Abrudan, ISJ Bihor, despre cazul elevei care a înjunghiat un pedagog: Este prima din clasă, cu bursă de merit

21.992 de vizualizări
Foto: Eugenia Pasca / Agerpres Foto
Șeful Inspectoratului Școlar Județean Bihor, Horea Abrudan, a declarat pentru adevarul.ro că nu știe ce s-a întâmplat la Colegiul Tehnic „Traian Vuia“ din Oradea, unde o elevă de clasa a X-a a înjunghiat, luni dimineață, un pedagog școlar în biroul directorului adjunct, unde fusese chemată împreună cu mama ei pentru o discuție legată de comportamentul în cadrul internatului.

„Nu ştim ce s-a întâmplat, de la ce a pornit, a fost un conflict spontan. Eleva este în clasa a X-a şi este prima din clasă, beneficiind de bursă de merit”, a declarat şeful Inspectoratului Şcolar Județean Bihor, Horea Abrudan.

Elevă de 16 ani acuzată că a înjunghiat un pedagog într-un liceu din municipiul Oradea, ar fi cercetată de polițiști pentru infracțiunea de tentativă de omor, potrivit presei locale. Incidentul a avut loc la biroul directorului adjunct al unității școlare, unde eleva a fost chemată împreună cu mama sa pentru probleme de comportament, scrie G4Media.ro. Profesorul pedagog este îndrumătorul de la internat, fiind o funcție de cadru didactic auxiliar.

În urma unui conflict spontan, eleva a agresat pedagogul cu un cuțit, provocându-i o leziune în partea dorsală. Bărbatul agresat a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, în timp ce eleva se află în custodia polițiștilor de investigații criminale bihoreni.


28 comments
  1. Inspectoratul școlar județean zice el, că a fost conflict spontan !!! Adică cum ?!!! Spontan iei cuțitul sub cămașă, că nu știi când e nevoie să lichidezi pe cineva. Deci e normal să umbli cu cuțitul în buzunar. Și spontan, pac. L-ai găurit. Mititica, ea nu a premeditat nimic. Idioți ăștia de la Inspectoratu’ școlar !

  2. Eleva eminenta ??? Pai e la un liceu tehnic, unde probabil media maxima de admitere este 5 daca nu chiar 4… Acolo eminent e ala care abia stie sa scrie sau tabla inmultirii. Si acest inspector general stie, ca e din sistem, nu exista elevi “eminenti” in adevaratul sens la astfel de licee, dar ii place sa manipuleze si sa faca pe prostul…

  3. Unde sunt în tara asta sistemele de securizare????
    Dacă s-ar instala detectoare, nu s-ar mai întâmpla asemenea tentative de omor….
    Instituțiile statului s-au sesizat până acum, asta sigur avea probleme și acasă, era scăpată de sub control….
    Unde-s psihologii scolari angajați în scoli, cum explică asta???
    La pârnaie cu ea chiar dacă i de 16 ani, vă deveni criminal în serie….
    Legile trebuie să fie mai dure!!!!

    1. Nu exista preventie, nu exista psihologi scolari, exista consilieri, nu exista pedagogie sociala care sa intervina in comunitate si familie.

      Exista doar un sistem politizat si distrus.

      1. Exista psihologi școlari, dar e nevoie de acordul scris al părinților pentru a fi consiliați. Și fie-mi iertat, te poți pune cu o cățelușa în călduri?

        1. Nu toti consilierii scolari au studiat psihologia. Si daca au studiat oricum nu fac psihoterapie in scoala.

          In general consilierea rezolva cazurile simple. Nu cazuri complexe, gen tulburari de comportament.

          Din ce am citit pana acum pe net nu rezulta ca faceau sex. La 15 – 16 ani o parte dintre adolescentii romani isi incep viata sexuala. In cazul asta un consilier ar putea sa discute cu ei despre BTS, metode de contraceptie, locuri unde poti face sex fara stres, etc. mai ales daca parintii nu discuta despre sex cu copiii lor.

          De ce exista la un internat de/cu fete un pedagog? Nu ar fi normal sa fie o pedagoaga?

  4. Nu putem decât să facem presupuneri în acest caz.
    lnspectorul arată contrariat, și este contrariat de faptă. Cum a putut face așa ceva o elevă eminentă ?!
    Hai să-i acordăm elevei prezumția de nevinovăție. Poate adevărul este altul, sau cineva nu spune totul.
    Întotdeauna trebuie audiate ambele părți.
    Prea multe povești de acest gen se continuă cu “lovitură de teatru în cazul”…
    Sau poate “Pupat toți Piața Independenții”. Să nu ridicăm piatra. Răbdare.

  5. Cine l-a pus sa se faca pedagog? mai bine se facea capsunar, salar mai bun cutitarie mai putina.

    Scoala de rahat in romania daca s-a ajuns la asa ceva.

    Poate vin olimpicii la catedra atrasi de ciolacu si iohannis dornici de galceava si cutitarie.

    Bani arucati pe apa sambetei.

    Va dati seama ca criminala aia ajunge studenta la o facultate de dosare si apoi cine stie pe la ce firma secretara si isi poate injunghia colegii.

    E evident ca notele le are date la miloaga ca sa ia bursa aia, cam asa e la toate liceele tehnice.

  6. perplex. esti timpit tare. politizezi aiurea pt ca nu ai argumente logice. decat superficiale si emotional banale.

    Omul a zis ca era prima in clasa, dpdv academic, ceea ce ar impune un comportament social adecvat. Atat si nimic mai mult. Bursa venea corolar la dezideratul cu prima din clasa.. ca era de merit….

    de asta avem romania educata. 10 ani de pastorire de la cel mai inlat nivel ne-a rezolvat

  7. Dacă stimabila elevă rămânea însărcinată, societatea civilă ar fi strigat unde erau pedagogii, acum că pedagogul și-a îndeplinit atribuțiile a primit un cuțit în spinare
    Iar d-ra nu va păți nimic( vs avea poate 7 la purtare)

    Nu ar fi de Kafka, daca ar cere chiar daune pe motiv ca de ce nu ar avea voie cu băieții în internat?

    N.B. Trebuie sa așteptăm sa vedem toate rezultatele anchetei (poate cirmumstantele sunt chiar mai agravante decât par)

  8. Mda… Oare ce spun cei care îi categorisesc pe lucrătorii din Educație drept iresponsabili și extrem de bine plătiți?… “Ce. i-a făcut?! L-a înțepat puțin! De ce atâta tam-tam?!”, nu?!…

  9. >> Este prima din clasă, cu bursă de merit
    Daca ai bursa Deca ar trebui sa fie un elev model nu? Logica de politruc pesedeee …

    >> a fost un conflict spontan
    Politrucul pesedist crede ca asa din senin apar conflictele? Cand ajungi mare inspector fara studii in stiintele educatiei sigur ca nu intelegi mare lucru :)).

    1. Da, a luat spontan cuțitul de acasă (sau din camera de internat), așa, în caz că avea nevoie să toace niște roșii.

      La fel cum cuțitarul din București a luat briceagul la el, așa, în caz că venea profesoara să le dea test la japoneză.

      Foarte ”spontan”, n-am ce zice. S-o fi schimbat înțelesul din DEX și n-am aflat și noi.

  10. prima din clasa la ce , ///?
    pe timpuri erai exmatriculata daca la 16 ani fugeai din camine ca sa te întalnesti cu unul. Acuma scoti cutitul daca te a intrerupt pedagogul din guguleala din pat cu iubi. din patul caminului. Îi bun.
    p.s. și daca e auxiliar , ce , e mai pirpiriu sau ce?. Nu stiti voi ce frecuș e pe pedagogii din camine , cum ii numara seara de seara , cum ,ii cheama sa vina ca se duc prin oras și uita sa se intoarca , cum ii pune pe caprarii in camere ca nu se impaca , cat sant de rele fetele intre ele , cum se pârasc copchii aștia , cum se bîrfesc , cum și fura lucrurile , cum se trag la rău ceva de groaza. e bomba cu ceas un camin de adolescenți , mai ales mixt cum e acum. E greu sa faci educație fara reguli..

    1. Oh, daaa!!! Bravo ME! Cate astfel de cazuri au dus in derizoriu criteriile aberante din acest an: copii din penitenciare, acum asta. Treziti va odata si schimbati criteriile prin OUG din ianuarie!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Standardele minimale pentru titlurile de conferențiar și profesor universitar, diploma de doctor și atestatul de abilitare, puse în dezbatere publică de Ministerul Educației, cu întârziere

Standardele minimale naționale necesare și obligatorii pentru acordarea titlurilor de conferențiar și profesor universitar, a atestatului de abilitare și a diplomei de doctor, propuse de CNATDCU, au fost puse în…
Vezi articolul

Descentralizarea deciziei privind cursurile online și față în față va merge “la nivel de profesor” în cadrul Universității Babeș-Bolyai / Unele facultăți nu fac nimic online, pragul stabilit la nivel central este de maxim 45% – rectorul Daniel David

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca descentralizează decizia privind desfășurarea cursurilor față în față sau online până la nivel de profesor, nu doar la nivel de facultate sau program de studii, a…
Vezi articolul