Absolvenții de liceu sau de facultate 2022 pot lua 262 de lei pe lună, ajutor de şomaj pentru 6 luni, anunță agenția de muncă / Ce acte sunt necesare pentru dosar

54.556 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Absolvenţii instituţiilor de învăţământ în vârstă de minimum 16 ani pot beneficia de o indemnizaţie de şomaj pentru o perioadă de 6 luni, dacă se înregistrează la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă din raza căreia îşi au domiciliul, în maximum 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, ca persoană în căutarea unui loc de muncă, potrivit unui comunicat emis de Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București, informează Agerpres.
  • Indeminizația de șomaj de care ar beneficia absolvenții reprezintă 50% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare, conform sursei citate. Absolvenții vor primi 262 de lei pe lună.
  • „Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii”.

Indemnizaţia de şomaj se acordă după 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, perioadă în care absolventul beneficiază de servicii gratuite în vederea angajării (informare şi consiliere profesională, medierea muncii, formare profesională), precum şi de măsuri de stimulare a ocupării (prime), după cum apare în comunicat.

În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile se calculează din ziua următoare datei absolvirii studiilor, potrivit sursei menționate.

„În cazul elevilor care nu au situaţia şcolară încheiată la toate materiile, termenul de 60 de zile se calculează de la data promovării examenului de corigenţă, dată înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.”

  • Potrivit structurii anului școlar 2021-2022, clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă încheie cursurile la data de 27 mai 2022 – cu două săptămâni înaintea celorlalți elevi de liceu.

Actele  necesare  pentru  înregistrarea  absolventului  la  A.L.O.F.M., ca persoană  în  căutarea unui loc de muncă, sunt:

  • actul de identitate;
  • actele de studii şi de calificare  sau  adeverinţa din care să rezulte data absolvirii;
  • declaraţie pe proprie răspundere privind starea de sănătate – tipizat disponibil pe website-ul: www.anofm.ro – agentia AMOFM Bucureşti secţiunea Persoane fizice/Indemnizaţii de şomaj şi venituri de completare.

Foto: © KadettmannDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Rotirea elevilor în bănci” cel puțin o dată pe modul – măsură propusă în proiectul de metodologie pentru prevenirea şi combaterea segregării şcolare / Elevii din grupurilor vulnerabile nu vor fi așezați în ultimele două bănci

Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul de metodologie pentru monitorizarea, identificarea, evaluarea, prevenirea şi combaterea segregării şcolare în învăţământul preuniversitar. Printre măsurile recomandate este și rotirea periodică a…
Vezi articolul

Contribuțiile din salarii la sănătate și pensii, neplătite pe luna noiembrie pentru angajații din învățământ din mai multe județe, cu câteva zile înainte de finalul anului 2023 – surse

Contribuțiile din salariile pentru luna noiembrie către asigurarea de sănătate și pensie sunt neplătite pentru angajații din învățământ din mai multe județe, potrivit surselor Edupedu.ro. Situația nu este o premieră…
Vezi articolul

Reorganizarea și reformarea ARACIP, agenția care asigură calitatea în învățământ, cerută ministrului Educației de Asociația Școlilor Particulare: Conducerea agenției are mandat pe viață / După sute de milioane de lei cheltuite în 15 ani, nu există un impact semnificativ în creșterea calității educației

“Au fost cheltuite sute de milioane de lei din bugetul de stat, din fondurile partenerilor privați, care investesc în educația din România, precum și din fondurile europene, fără un impact…
Vezi articolul

Modificări masive în rata de vaccinare a angajaților din școli și grădinițe, după introducerea acesteia drept criteriu de redeschidere fizică. Cîmpeanu anunță că 14% dintre școli au depășit pragul de pe o zi pe alta

68% din școlile și grădinițele României vor începe luni cu prezență fizică, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, sâmbătă seara la B1TV. Acesta a prezentat un procent cu 14 puncte…
Vezi articolul