Academia Română organizează concurs pentru ocuparea postului de director al Institutului de Istorie a Religiilor din București. Mandatul este de cinci ani, iar la concurs se pot înscrie cercetători sau conferențiari universitari cu doctorat în Istorie sau membri ai Academiei.
Înscrierile la concursul pentru postul de director al Institutului de Istorie a Religiilor sunt așteptate până pe 14 mai 2026, potrivit anunțului făcut de Secţia de Stiințe Istorice și Arheologie a Academiei Române.
Care sunt condiţiile necesare pentru a participa la concursul pentru ocuparea postului de director de institut de cercetare gradul I, normă întreagă, contract individual de muncă pe perioadă determinată (mandat de cinci ani) la Institutul de Istorie a Religiilor din București:
La concurs se poate înscrie orice persoană care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
- a) are cetăţenie română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a altor state aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română, scris şi vorbit;
- c) are capacitate deplină de exerciţiu;
- d) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care le-ar face incompatibile cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- e) este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- f) îndeplinește condiţiile de studii (superioare de lungă durată, domeniul de studii universitare de doctorat – Istorie) și alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost sancţionată pentru încălcarea dispoziţiilor legale în materie fiscală, dovada făcându-se pe bază de certificat de cazier fiscal;
- h) nu a fost sancţionată disciplinar;
- i) nu a adus vreun prejudiciu patrimonial unei unităţi de cercetare-dezvoltare, conform legii, dovada făcându-se prin declaraţie pe propria răspundere;
- j) nu este angajată în activităţi astfel încât să intervină conflicte de interese cu activitatea desfăşurată în unitatea de cercetare.
Cerințe și condiţii specifice pentru ocuparea postului:
Pentru a putea fi înscris la concurs pentru funcţiile de conducere de director general sau director, candidatul trebuie să îndeplinească, în afara condiţiilor cumulative prevăzute la alin. 1., şi una din următoarele condiţii specifice:
- a) să fie membru titular sau membru corespondent al Academiei Române;
- b) să fie cel puțin cercetător ştiințific gradul II sau conferenţiar universitar.
Documentele din dosarul de concurs pentru postul de director al Institutului de Istorie a Religiilor din București:
La înscrierea la concurs pentru postul de director general sau director, candidaţii vor
prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente:
a) cerere de înscriere la concurs adresată Preşedintelui Academiei Române;
b) copie act de identitate;
c) copie de pe diploma de doctor în ramura de ştiinţă Istorie, precum şi de pe alte diplome sau titluri ştiinţifice;
d) copie de pe Ordinul Ministrului Educației/Ordinul Ministrului Cercetării,Inovării și Digitalizării/Decizia Președintelui Academiei Române de acordare a gradului profesional de cercetător ştiințific I/II sau profesor universitar/conferenţiar universitar;
e) curriculum vitae model europass (semnat şi datat pe fiecare pagină);
f) lista lucrărilor ştiințifice publicate (semnată şi datată);
g) memoriu de activitate științifică (semnat şi datat);
h) proiectul managerial (semnat şi datat);
i) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
j) cazierul judiciar;
k) cazierul fiscal;
l) declarație pe proprie răspundere care să ateste:
- că nu este implicat și nu are calitatea de învinuit sau inculpat în vreun proces penal, în conformitate cu prevederile Codului penal privind falsul în declaraţii;
- că nu a adus vreun prejudiciu patrimonial unei unităţi de cercetare-dezvoltare, conform
legii; - că nu a fost sancționat disciplinar;
- că nu este angajat în activităţi astfel încât să intervină conflicte de interese cu activitatea desfăşurată în unitatea de cercetare.
Dosarele de concurs se depun la Registratura Academiei Române din Calea Victoriei nr.
125, sector 1, Bucureşti până la data de 14.05.2026, ora 13.00, potrivit anunțului Academiei Române.
Bibliografia de concurs:
- Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române
https://acad.ro/institutia/acte/MO-0299LegeAR.pdf - Statutul Academiei Române publicat în Monitorul Oficial al României nr. 592/25.06.2025
- Legea nr. 183/2024 privind statutul personalului de cercetare, dezvoltare şi inovare;
- Prezentarea generală a Institutului de Istorie a Religiilor
Concursul constă în trei probe:
a) Analiza și evaluarea dosarelor candidaților.
b) Interviul ce are drept scop aprecierea abilităţilor candidatului cu privire la: aptitudini legate de procesul decizional specifice domeniului cercetare-dezvoltare; experienţă acumulată în activitatea de conducere etc.; cunoaşterea legislației specifice domeniului cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice.
c) Susţinerea proiectului managerial care vizează: strategia tematică abordată; calitatea strategiei propuse cu privire la activitatea de cercetare-dezvoltare din cadrul unităţii de cercetare; conformitatea cu domeniul de activitate al unităţii de cercetare; factorii eficienţă, timp, resurse financiare, resurse umane; propuneri de natură managerială etc.
Calendarul și modul de desfășurare a concursului:
- Rezultatul selecției dosarelor se va anunța în ziua de 14.05.2026, prin afișare la avizierul Academiei Române și pe pagina de internet
https://acad.ro/institutia/unitati_cercetare.html - Contestațiile cu privire la rezultatul selecției dosarelor se depun la Registratura Generală a Academiei Române în maximum două zile lucrătoare de la publicarea rezultatului. Contestațiile se soluționează în termen de o zi lucrătoare.
- Interviul și susținerea proiectului managerial se vor desfășura în data de 25.05.2026, de la ora 10.00, la sediul Academiei Române, Calea Victoriei 125, sector 1, București.
- Rezultatul interviului și susținerii proiectului managerial va fi anunțat prin afișare la
avizierul Academiei Române, precum și pe pagina de internet:
https://acad.ro/institutia/unitati_cercetare.html, în termen de 1 zi lucrătoare de la data
desfășurării concursului. - Contestațiile se depun la Registratura Generală a Academiei Române în termen de 1 zi
lucrătoare de la data afișării rezultatului interviului și susținerii proiectului managerial și
se soluționează în termen de o zi lucrătoare de la data depunerii. - Rezultatul final se va anunța ȋn data de 28. 05. 2026, prin afișare la avizierul Academiei
Române precum și pe pagina de internet: https://acad.ro/institutia/unitati_cercetare.html
Anunțul de concurs făcut de Academia Română:
Amintim că Academia Română a decis pe 24 octombrie 2024, în cadrul Adunării Generale, reorganizarea institutelor și centrelor de cercetare pe care le are în subordine. Decizia, luată în unanimitate de toți membrii titulari, corespondenți și de onoare ai Academiei Române care au participat la ședință, a fost ca 20 de institute și centre de cercetare să rămână fără personalitate juridică, din totalul de 70 de institute ale forului de cercetare științifică.
Președintele de atunci al Academiei, Ioan Aurel Pop, a declarat la acea vreme pentru Edupedu.ro că motivele desființării unei părți a institutelor sunt atât slaba finanțare acordată de Guvern, cât și necesitatea „să ne uităm noi înșine în propria curte și să încercăm o rearanjare a locurilor în așa fel încât să răspundem cerințelor lumii în care trăim” (sursa și detalii).
Potrivit deciziei de atunci a Academiei, Institutul de Istorie a Religiilor ar fi urmat să rămână fără personalitate juridică, pentru a trece în cadrul Institutului de Studii Sud-Est Europene din București. Decizia de reorganizare a Institutului nu a fost pusă în aplicare, iar în prezent Academia așteaptă rezultatele evaluării institutelor de cercetare din subordinea sa de către Autoritatea Națională pentru Cercetare.