26 de ani de excelență sărbătoriți la Grădinița Mea / Carmen Jacqueline Dan, director LTSM: Provocarea pentru părinți și copii este de a descoperi ce îi individualizează și de a accepta diversitatea naturii umane (P)

676 de vizualizări
Foto: LTSM / 26 de ani de excelență sărbătoriți la Grădinița Mea
Evenimentul va cuprinde o serie de activități ludice dedicate preșcolarilor, precum și un dress-code pe măsura temei alese. „Provocarea adresată atât părinților, cât și copiilor pentru evenimentul de sărbătorire a 26 de ani de Gradinita Mea este de a personaliza un tricou cu un mesaj de tipul „I AM…”, promovând în felul acesta identitatea fiecărui preșcolar, acceptarea diversității naturii umane, precum și ceea ce individualizează fiecare elev LTSM. Valori pe care le prețuim și le promovăm constant în Liceul Teoretic Școala Mea”, declară Carmen Jacqueline Dan, director LTSM.

Într-o societate foarte competitivă, orientată către performanță, ce îi educă pe copii încă de la vârste fragede că „trebuie să fii foarte bun la toate pentru a fi câștigător”, LTSM trage un semnal de alarmă.

Principiul celor 5I – Individualitate, Identitate, Integritate, Internaționalism, Inovație

Așa cum fiecare individ își alege o profesie și nu 3 în același timp, în egală măsură nu putem avea pretenția ca un elev să performeze la fel, indiferent de materia pe care o studiază”, subliniază Carmen Jacqueline Dan, director LTSM.

În cei 26 de ani, LTSM a câștigat poziția de lider în programe educaționale personalizate. Misiunea declarată a LTSM este aceea de a promova cei cinci I: Individualitate, Identitate, Integritate, Inovație, Internaționalism. Formarea unui absolvent care la sfârșitul călătoriei prin LTSM să se Individualizeze prin Personalitate și Caracter și să se Identifice cu Excelență și Performanță. Promovarea educației pentru Integritate caracterială, definită prin: Demnitate, Onestitate, Probitate și oferirea unui curriculum personalizat care va permite absolventului LTSM să fie Inovativ și Internaționalist.

Pilonii esențiali ai Strategiei de dezvoltare instituțională pentru următorii ani pe care boardul LTSM i-a stabilit sunt: Excelența Educației, Comunitate școlară conectată internațional, Furnizor de educație adaptat la viitorul pe care îl va determina Inteligența Artificială.

Din poziția de lider în excelență academică,ne propunem ca, pe durata școlarizării unui elev, acesta să fie capabil să-și identifice punctele forte, să le conștientizeze și să înțeleagă faptul că în felul acesta se poate diferenția, să dețină valori morale pe care să le aplice prin conduita sa, să aibă abilitatea de a funcționa în comunități multiculturale având experiența programelor Cambridge derulate în cadrul LTSM INTERNAȚIONAL și să fie curajos, îndrăzneț și încrezător că poate fi motorul ce generează o schimbare.

În LTSM nu măsurăm performanța în funcție de note, ci de progresul pe care un elev îl înregistrează la nivel individual.

Performanța unei comunități nu înseamnă și performanța individuală a fiecărui elev școlarizat la noi. Rezultatele foarte bune obținute la examenele naționale ne califică să ne situăm în top scoli private Bucuresti ce obțin performanță în masă. În realitate, provocarea pe care ne-am lansat-o, și acum vorbesc despre board-ul LTSM și echipa de cadre didactice, este de a-i ajuta pe elevi să obțină performanțe la nivel individual indiferent de domeniul în care o fac.

Am dezvoltat un program de identificare a profilului unui elev prin aplicarea de teste de abilități cognitive începând cu clasa a 2-a și teste vocaționale începând cu clasa a 8-a. Nu ne interesează ce nu poate elevul, ne interesează ce poate, astfel încât să-l facem conștient de acest lucru și încrezător că își poate exprima aceste abilități. Dacă vreți, ne interesează „bagajul” genetic cu care acesta a fost înzestrat sau o comparație mai actuală, așa cum în orice Kinder există o surpriză, la fel este și în orice LTSM-ist, fie că are 3 ani și de abia a început grădinița, fie că se apropie de finalizarea ciclului liceal”, a conchis Carmen Jacqueline Dan, director LTSM.

Pentru cei interesați de oferta educațională a acestei instituții de învățământ, LTSM își deschide porțile vizitatorilor externi în perioada 11-13 martie cu o programare făcută în prealabil printr-un email la adresa: important@scoala-mea.com.

Program Open Gates LTSM 2025

11.03.2025, 10:00-11:30 – nivel liceal

12.03.2025, 10:00-11:30 – nivel primar și gimnazial

13.03.2025, 10:00-11:00 – nivel preșcolar


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proiectul SuperTeach este realizat cu sprijinul Telekom Romania

VIDEO Tiina Peterson, expert în educație timpurie al Ministerului Educației din Estonia: Noi am păstrat grădinițele deschise în perioada aceasta / Încercăm să facem profesia de educator cât mai atrăgătoare și apreciată în societate

Pentru că educația timpurie este obligatorie, „noi am păstrat grădinițele deschise în perioada aceasta”, a declarat Tiina Peterson, expert șef al departamentului de educație primară și generală din Ministerul Educației,…
Vezi articolul
Iulian Todor și George Pahonie / Foto: Arhivă personală

Material susținut de Orange România

Programare învățată de copiii de 10-14 ani, în Academia SuperCoders: Scopul nostru este să îi învățăm să gândească logic, să spargă o problemă în bucăți și să o rezolve pas cu pas – trainerul Iulian Todor / Plus: Povestea lui George Alessio Pahonie, elev în clasa a VII-a și top 3 în Academie

Cei mai buni 50 de copii cu vârste între 10-14 ani, care au participat la concursul național SuperCoders organizat de Orange România, au intrat în programul avansat de învățare a…
Vezi articolul