Administrația Trump vrea să taie 9 miliarde de dolari din subvențiile acordate Universității Harvard, pe care o acuză că ar fi permis „antisemitism instituționalizat” în campus / Cercetări care salvează vieți sunt puse în pericol, afirmă conducerea instituției

285 de vizualizări
Universitatea Harvard / Foto: news.harvard.edu
Administraţia preşedintelui american Donald Trump a anunţat luni că intenţionează să priveze Universitatea Harvard de aproximativ nouă miliarde de dolari în subvenţii federale în urma unei „examinări cuprinzătoare”, după ce a acuzat prestigioasa instituţie de învăţâmânt, la fel ca pe Universitatea Columbia, că a permis „antisemitismului” să se „instituționalizeze” în campusul său, potrivit France Presse, citată de Agerpres și preluată de G4Media.ro.
  • Tema este relatată și de Harvard Magazine, publicație care notează nu au fost prezentate detalii privind contractele ce vor fi verificate. Articolul precizează că universitatea în sine a primit, în anul fiscal 2024, fonduri federale pentru cercetare în valoare mai mică decât fondurile alocate spitalelor care sunt afiliate universității, dar care funcționează separat de aceasta. Harvard Magazine notează, totodată, că declarațiile autorităților executive nu au fost susținute de dovezi – detalii mai jos

De la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, executivul american a luat în vizor marile universităţi din Statele Unite, care au fost scena unei mişcări studenţeşti de protest împotriva războiului purtat de Israel în Fâşia Gaza timp de peste un an.

„Deşi recentele măsuri adoptate de Harvard pentru a reduce antisemitismul instituţionalizat sunt binevenite, universitatea trebuie să facă mult mai mult pentru a păstra privilegiul de a primi banii câştigaţi cu greu de contribuabili”, a scris administraţia într-un comunicat comun al mai multor agenţii federale şi ministere, inclusiv Departamentul Educaţiei.

  • Mai precis, administraţia Trump susţine că va efectua o „examinare cuprinzătoare” a contractelor de 255,6 milioane de dolari între Harvard şi guvernul federal, precum şi „peste 8,7 miliarde de dolari reprezentând subvenţii multianuale”.

„Această examinare face parte din eforturile administraţiei de a combate antisemitismul”, conform comunicatului menţionat, în contextul în care preşedintele Trump s-a angajat într-o cruciadă împotriva protestelor pro-palestiniene din campusurile marilor universităţi.

„Incapacitatea (Universităţii) Harvard de a proteja studenţii din campus de discriminarea antisemită – promovând în acelaşi timp ideologii ce dezbină, în detrimentul libertăţii de cercetare – i-a pus reputaţia în pericol grav”, scrie în comunicat secretarul educaţiei, Linda McMahon.

  • „Harvard poate îndrepta aceste greşeli şi îşi poate recâştiga rangul de campus dedicat excelenţei academice şi căutării adevărului”, a insistat ea, referindu-se la universitatea din Massachusetts din trecut ca la un „simbol al visului american”.

Preşedintele Harvard, Alan Garner, a obiectat, într-o declaraţie, că, „dacă această finanţare este întreruptă, ea va pune capăt cercetărilor care salvează vieţi şi va pune în pericol programe importante de cercetare ştiinţifică şi inovaţii”.

Harvard Magazine: Niciun argument, până acum, în susținerea afirmațiilor făcute de autorități

Într-un articol publicat luni seară, referitor la planurile anunțate de Administrația Trump, Harvard Magazine, publicație independentă ce acoperă evenimentele din cadrul universității notează că verificările vizează „contracte federale și granturi la Universitatea Harvard și afiliații săi”, ce se pot extinde la angajamente multinanuale de 8,7 miliarde de dolari tot pentru Universitate și afiliați. 

Potrivit publicației, nu au fost oferite detalii cu privire la contractele vizate, în condițiile în care printre afiliați se numără și spitale care au activitate separată de universitate:

  • „Nu au fost oferite elemente specifice cu privire la contractele acoperite sau la granturile viitoare; în anul fiscal 2024, Harvard a primit 686,5 milioane de dolari în finanțări pentru cercetare susținute la nivel federal. Spitalele sale afiliate, care funcționează separat de universitate, au primit, în total, un sprijin federal mai larg decât Harvard”.

Aceeași publicație precizează că până acum nu a fost oferită nicio dovadă cu privire la o anchetă oficială care să susțină acuzațiile secretarului Educației, Linda McMahon, cu privire la „eșecul în protejarea studenților din campus în fața discriminării antisemite”. Și, mai precizează Harvard magazine, nu a fost oferit până acum niciun indiciu cu privire la ce ar putea face universitatea ca să dea satisfacție autorităților.

Citește și:
Universitatea Harvard oferă școlarizare gratuită studenților din familii cu venituri anuale mai mici de 200.000 de dolari anual / Pragul pentru gratuitate crește în condițiile intervențiilor Administrației Trump în politicile de incluziune din universități


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Primarul Capitalei, Stelian Bujduveanu: Dacă nu putem remedia rapid clădirea Liceului Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”, găsim, în Sectoarele 4 sau 6, spații adiacente unde să mutăm toți acești copiii

Elevii Liceului Dimitrie Bolintineanu ar putea fi mutați în Sectoarele învecinate, Sectorul 4 sau Sectorul 5, dacă intervenția autorităților locale nu se poate efectua rapid, săptămâna următoare, potrivit declarațiilor făcute…
Vezi articolul

A șaptea zi de greva foamei la Ministerul Educației. Ministrul Daniel David i-a înmânat personal o scrisoare mamei protestatare: Vă rog să nu vă mai riscați sănătatea. Am dispus un control urgent la Colegiul Național Samuel von Brukenthall din Sibiu

În a șaptea zi de grevă a foamei, desfășurată în fața Ministerului Educației, Oana Corina Rogojanu, mama unei eleve de clasa a XII-a, a primit o scrisoare oficială, înmânată personal…
Vezi articolul

Moțiune simplă USR și Forța Dreptei împotriva ministrei Educației, după „rezultatele catastrofale” de la testele PISA. Ligia Deca este acuzată că a cenzurat raportările privind procentul de analfabetism funcţional înregistrat în România

USR și Forța Dreptei au depus luni, 11 decembrie, o moțiune simplă împotriva ministrului Educației, Ligia Deca, care „nu a reușit să implementeze nicio reformă în învățământul românesc și îl…
Vezi articolul

Directoarele Colegiului German Goethe din București rămân în funcții. Inspectoratul Școlar București: Au revenit asupra deciziei de a demisiona / Cele trei directoare își anunțaseră demisiile, susținute de profesori care acuzau „atitudini umilitoare“ la care i-a supus Corpul de Control al ministrului Deca

Cele trei directoare ale Colegiului German Goethe din Capitală au revenit asupra deciziei de a demisiona, în contextul apropierii perioadei de examene, și rămân în funcție, a declarat pentru Edupedu.ro…
Vezi articolul

Din anul școlar 2025-2026, profesorii care fac activitate suplimentară vor fi premiați. Fondurile pentru acordarea acestui premiu se constituie în limita unui procent de 2% aplicat asupra fondului de salarii de la nivelul școlii

De anul școlar viitor, profesorii beneficiază de premiul pentru activitate suplimentară, acordat de două ori pe an, prin decizie a directorului unității de învățământ, potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023.…
Vezi articolul

Liga Studenților Iași acuză că mai mulți profesori de la UMF Grigore T. Popa ar fi comis abuz în serviciu și șantaj, pentru că ar fi condiționat accesul la examene de vaccinarea studenților împotriva Covid-19

Liga Studenților din Iași anunță că a depus un denunț pentru sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, prin care acuză cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie…
Vezi articolul