Acces gratuit pentru studenții din România la instrumentele Google de inteligență artificială, timp de un an / Programul este deschis până pe 9 decembrie

1.307 vizualizări
Sursa. Google
Studenții din România pot avea acces gratuit, timp de un an, la instrumentele de inteligență artificială ale Google, prin programul „Gemini pentru studenți”, anunță compania într-un comunicat de presă. Programul este deschis studenților cu vârste de peste 18 ani, care se pot înscrie până în data de 9 decembrie.

Potrivit comunicatului, planul Google AI Pro include „cele mai avansate instrumente de inteligență artificială ale companiei” și are drept scop „sprijinirea formării competențelor digitale și a utilizării tehnologiilor AI în mediul educațional, în mod responsabil”.


Compania nu spune în comunicatul de presă cât va costa accesul la platformă după expirarea perioadei de gratuitate de un an, dar semnalează în termenii aplicabili că, pe lângă țările unde legea impune consimțământ explicit, în momentul încheierii perioadei de ofertă va fi aplicat automat prețul standard lunar valabil pentru țara respectivă, până în momentul anulării abonamentului. 

Ce include acest plan:

  • Acces extins la Gemini 2.5 Pro, pentru asistență la proiecte, redactare și analiză de conținut;
  • Deep Research, pentru realizarea de rapoarte de cercetare, bazate pe informații din surse multiple și analiza unor seturi de date complexe;
  • NotebookLM, pentru organizarea materialelor de studiu, dar și realizarea unor rezumate și podcasturi audio și video;
  • Veo 3, care permite transformarea textului sau a imaginilor în clipuri video de 8 secunde, cu sunet;
  • Nano Banana, pentru generarea și editarea imaginilor cu Gemini 2.5;
  • 2 TB spațiu de stocare pentru Google Photos, Drive și Gmail.

Înscrierile se pot face la adresa gemini.google/students. Pentru înscrieri, trebuie întrunite 3 condiții: studenții să aibă peste 18 ani, să studieze la o instituție eligibilă (eligibilitatea este confirmată prin SheerID), să aibă calitatea de studenți confirmată prin SheerID.

Google amintește că, recent, a lansat Gemini for Education și a extins disponibilitatea soluției Gemini în Classroom, care este acum gratuită pentru toate versiunile Google Workspace for Education.

În august, această companie a lansat Guided Learning, instrument de învățare asistată prin platforma IA Gemini, la scurtă vreme după ce OpenAI a lansat, prin ChatGPT, un serviciu similar.

Citește și:
Google lansează Guided Learning, un instrument de învățare asistată prin platforma sa de inteligență artificială Gemini, după ce OpenAI a lansat propriul modul de studiu în ChatGPT


1 comment
  1. Asta e capacul pt educatie. rezolvare gratuita pe orice tema. sant atat de disperati cei din tech sa vanda cu orice preț ai ul ca sa nu piardă investitorii in cat il dau gratis numai sa producă dependenta ca pe urma au ei cu i sa l vanda. imaginati va ca prima doza de canabis e gratis/ de ce sa se mai chinuie studentul cand pune o întrebare cand are răspunsul? de ce ar folosi varianta ocolitoare ? vor iesi mai slabi decat intra.
    mortua est, academia ..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Accesul părinților în grădinițe este permis în baza unui program discutat și aprobat de consiliul de administrație al unității de învățământ, se arată în scrisoarea metodică a ISJ Brașov: Se recomandă elaborarea unui program clar, în acord cu cererile părinţilor

Părinții au acces în grădinițe în baza unui program de acces discutat şi aprobat în Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ, după cum se arată într-un document publicat de…
Vezi articolul

Alianța Organizațiilor Studențești, ANOSR, despre redimensionarea burselor: Ne arătăm profunda dezamăgire și solicităm Guvernului și Parlamentului să renunțe la această măsură care accentuează inechitățile în educație, limitează și mai mult accesul la studii superioare

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) critică intenția Guvernului de a modifica formula de calcul a fondului de burse pentru studenți și afirmă că măsura „accentuează inechitățile în…
Vezi articolul

Raluca Turcan solicită respingerea oricărei forme de propagandă electorală în unitățile de învățământ, cu o zi înaintea dezbaterii lui Iohannis de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative

Vicepremierul Raluca Turcan, prim-vicepreședinte PNL, solicită inspectorilor școli și directorilor unităților de învățământ respingerea oricărei forme de propagandă electorală în acestea, cu o zi înaintea dezbaterii care va fi organizată…
Vezi articolul

Ministrul Educației Ligia Deca, despre reintroducerea tezelor și a semestrelor după recordul negativ înregistrat de elevii de clasa a VIII-a la simulare: Nu am avut o discuție pe reintroducerea tezelor / Nu a fost observată o legătură între structura anului școlar pe module și rezultate

Ligia Deca declară că nu ia în calcul reintroducerea tezelor școlare, după ce elevii de clasa a VIII-a care au susținut în gimnaziu acest tip de evaluare doar doi ani…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

Boncănitul cerbilor, întoarcerea prigoriilor, iarna în Munții Rodnei și toamna pădurilor virgine: Natura țării, prezentată interactiv prin imagini spectaculoase și Quiz-uri în aplicația educațională gratuită “România sălbatică”

Nuferi albi din Balta Mică a Brăilei, cocoșul de mesteacăn din Munții Rodnei, Piatra Craiului învelită în zăpadă, Cheile Bicazului înghițite de ceață – fauna și flora României, imagini spectaculoase…
Vezi articolul

Trei din zece români sunt îngrijorați pentru că nu pot asigura o educație așa cum își doresc pentru copii / Dintre cei care economisesc, patru din zece strâng bani pentru educație – Studiu BCR – Cult Market Research

Principala sursă de îngrijorare din punct de vedere financiar pentru trei din zece români este incapacitatea financiară de a asigura o educație așa cum își doresc pentru copii. În același…
Vezi articolul