Academia pentru Științele Securității Naționale nu mai primește finanțare, începând de anul acesta – anunță ministrul Educației

1.610 vizualizări
Mircea Dusa, George Maior, Klaus Iohannis, Gabriel Oprea, Viorel Voinescu, Remus Pricopie la conferinta ASSN / Foto: MAI
Academia pentru Științele Securității Naționale nu mai primește finanțare, începând de anul acesta, a anunțat ministrul interimar al Educației, Monica Anisie. „Rugată” de deputatul PMP Robert Turcescu să desființeze ASSN – celebra academie fondată și condusă apoi de Gabriel Oprea, George Maior și Remus Pricopie -, Anisie a răspuns că nu mai finanțează instituția și a precizat că „ne vom strădui și pentru următorii pași”.

Întrebarea adresată astăzi, 4 martie, de către deputatul Robert Turcescu în cadrul audierilor ministrului propus pentru un nou mandat de ministru al Educației:

  • Mai am o rugăminte, doamna ministru, mai ales că, iată, vă dovediți un ministru care nu doar zice, ci și face. Și am și termen de comparație: stați vizavi de un alt ministru care a promis de asemenea că va face și va drege, va publica, și n-a mai publicat nimic.
  • Mai avem o rană în lumea academică, ea se numește Academia pentru Științele Securității Naționale. Desființați-o, doamnă! E o mizerie! Asta nu are ce să caute într-o lume universitară normală, firească! Nu are ce să caute.
  • Dar e foarte greu de desființat. O să vedeți. Pe cât de ușor a fost de înființat, cu mânuțele ridicate în această comisie, pe atât de greu e de desființat. E complicat! Sunt niște fire acolo, sunt niște păpușari în spate. Dar eu zic să încercați, să vă sprijinim și noi, poate mulți din aceste comisii chiar reunite, și eu zic că scăpăm până la urmă și de această Academie pentru Științele Securității Naționale.

Răspunsul Monicăi Anisie:

  • Înțeleg că tre’ să răspund? Domnule deputat Turcescu, un prim pas eu cred că Ministerul Educației l-a făcut prin faptul că nu a mai finanțat, începând de anul acesta, această Academie. Noi ne vom strădui și pentru următorii pași. Vă mulțumesc!

Amintim că Academia pentru Științele Securității Naționale a fost înființată în 2012, sub numele Academia de Științe Militare, printr-o lege inițiată de parlamentarii Marian Saniuta, Eugen Badalan, Ion Mocioalca, Adrian George Scutaru, Niculae Mircovici, Doru-Claudian Frunzulica, Eugen Nicolicea, Gabriel Oprea și Teodor Melescanu, după cum a scris pe larg HotNews.ro.

George Maior, fost director SRI, a fost ales în ianuarie 2015 președinte al Academiei, pentru ca în august 2015 să se autosuspende, pe durata mandatului de ambasador al României în SUA. Președinte interimar al ASSN a fost numit atunci Remus Pricopie – rectorul SNSPA, fost ministru al Educației și recent propus de PSD pentru funcția de premier, după demiterea Guvernului Orban.

PressOne a relatat pe larg că parte dintre membrii ASSN, în 2016, erau:

  • „George Maior, ambasador în SUA și fost șef al SRI,
  • Eduard Hellvig, directorul în exercițiu al SRI,
  • Gabriel Oprea, senator și președinte al UNPR,
  • Vasile Dîncu – vicepremier,
  • Adrian Curaj – ministru al Educației,
  • Petre Tobă – ministru de Interne,
  • Remus Pricopie – rectorul SNSPA,
  • Sorin Cîmpeanu – fost ministru al Educației,
  • Dan Mihalache – șeful Cancelariei Prezidențiale, ulterior ambasador în Marea Britanie,
  • Gabriel Liviu Ispas – secretar de stat în Ministerul Educației,
  • Gigel Paraschiv – secretar de stat în Ministerul Educației,
  • Ion Neagu – avocat.”

Gabriel Oprea și Petre Tobă fuseseră acuzați că îşi plagiaseră tezele de doctorat, scria publicația citată.

Anunțul făcut de Anisie vine la două săptămâni după ce Liga Studenților Iaşi a cerut public „introducerea de pedepse pentru sustragerea, distrugerea sau comercializarea” tezelor de doctorat care trebuie să devină publice.

Studenții din Iași cer pedepse pentru universitățile care “pierd” sau “fac pierdute” teze de doctorat

“Liga Studenților (LS IAȘI) solicită introducerea prin intermediul unui ordin de ministru a unor sancțiuni administrative (amenzi de cel puțin 10.000 lei) pentru instituțiile de învățământ superior care ‘pierd’ sau ‘fac pierdute’ teze de doctorat, precum și modificarea legislației penale, astfel încât acestora să li se ofere o protecție specială”, se arată în comunicatul trimis acum 2 săptămîni de Ligă către Edupedu.ro.

“La art. 229 din Codul Penal, care incriminează furtul calificat, ar urma să se adauge o nouă literă, i), la alin. (3), prin care tezele de doctorat și depozitul legal al bibliotecilor să devină astfel bunuri protejate, iar la art. 253, care incriminează distrugerea, să se includă în prevederile alin. (3) și tezele de doctorat. Totodată, trebuie eliminată condiția depunerii plângerii prealabile a persoanei vătămate pentru punerea în mișcare a acțiunii penale”, spun studenții.

LS Iași precizează că deși comercializarea tezelor este interzisă, nu este și sancționată.

Deși art. 143 alin. (5) din Legea Educației interzice „comercializarea de lucrări științifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calității de autor al unei lucrări de licență, de diplomă, de disertație sau de doctorat.”, nu există nicio sancțiune în legislația în vigoare.

“De aceea, Liga Studenților (LS IAȘI) propune incriminarea comercializării sau cumpărării de lucrări științifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calității de autor al unei lucrări de licență, de diplomă, de disertație sau de doctorat, precum și pedepsirea faptei cu înschisoare de la 6 luni la 3 ani, similar infracțiunilor de fals. Astfel, ar intra sub incidența legii penale nu doar vânzarea unor astfel de lucrări, dar și cumpărarea lor cu scopul de a frauda examenele de finalizare a studiilor”, atrag atenția studenții.

Foto: Mircea Dusa, George Maior, Klaus Iohannis, Gabriel Oprea, Viorel Voinescu, Remus Pricopie la o conferință ASSN, în 2015 / Foto: MAI

Citește și:

 


2 comments
  1. a dat Domnul..
    bine că specialii livrați de această instituție primesc pensii într-o veselie..

  2. De fapt de ce trebuie desființată aceasta Academie? Securitatea nu este folositoare în România? Rog explicați, ca să înțeleagă toată lumea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mai multe asociații și grupuri civice condamnă comportamentul public “inacceptabil” al lui Alexandru Cumpănașu față de minori și profesori și atenționează: Coaliția lui cuprinde asociații pentru drepturile copilului, asociații de profesori, de studenți sau de polițiști

Mai multe organizații neguvernamentale și grupuri naționale și locale, inclusiv VeDem Just, Rezist, Corupția Ucide sau Freedom House, au emis vineri o luare de poziție față de “comportamentul public inacceptabil”…
Vezi articolul

Apel al ministerului Educației către profesori să contribuie cu resurse educaționale deschise: „Ne dorim implicarea profesorilor pentru realizarea de lecții video”

Ministerul Educației face un apel către profesori să contribuie cu resurse educaționale deschise. Într-un comunicat publicat pe pagina de Facebook a ministrului Monica Anisie. Pe lângă încărcarea de resurse educaționale deschise,…
Vezi articolul

Mircea Miclea: Voucherele educaționale sunt o soluție rapidă pentru compensarea scumpirilor, pe modelul voucherelor de vacanță, în valoare de 3.000-5.000 de lei. Se va vedea dacă statul este cu adevărat interesat să ajute părinții acum, când e mai greu și e inflație, pentru a-și educa copiii. Dar nu cred

Fostul ministru al Educației Mircea Miclea a lansat public propunerea ca statul să ajute rapid familiile cu copii, în contextul scumpirilor și a inflației galopante, prin acordarea unor vouchere educaționale…
Vezi articolul

PROIECT Statutul elevului 2024. Părinții și elevii pot solicita, în scris, în termen de 5 zile lucrătoare, reevaluarea lucrării scrise, dacă argumentele prezentate de profesor nu sunt considerate satisfăcătoare

Dacă argumentele unui profesor în privința notelor elevilor de la lucrările scrise nu sunt considerate satisfăcătoare, elevii și părinții pot solicita, în scris, în termen de 5 zile lucrătoare, conducerii…
Vezi articolul