Absolvenții de gimnaziu care întrerup studiile pot fi cuprinși în învățământul dual, școlile au obligația să includă reprezentanții operatorilor economici în consiliul de administrație – printre noutățile din metodologia publicată în Monitorul Oficial

1.881 de vizualizări
Foto: © Mikhail Davidovich | Dreamstime.com
Absolvenții învățământului gimnazial care întrerup studiile pot fi cuprinși în învățământul dual, până să împlinească vârsta de 26 de ani, pentru a avea o calificare profesională, potrivit ordinului pentru aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a învățământului dual, ordin publicat în Monitorul Oficial. Înainte puteau fi cuprinși doar cei care au absolvit învățământul obligatoriu. Vezi mai jos, în articol, care sunt principalele modificări.

Ordinul publicat în Monitorul Oficial înlocuiește metodologia din 29 martie 2017.

„Absolvenții învățământului gimnazial care întrerup studiile pot fi cuprinși, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, într-un program de pregătire profesională, inclusiv prin învățământ dual, în vederea dobândirii unei calificări profesionale”, prevede art. 26 din noua metodologie.

Legea Educației Naționale stabilește că „învățământul general obligatoriu cuprinde învățământul primar, învățământul gimnazial și primii 2 ani ai învățământului secundar superior. Învățământul secundar superior și grupa mare din învățământul preșcolar devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020, grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023, iar grupa mică până în anul 2030”.

Până să fie publicată noua metodologie, învățământul dual era organizat ca învățământ cu frecvență, cursuri de zi. Acum, învăţământul dual pentru nivelul 3 de calificare este organizat ca învăţământ cu frecvenţă, cursuri de zi, iar pentru nivelurile 4 sau 5 de calificare pot să fie organizate și cursuri serale.

Foto: Captură – Ordinul ministrului educației nr. 5.732/2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a învățământului dual 
Învățământul dual pentru nivelul 5 de calificare, potrivit metodologiei

Art. 47 alin. (1) stabilește că „învăţământul dual pentru nivelul 5 de calificare este organizat pentru absolvenţi ai învăţământului liceal, cu sau fără diplomă de bacalaureat şi/sau pentru absolvenţi cu certificat de calificare profesională de nivel 4 de calificare, ca parte a învăţământului terțiar nonuniversitar.”

Foto: Captură – Ordinul ministrului educației nr. 5.732/2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a învățământului dual 

Învățământul dual pentru nivelul 5 de calificare poate fi organizat în postliceale sau în colegii terțiare non-universitare.

Profesorii din învățământul profesional

„În învăţământul dual de stat, posturile didactice/catedrele vacante şi rezervate se ocupă prin concurs naţional organizat de inspectoratul şcolar, conform unei metodologii-cadru elaborate de Ministerul Educaţiei, cu consultarea partenerilor de dialog social, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei”, conform metodologiei.

De precizat este că din noul document au fost eliminate următoarele articole:

Foto: Captură – Metodologia de organizare și funcționare a învățământului dual din 29 martie 2017

Art. 31 din metodologia publicată în Monitorul Oficial stabilește că „posturile didactice/catedrele rămase neocupate prin concurs sau vacantate în timpul anului şcolar se ocupă pe perioadă determinată, prin detaşare, prin plata cu ora, până la sfârşitul anului şcolar ori până la revenirea pe post a cadrului didactic care a beneficiat de rezervarea postului/catedrei. În situaţia în care posturile didactice nu pot fi astfel ocupate până la începerea cursurilor, inspectoratele şcolare organizează, la nivel judeţean, concursuri pentru ocuparea posturilor didactice în vederea angajării cu contract individual de muncă pe perioadă determinată a personalului didactic calificat.”

Art. 32 din documentul citat prevede că „normarea posturilor didactice pentru activităţile de laborator şi instruire practică din învăţământul dual se face pe grupe, pe baza normativelor în vigoare privind formaţiunile de studiu, cu încadrarea în numărul de posturi aprobat la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti.”

O altă noutate se referă la faptul că unitatea de învățământ este obligată să includă în consiliul de administrație reprezentanții din partea operatorilor economici.

„Unitatea de învățământ se obligă: a) să constituie consiliul de administrație al unității de învățământ cu includerea reprezentanților din partea operatorilor economici, în conformitate cu reglementările legale în vigoare și precizările de la cap. V”

Foto: Captură – Ordinul ministrului educației nr. 5.732/2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a învățământului dual 

Iată ce cuprinde capitolul V despre componența consiliului de administrație al unității de învățământ:

Foto: Captură – Ordinul ministrului educației nr. 5.732/2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a învățământului dual 

Amintim că fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat din iulie că se va introduce pentru prima oară învățământul dual în sistemul universitar, ca formă de învățământ. – detalii aici.

Potrivit documentului consultat, învățământul superior dual se organizează:

  • a) pentru ciclul I – programe de studii universitare de licență, care corespund unui număr de credite cuprins între minimum 180 și maximum 240 de credite;
  • b) pentru ciclul II – programe de studii universitare de masterat profesional, care corespund unui număr de credite cuprins între minimum 60 și maximum 120 de credite;
  • c) pentru ciclul III – doctorat profesional.”

Ordinul privind aprobarea metodologiei de organizare și funcționare a învățământului dual poate fi consultat mai jos:

Foto: © Mikhail Davidovich | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
DOCUMENT Regulile pentru admiterea la liceele duale, care va avea loc pentru prima dată în 2023, au fost publicate în Monitorul Oficial
Sorin Cîmpeanu: Se introduce pentru prima oară învățământul dual în sistemul universitar, ca formă de învățământ – propunere din noua legea a Educației pentru învățământul superior

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Nimeni nu își va trimite inginerul de pe 2.000 – 3.000 de euro într-o școală duală ca să predea tuturor copiilor pe o treime din salariul pe care îl primește în mod normal, spune Dan Octavian, președintele Asociației Firmelor Bihorene / Soluțiile propuse pentru creșterea atractivității învățământului dual

„Nimeni nu își va trimite inginerul de pe 2.000 – 3.000 de euro în școală să predea tuturor copiilor din școală, care fac practică la toate companiile angrenate acolo, pe…
Vezi articolul

Restaurantele să poată contracta școlile, propunere pentru noua lege făcută de Dragoș Anastasiu, antreprenor și lider al alianței „O voce pentru Educație”: Gândiți-vă că apare o nuntă, ai nevoie de 20 de tineri, să poți să ai posibilitatea de a contracta școala sau pe tinerii respectivi direct – VIDEO

Omul de afaceri Dragoș Anastasiu, antreprenor în domeniul HoReCa și lider al alianței „O voce pentru Educație”, a solicitat introducerea în proiectul legii Educației, aflat în dezbatere publică, a posibilității…
Vezi articolul

Prima clasă de învățământ dual din Sighișoara, cu specializarea “Mecanic utilaje și instalaţii în industrie”, înființată din anul școlar 2022-2023 printr-un parteneriat cu două companii

Elevii din Sighişoara se pot şcolariza, pentru prima oară începând cu anul 2022-2023, prin sistemul de învăţământ dual pentru meseria de mecanic de utilaje şi instalaţii în industrie, în baza unui…
Vezi articolul