.

    Demisionau saracii. La noi la scoala s-au batut pe postul de director vreo 4 insi. Asa de “nedorit” e postul de director. La inspectori erau si cate 2 pe o materie, se supapuneau,k nu stiau ce functii sa-si inventeze.

    Maistrii instructor au ajuns sa ia mai mult decat profesorii? toti inginerii care nu sunt primiti la privat adica. Are practica 7 ore semneaza cate 7 ore zilnic toata saptamana, si face doar 3 ore in rest e liber si cereti salarii? Cheama copchiii la ora 10 si la 13 le da drumul. Astea sunt 7 ore pe zi de practica?

  14. Am 30 de ani in invatamant 27 pe post de didactic auxiliar . Am post de conducere doar pe fluturasul de salariu si in contractul de munca in rest doar munca multa . Am 15 oameni in subordine, o cantina cu 200 de abonati zilnic , controale fara numar de la toate institutiile statului, concediu jumatate din ce au colegii de la didactic . Astea in conditiile in care nivelul meu de pregatire, studii este la fel ca al ununi cadru didactic salarizarea mea nu este nici macar apropiata cu a unui cadru didactic cu aceias vechime in invatamant . Salariul meu este echivalent cu al unui cadru didactic debutant . Vorba aia curat murdar coane Fanica La fiecare majorare salariala diferenta salariala intre categoriile de angajati din sistemul de educatie se adanceste . Nu mai am mult pana ala pensie si greu gasesti de lucru dupa ce treci de 50 de ani ca altfel plecam de mult din sistemul asta in care conteaza doar o categorie de angajati .

  15. eu nu pot sa înțeleg cum se măresc contribuțiile in IT, implicit se taie salariile că “nu sunt bani”, dar tot guvernul dă salarii mai mari in învățământ (sa nu vorbesc de calitatea net inferioară a profesorilor fata de cei din IT, programul de muncă, orele suplimentare, reinventarea de la an, etc.)
    apoi unii din învățământ se supără că primesc mai puțin decât alții (personal auxiliar,directori), dar haideți mai nene in privat și mai lăsați posturile alea titularizabile și pentru alții

      1. examenul nu poate fi o problema pentru cei care au luat peste 9,30 la BAC sau admiterea la UPB..problema este lipsa locurilor titularizabile în orașe.
        dar marea problema este comentariu din prima frază, cum își permite guvernul să taie salariile în IT că trebuie să “strângem cureaua”, dar hop se găsesc bani pentru “ageamii din învățământ” cu 5 luni concediu pe an… sa nu zic de mai toți directorii care sunt “minimoguli” imobiliari

        1. în cazul în care sunteți părinte și numiți profesorii ” ageamii din învățământ ” la ce atitudine va așteptați din partea copiilor dvs ? Ei , mergeți dvs sa susțineți o ora în fata unor copii de 16-17 ani care vin cu astfel de atitudine de acasă sa vedeți ce rezultate o sa obțineți. Atât am avut de spus

          1. până la 16 …17 ani copilul are foarte mult timp petrecut în mediu scolar, așa că dacă până la vârsta respectivă sistemul de învățământ s-ar fi ocupat de ei, atmosfera generală din clasa ar fi una propice studiului, și eventualele excepții de copii problema nu s-ar manifesta, cel puțin nu la ore…
            iar daca cineva v-ar zice “ageamii” la ora ați putea sa îl/o combateți prin dialectica, ca în Republica lui Platon…dar când argumentele lipesc… pentru că sistemul de învățământ are ca model pe cei din guvern/ministere, care “stau degeaba mai mult”, elevii vad și ei asta

          1. sa taie salariile din IT, pentru că trebuie să strângem cureaua …e bine așa? îmi vin banii înapoi pe card??

            având în vedere ca nu am 5 luni de concediu pe an să mă recuperez, as zice că e scuzabil…dar nu și pentru dvs. care vreți să denigrați orice comentariu scris “la cald”, pentru că lipsește un cuvânt …

            nu aveți cu niciun argument, doar atacuri personale pentru niste greseli minore …și pe aici sunt multe comentarii cu greșelile, dar esenta problemei nu este asta, si nici nu pot spune că scriu atât de agramat, a.i. sa nu înțelegeti argumentele

    1. Poate ca oti fi “cineva,” dar nu aveti caderea sa va exprimati despre calitatea celor din invatamant, prin simplul motiv ca e clar ca nu cunoasteti absolut nimic despre activitatea didactica.

      V-ati tot obisnuit, dv si altii din IT, sa va comparati cu alte categorii si sa credeti ca sunteti un fel de “crema” deasupra tuturor.

      Am vazut, din pacate IT-isti plafonati in ceva programe, pe care le stiu si din care nu ies. Am vazut si IT-isti geniali, dar nu pareti genul.🤫🤔 Fara suparare, poate ma insel, dar o spun ca sa vedeti cum e sa te critice cine nu te cunoaste🙃😍.

      Daca vreti in invatamant, vedeti ca se afiseaza la inspectorate toate posturile. Interesati-va! E mare nevoie de profi la stiinte (mate, info – exact ce v-ar “aranja,”nu-i asa?)

      Intre timp mai incercati si niste majuscule, niste semne de punctuatie, o virgula, un punct … o pauza de respiratie, intre toate criticile pe care in necunostinta de cauza le aduceti celor printre care doriti sa activati, din cate dati de inteles, daca nu vi se par strugurii prea verzi (ca acri sunt, sa stiti!)

      1. despre calitatea celor din învățământ “s-au exprimat” cei de la testele PISA, rezultatul îl știm cu toții.
        nu, eu nu consider că cai din IT sunt deasupra tuturor, doar ca trebuie sa ne supunem unui model de business din mediu privat, și nu avem beneficiile celor de la stat …făcând și noi o muncă intelectuală, fara 5 luni concediu pe an, 16-18 ore pe săptămână, și predând aceeași matematică, care se preda și în 1970..și foarte important siguranța unui post titularizabil pe viață.

        din păcate ați început cu atacuri personale evidente, dar probabil așa este când rămânem fără argumente…
        vacanta plăcută!

  16. Iar bătaie de joc:
    – nu este mărirea promisă,
    – pentru nedidactic, sume infime,
    – fără spor de conducere pentru administratorii de patrimoniu, care au personal în subordine.

  17. Daca labornatii si maistrii instructori iau 5-6000 ron si diversi administratori si 8000 lei e chiar teribil.
    Ar face bine sa incerce la privat sa vada cat vor lua.

    Sunt prea amri salariile in invatamant si prea multa coruptie si mancatorie, de-aia e lipsa de cadre nu ca sunt mici salariile.

    1. Un salariu de 6000 lei brut (ca in grile sunt valorile brute), inseamn un venit net de aproximativ 3500… Iar 8000 brut, cum spuneti dvs ca iau administratorii, este 4680 net pentru administratori (desi eu nu stiu la ce administratori va referiti, ca vad pe la mai toti sume in jur de 6000 plus minus ceva, in afara de administratorul sef de facultate care are chiar ceva peste 8000) … Chiar vi se par salarii asa de mari? Daca doriti si dumneavoastra sa luati 3500 de lei pe luna, cu siguranta veti putea gasi scoli care au nevoie de diversi maistri, ca la cat de bine sunt platite posturile astea in invatamant, sunt destule vacante…

  18. La mine salariul de bază conform acestei grile va “creşte” de la 8492 pe care îl am în prezent la 7726 în ianuarie urmând să “crească” ,iarăşi, la mai puţin ca până în 2023, la 8215 din luna iunie? Despre creştere este vorba? Se pare că ni se ia din salariu nu că ni se dă ceva.

    1. Inseamnă ca n-ai înțeles nimic, dar comentezi ca să zici ceva. Daca observi, sumele din tabel sunt pt gradația 0. Practic, vei avea circa 9500 lei baza, din ianuarie.

    2. Salariile din aceasta grila nu contin nici un fel de spor, nici cel de vechime. Sunt toate pentru gradatia 0 (adica fara vechime). Avand in vedere ca mentionati suma de 7726, presupun – conform grilei, ca sunteti cadru didactic cu gradul I si vechime peste 20 ani, Daca la suma de 7726 din grila se aplica sporul de vechime (care in cazul presupus de mine este de 24.5%), atunci salariul de baza brut provenit din aceste grile este de fapt 9618 (iar de la 1 iunie va ajunge – de la 8215 cat apare in grila, la 10 288 lei brut).
      Orice alt spor (suprasolicitare neuropsihica, dirigentie sau gradatie de merit, daca aveti, norma de hrana sau altele nu sunt incluse, ele nu se maresc, raman aceleasi sume care sunt si acum in decembrie, si se aduna la salariile indicate de mine. Nu spun ca sunt salarii mari, si ca un profesor care este pe cea mai inalta treapta pe care poate ajunge conform legislatiei nu ar merita mai mult (pentru ca atunci cand treci de la brut la net diferentele sunt imense), am vrut doar sa aveti o idee mai clara asupra a ceea ce va fi de la 1 ianuarie si de la 1 iunie.

  19. Pentru funcțiile de conducere secretar șef-contabil șef, tot nu au dispărut inechitățile. Să nu spuneți că noi nu muncim: eu sunt prima în școală, și tot eu sunt și ultima care pleacă. Cu studii SSD primesc salariu mai mic, în funcția de secretar șef ca femeia de serviciu. Este o diferență de 1500 ron între funcția de execuție și funcția de conducere.

  20. bataie de joc. venitul primit de liderii sindicali nu trebuie sa fie mai mare decat a unui debutant. altfel la dolce vita, ne place asa.

  21. Directorul e un parazit politic al școlii care sta degeaba in cabinet și nu face nimic, nu are ore ca profesorii , are ore puține ! iar profesorii care intra la ore și muncesc nu primesc banii pe care ii i-a trantorul din cabinet pentru că asta e Romania! Tot leneșii primesc mărire de salariu , iar cei care muncesc nimic . politic că sa le spele imaginea se laudă că ei muncesc acolo in cabinet dar de fapt inspectorii și directorii muncesc puțin în comparație cu un profesor dar banii sunt virați de partid doar unde trebuie .

  22. În învățământul universitar constat ca cei care ocupa functiile de, Administrator, Șef birou, Șef serviciu etc, au salarii mai mari decât un Lector sau Conferențiar. Totuși diferenta de IQ si cerinte e în favoarea ultimilor.

  23. Văd aici numai comentaci frustrați care vor să aibă funcție de execuție, cu răspundere minimă și program de muncă de 5-6 ore pe zi la salariu de director dacă nu chiar de inspector! Eee, fraților vă invit pe toți ăștia să vă înscrieți la concursurile de ocupare a funcțiilor de director! Și să le și luați, bineînțeles! Vă doresc succes de pe-acum! Și nu mă luați iară cu numirile politice! Cine a avut curaj să se înscrie la ultimele concursuri naționale organizate, știe! Cine nu, să își intrebe un prieten de încredere care a participat!

    1. postul de director se da politic. guvernul nu vrea greve , vrea sa aibă oameni în teritorii că sa aibă liniște plus voturi.
      pt asta se da mărire.

  24. Chiar ca e bataie de joc la cei cu salariile mici tot putin iar la directorasi numiti politic le dam din belsug ca ei sint ai puterii si nici nau facut greva si au fost platiti ei si unii pe care iau angajat in plina perioada de greva care le muncesc pe mosii.Cind o sa verifice cineva cu adevarat citi paraziti sint in educatie si stau degeaba?

  25. Sporul de doctorat în învățământul preuniversitar se va plăti? Rămâne la aprecierea directorului, CA etc?! Este un merit pentru care mulți am muncit, nu a fost un,, cadou”

  26. Felicitări!

    Așadar de pe urma grevei cel mai mult beneficiază universitarii (care nu au catadicsit să facă nici grevă de avertisment măcar) și Directorii si Inspectorii, dintre care mulți boicotau și blocau greva.

    Mulțumim partidelor care oferă ,,stabilitate si siguranța ” și care ,, își îndeplinesc la virgulă promisiunile ”

    E ca la radio Erevan.

    Nu s-a mărit ci s-a micșorat.

    Nu au câștigat, au pierdut!

    (respectiv 2/3 din salariu pe perioada grevei)

  27. Rusine tradatorilor din sindicate!
    OUG 57 va mai spune ceva?
    Stiti cat este salariul mediu net? 4700 lei.
    si voi platiti 3400 unui debutant.
    Sa va fie rusine sa sa traiti voi cu aceasta suma!

  28. Și unde e media de 20%?

    Dar promisiunea de 40%?

    Sau salariul debutantului egal cu salariu mediu pe economie?

    Nu prea e!

    Vor criteriile de performanță dar ei nu își pot ține promisiunilor de la un an la altul…
    Mereu au așteptări de la alții.
    Hotărâți și aprigi când e de luat, de taxat, sancționat, amenințat dar sfioși când trebuie sa livreze ce au promis.

    Hai cu schimbarea liderilor de sindicat și cu procesele pe OUG 57.

  29. După cum se observă,salariile sunt mai mici decât în prezent.Deci unde e majorarea?! Mă refer la profesori fara funcție (la directori SI inspectori,da,se vede o mărire)

  30. Mediatizarea e jenanta pt ca omite sa precizeze ca e vorba de sume BRUTE, IMPOZABILE, deci, maririle in suma neta, “cat iei in mana”, sunt penibile, fix-pix….

  31. O marire de fix 246 lei pentru tot anul 2024 pentru un post de personal didactic auxiliar. “Multumesc” pentru firimiturile aruncate precum porumbeilor!

  32. In universitar… previzibil. 16 % la profesori, 19 % la rectori….De, unii mai si cotizeaza ca sa ajunga la al 3 lea sau al 4 lea mandat. Cine viseaza ca o sa fie platit conform pregatirii mai bine intra in politica sau pleaca afara… Ce enerveaza cel mai mult este mediatizarea uriaza…cele mai mari mariri….Si data trecuta cand au aberat ca au fost mariri de 25 – 30 % procentul a fost tot in jur de 11-13 % pentru majoritatea. Intr-adevar creste salariul ca sa intri in sistem sau in zona de exprienta minima…intra ca te formam noi…daca ai caracter :))) Adica ca sa fiu sincer mi-ar fi placut acum sa fiu debutant…Incomparabil cu ce era acum 20 de ani…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nu avem profesori, instructori capabili să utilizeze resurse tehnologice avansate în învățământul profesional, spune ministrul Educației: Trebuie să flexibilizăm condițiile prin care oameni pregătiți de la nivelul operatorilor economici să poată avea acces în școală

Trebuie să flexibilizăm condițiile prin care oameni pregătiți, de la nivelul operatorilor economici, să poată avea acces în școală, susține ministrul Educației Sorin Cîmpeanu. Acesta a vorbit despre dotările pe…
Vezi articolul

Actele necesare pentru înscrierea la concursul de Titularizare 2023. A fost introdusă declarația privind postul didactic de predare ocupat în etapele anterioare ale mobilității / Cazierul poate fi eliberat și online

Profesorii sau viitoarele cadre didactice se vor înscrie la concursul național de Titularizare 2023 în perioada 8-17 mai, potrivit calendarului oficial. Concret, în această perioadă are loc înregistrarea, la inspectoratele…
Vezi articolul

Aproape jumătate dintre muzeele din România “vor dispărea pur și simplu” dacă proiectul de ordonanță al Guvernului ar intra în vigoare, atrage atenția directorul Muzeului Național al Țăranului Român

Managerul Muzeului Naţional al Ţăranului Român, Virgil Ştefan Niţulescu, a declarat, vineri, că 45% dintre muzeele din România “vor dispărea pur şi simplu”, dacă proiectul de ordonanţă privind reducerea deficitului…
Vezi articolul